
Gabriel Kolbay
Frăţia furcii şi a ghioagei
Marți, 13 Iulie 2010 03:00 | Publicat în SOCIETATE
* Răzbunare nocturnă cu un par şi o unealtă agricolă * Povestea unui bolovan * Ştim, lucerna nu figurează pe nicio listă a mărfurilor de lux. Totuşi, dacă e a ta, trebuie s-o ocroteşti ca şi cum ar fi preţioasă. Un iveştean de 45 de ani susţine că, săptămâna trecută, doi consăteni au reuşit să pună mână pe o căruţă din lucerna sa, că el i-a surprins la furat. Evident, respectivii nu i-au pus gând prea bun, aşa că la un moment dat i-au făcut o vizită în miez ...
Tot mai puţin şomeri înregistraţi
Marți, 13 Iulie 2010 03:00 | Publicat în ECONOMIE
La Galaţi erau înregistraţi, la începutul acestei luni, 23.176 de şomeri, potrivit datelor Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM). Astfel judeţul nostru se situează pe locul 5 în ţară în funcţie de numărul efectiv de şomeri, dacă includem în top şi municipiul Bucureşti. Cu alte cuvinte, au mai mulţi şomeri ca noi: Doljul (34.143 de persoane), Bucureştiul (29.237 de persoane), Prahova (29.137 de persoane) şi Iaşiul (24.122 de persoane). Din punct de ...
Cu cât s-au scumpit medicamentele?
Marți, 13 Iulie 2010 03:00 | Publicat în SOCIETATE
Tot mai mulţi gălăţeni se simt împovăraţi de noile preţuri ale medicamentelor pe care sunt nevoiţi să le suporte după schimbarea modului de compensare. Scumpirea unora dintre produse nu e datorată modificării TVA, ci faptului că statul acoperă mai puţin (sau chiar deloc) din preţ, în cadrul procesului de compensare. Alt mod de compensareDetalii ne-a oferit farmacistul Carmen Malaxa, de la farmacia Rom Gal Leader SRL: „Este adevărat că nu în toate cazurile suma pe care treb ...
Zootehnia cere subvenţii
Luni, 12 Iulie 2010 03:00 | Publicat în ECONOMIE
Patronatul Român al Cărnii de Porc a trimis scrisori deschise către Executiv în care solicită acordarea de subvenţii pentru susţinerea zootehniei. Preşedintele organizaţiei, Gheorghe Caruz, susţine că strategiile de politică europeană în agricultură stabilite pentru perioada 2013 – 2020 nu favorizează România şi dezvoltarea agenţilor economici localnici. „În străinătate, un agricultor creşte animale proporţional cu suprafaţa agricolă pe care o deţine. Iar pentru cu ...
Moarte fulgerătoare, pe acoperişul casei
Sâmbătă, 10 Iulie 2010 03:00 | Publicat în EVENIMENT
Un bărbat de 65 de ani şi-a găsit sfârşitul fulgerător în vreme ce încerca să ridice pe casă un grilaj pentru plantele sale agăţătoare. Joi după-amiază, omul s-a suit pe acoperişul de tablă al locuinţei de pe strada Poşta Veche şi a început să sudeze. Ghinionist din cale afară, chiar când lucra mai cu spor, gălăţeanul a alunecat. Electrodul cu care suda l-a atins în zona gâtului. S-a electrocutat şi a rămas, fără suflare, pe acoperiş. Se pare că cei care l- ...
Pepenii se pregătesc de asalt
Sâmbătă, 10 Iulie 2010 03:00 | Publicat în SOCIETATE
* Caise mici sau zarzăre mari, proaspăt culese * Roşii mai scumpe şi castraveţi mai ieftini * Fructe de toate culorile şi gusturile * Pepeni de Turcia şi, zice-se, de Dăbuleni * Nebănuite sunt preţurile legumelor şi ale fructelor din pieţe, mai ales pentru aceia dintre noi care nu prea au vreme să taie frunză la câini printre tarabe, zi de zi. Spre exemplu, la finele săptămânii trecute, preţul roşiilor scăzuse destul de mult, nedepăşind, pe cele mai multe dintre tarabe, 3, ...
125 de bilete de tratament
Joi, 08 Iulie 2010 03:00 | Publicat în SOCIETATE
Casa Judeţeană de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale a primit încă 125 de bilete de tratament. Gălăţenii care doresc să petreacă un sejur de tratament la Lacu Sărat (99 locuri), Buziaş (2 locuri), Amara (22 locuri) şi Nicolina (2 locuri) pot depune cereri la sediul instituţiei până în ziua anterioară plecărilor din intervalul 9-11 iulie. ...
Gălăţenii bolnavi, acum mai săraci
Joi, 08 Iulie 2010 03:00 | Publicat în SOCIETATE
De la 1 iulie a intrat în vigoare noul mod de stabilire a preţului de referinţă al medicamentelor. Regulile s-au schimbat, iar acum compensarea se face în funcţie de grupa terapeutică din care face parte medicamentul. Cu alte cuvinte, Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) returnează farmaciilor banii pe medicamentele care au cel mai bun raport calitate/preţ din fiecare grupă. Pacienţii gălăţeni s-au temut, încă de dinainte de aplicarea sistemului, că vor fi obliga ...
Sănătoşi şi în vremea potopului
Joi, 08 Iulie 2010 03:00 | Publicat în SOCIETATE
Chiar dacă Dunărea nu ne-a potopit deocamdată, trebuie totuşi să fim deosebit de atenţi în ceea ce priveşte igiena personală şi provenienţa lichidelor şi alimentelor pe care le consumăm, ne atenţionează Compartimentul de Promovare a Sănătăţii din cadrul Direcţiei Judeţene de Sănătate Publică.Beţi doar apă îmbuteliată!Sigur că un pahar cu apă de la robinet n-a omorât niciodată pe nimeni. La fel de sigur este că apa rece şi limpede de fântână este cea mai potri ...
Gălăţenii ştiu să zboare
Miercuri, 07 Iulie 2010 03:00 | Publicat în EVENIMENT
* În mai puţin de un an, trei gălăţeni au căzut de la balcoane sau de pe bloc şi au scăpat de moarte ca prin urechile acului * Ultimul caz miraculos: ieri, la orele prânzului, în Micro 20 * Marţi, în jurul orei 12, un gălăţean care avea niscai treabă pe acoperişurile unor blocuri din Micro 20 şi-a văzut moartea cu ochii. Omul a încercat să sară de pe acoperişul unui bloc pe altul şi, mare ghinion!, nu i-a ieşit. S-a prăbuşit în gol, prin tronson şi a izbit asfaltul ...