
Maria Stanciu
Sărbătoarea Sfintei Cruci, moment de bucurie sufletească la Galați (GALERIE FOTO)
Duminică, 14 Septembrie 2025 18:00 | Publicat în SOCIETATE
Biserica „Sfânta Cruce” din Galați și-a sărbătorit hramul în Ziua Înălțării Sfintei Cruci din 14 septembrie. Rugăciunea a început în preziua Înălțării Sfintei Cruci, cu slujba vecerniei, cu litie, la care a fost prezent Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, însoțit de un sobor de preoți din Galați și de la amintita biserică. Astfel, pe 13 septembrie, credincioșii prezenți au primit binecuvântarea arhierească, alături de bucuria î ...
Seminarul Teologic „Sfântul Andrei” și-a deschis porțile inimii
Sâmbătă, 13 Septembrie 2025 09:00 | Publicat în SOCIETATE
Seminarul Teologic „Sfântul Apostol Andrei” din Galați și-a deschis porțile și în acest an, pentru cei 521 elevi, care urmează cursurile acestei școli vocaționale. Bucuria revederii a debutat în capela instituției de învățământ, cu arhierească Liturghie, săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Casian al Dunării de Jos. Rugăciunea, primirea Sfintei Împărtășanii, săvârșirea unui Te-Deum și cuvântul de învățătură au fost daruri de folos, primite cu bucuri ...
La Biserica „Sfânta Ana”, visul părintelui Teoharie a devenit realitate
Joi, 11 Septembrie 2025 09:00 | Publicat în SOCIETATE
Pe 9 septembrie, gălățenii s-au bucurat de rugăciune și de Sfânta Liturghie la Biserica „Sfânta Ana” din Galați, unde a slujit părintele protopop Valentin Rădoi, alături de triada de slujitori de aici: părintele paroh Ionel Jalbă, părintele Daniel Zlate și părintele Ionel Rusu. A ajuns la sărbătoarea comunității și Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscop al Dunării de Jos, care a binecuvântat creștinii, a predicat și a sfințit un Paraclis din curtea ...
A încetat din viaţă Sorin Stanciu, preşedintele UZPR
Marți, 09 Septembrie 2025 12:00 | Publicat în SOCIETATE
Ziaristul Sorin Stanciu, președintele Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR), a plecat fulgerător, în lumea fără dor, pe 7 septembrie 2025.
După trecerea la cele veșnice a lui Dinu Doru Glăvan, pe 31 octombrie 2021, vicepreședintele de atunci Sorin Stanciu a continuat, cu sprijinul delegaților filialelor UZPR din țară, să reprezinte breasla ziariștilor români. Calitățile sale de bun comunicator, de om al dialogului și al păcii l-au recomandat pentru alegerea ...
Nașterea Sfintei Fecioare Maria, prima sărbătoare a anului bisericesc. Hram la Cudalbi şi în Vadu Ungurului
Duminică, 07 Septembrie 2025 18:15 | Publicat în SOCIETATE
Ziua de 8 septembrie este prima mare sărbătoare de la începutul Anului nou bisericesc, marcat pe 1 septembrie, și este închinată Nașterii Sfintei Fecioare Maria, Născătoarea de Dumnezeu.
Despre acest eveniment nu sunt informații în Sfânta Scriptură, dar le găsim în Protoevanghelia lui Iacov, textul nefiind inclus între cărțile canonice ale Cărții Cărților. Textul are valoare istorică și este scris în jurul anului 140 după Hristos. Așa aflăm că părinții după trup ...
Icoana Maicii Domnului de la Adam a binecuvântat peste 150 de așezări
Vineri, 15 August 2025 10:00 | Publicat în SOCIETATE
Sfânta Icoană a Maicii Domnului de la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea gălățeană Adam a binecuvântat și a sfințit credincioșii din peste 150 de așezări din municipiul Galați, plus istorica parohie a „Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil” din Brăila.
Situată la kilometrul zero al Brăilei, Sfânta Biserică este singura care a alinat suferința brăilenilor (după Tratatul de la Adrianopol 1829), abia ieșiți după trei veacuri de sub jugul ot ...
„Vacanța din pridvorul Bisericii”, în Eparhia Dunării de Jos
Miercuri, 13 August 2025 08:30 | Publicat în SOCIETATE
40 de elevi de la grupul catehetic Smulți II, județul Galați, Protopopiatul „Tg. Bujor”, au participat între 15 iulie - 1 august 2025, la mai multe activități, recreative și creative, sub coordonarea preotului paroh. Îmbinând rugăciunea cu munca, potrivit principiului „ora el labora”, scopul este cel de a redescoperi pacea rugăciunii, dar și unele tehnici legate de vechile meșteșuguri ale țăranului român. În cadrul atelierelor de creație, copiii au învățat mește ...
6 august - Schimbarea la față a Mântuitorului. Sărbătoare la Biserica Greacă
Marți, 05 August 2025 20:00 | Publicat în EVENIMENT
Sărbătoarea împărătească din 6 august – Schimbarea la Față a Mântuitorului – aduce lumina Taborului în toate bisericile din Răsărit și Apus.
Teofania s-a petrecut după şase zile de la începutul propovăduirii Mântuitorului, când Iisus a luat cu Sine pe Petru, Iacov şi pe Ioan şi au urcat într-un munte înalt, Muntele Tabor. „Şi S-a schimbat la faţă înaintea lor şi a strălucit faţa Lui ca soarele, iar veşmintele Lui s-au făcut albe ca lumina. Şi iată, Moise ...
UPDATE- Program modificat. Icoana Maicii Domnului de la Adam îndepărtează molimele şi aduce ploaia
Duminică, 03 August 2025 18:00 | Publicat în Prima Pagina
Sâmbătă, 2 august 2025, Icoana Maicii Domnului de la Adam, comuna Drăgușeni, a ajuns în localitatea Măstăcani, la istorica Biserică „Sfinții Arhangheli”, fiind întâmpinată de părintele paroh Cătălin Dobrin, alături de enoriași; copii, familii cu prunci, rugătoarele nelipsite din viața bisericii. Istoricul pelerinaj se desfășoară, an de an, cu binecuvântarea Arhiereului Dunării de Jos, Înaltpreasfințitul Părinte Casian, și, până în seara de 14 august, Maica Vie ...
Sfântul Rafail de la Agapia Veche s-a întors acasă
Luni, 28 Iulie 2025 12:00 | Publicat în SOCIETATE
Gălățenii din cătunele Bursucani și Zimbru, parte a comunei Bălăbănești, din nordul județului, l-au cinstit, pe 21 iulie 2025, pe Sfântul Rafail de la Agapia Veche, fiu al Eparhiei Dunării de Jos, născut la Bursucani, pe la anul 1560.
Din 2008, când a fost proclamată canonizarea Sfântului Rafail, prin hotărârea 244/2008 a Arhiepiscopiei Dunării de Jos a fost reînființată așezarea. Până astăzi, prin grija Înaltpreasfințitului Părinte Casian al Dunării de Jos, Schit ...