Din colecția „Cele mai triste poezii rămase tablou”
Uite: văd un om fără picioare.../ stă şi tace într-un cărucior...
lângă el, pe bancă, o femeie/ naltă stă picior peste picior!
Uite: omul ăsta nici nu cere.../ nici nu am să-i dau măcar un leu...
cer femeii să mă împrumute,/ până mâine, pentru omul meu!
Uite: bate vântul, văd că bate/ dinspre om spre mine, poate-aud
ce înseamnă să nu ai picioare/ nici măcar de frasin sau agud!
Uite: n-am ce zice, n-am ce face.../ nici femeia asta n-are bani...
merg la ea, zadarnic...şade fixă.../ este oarbă, râde sub castani!
Uite: ce frumoasă-i şi cum râde/ mai curat ca mine...parcă nu-i,
la un capăt al nenorocirii,/ lângă omul ei, femeia lui!...
Uite: mă întorc în altă ziuă,/ să le duc un leu şi un ziar...
nu mai sunt, abia îi văd în zare,/ coborând, încet, din calendar!
