Dacia va lansa marţi noul Duster, la Salonul Auto de la Frankfurt

Dacia va lansa marţi noul Duster, la Salonul Auto de la Frankfurt
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Constructorul auto Dacia va lansa marţi, la Salonul Auto de la Frankfurt, noul Duster, cu un exterior mai modern şi un interior schimbat, cu tapiţerii noi şi o nouă planşă de bord, a anunţat compania deţinută de grupul francez Renault.

"Noua Dacia Duster aduce mai multe echipamente la acelaşi preţ: Dacia MEDIA NAV, regulator-limitator de viteză, asistenţă la parcarea cu spatele, sistem de control al traiectoriei (ASR-ESP) disponibil în serie, o reală evoluţie la nivelul calităţii percepute, un design nou şi o modularitate îmbunătăţită", se arată într-un comunicat al companiei.

Modelul vine cu un alt interior, modern si confortabil, care reflectă apartenenţa la modelele 4x4. Pentru a sublinia designul şi caracteristicile 4x4 ale noului Duster, Dacia oferă diverse posibilităţi de personalizare prin intermediul unei game largi de accesorii.

Noua Dacia Duster asigură un spaţiu interior sporit şi un volum de încărcare al portbagajului care poate atinge 475 litri (în funcţie de versiune), precum şi posibilitatea de a transporta obiecte de până la 2,7 metri lungime, cu bancheta spate rabatată. Spaţiile de depozitare disponibile la interior au un volum de până la 3,3 litri.

Modelul are un nou motor pe benzină, de 125 CP, cu un consum de carburant de 6 litri/100 km şi emisii reduse de CO2.

"Dacia este marca auto cu cea mai mare creştere din Europa - plus 18% în primul semestru 2013 faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut – şi aceasta în contextul unei evoluţii puţin favorabile a pieţei. Noul Duster completează o gamă complet înnoită, cea mai tânără din Europa şi din bazinul mediteranean", a declarat Rafaël Treguer, director de marcă Dacia.

Citit 5235 ori Ultima modificare Luni, 09 Septembrie 2013 11:17

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.