Infractor al șoselelor, prins la volan drogat și fără permis

Infractor al șoselelor, prins la volan drogat și fără permis
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Un gălățean în vârstă de 38 de ani, multiplu infractor, prins de mai mai multe ori în ofsaid la capitolul conduită rutieră, a fost reținut la primele ore ale dimineții în traficul din centrul municipiului. Ceea ce a atras atenția și, odată cu asta, a deschis un nou dosar penal, al patrulea pentru individul în cauză, a fost autoturismul fără plăcuțe de înmatriculare, cu care acesta circula pe strada Smârdan. O patrulă a Secției 1 a observat neregula și i-a făcut semn să oprească, șirul constatărilor negative care a urmat fiind unul cu adevărat impresionant.

"Au fost efectuate verificări în bazele de date, constatându-se că autoturismul figurează radiat din circulație din data de 12 aprilie 2014, pe teritoriul statului italian, plăcuțele fiind reținute de polițiști în cursul lunii februarie. Totodată, s-a stabilit că bărbatul aflat la volan nu posedă permis de conducere, el declarând că ar fi obținut dreptul de a conduce vehicule în Ungaria, însă documentul respectiv i-ar fi fost reținut, în cursul anului 2018, deoarece era deteriorat", explică cms. șef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al IPJ Galați, neregulile legate de acte constatate de polițiștii Secției 1. În ceea ce privește starea șoferului, nici aceasta nu era în parametri optimi. Testat pentru alcool și droguri, individul a ieșit "pozitiv" la canabis, dar a refuzat, odată ajuns la spital, să dea sânge pentru a se stabili când și câte droguri consumase cu adevărat. Drept urmare, s-a ales cu un dosar penal pentru conducere fără permis, a unui autoturism neînmatriculat și refuz de prelevare a probelor biologice. Nu a scăpat cu atât, deoarece, fiind cercetat în alte trei dosare penale, toate la regimul rutier, a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca procurorii să decidă dacă vor lua, măcar de această dată, o măsură preventivă de lungă durată împotriva lui, până cel puțin la prima condamnare.

Citit 1997 ori Ultima modificare Marți, 23 Martie 2021 13:30

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.