Maria şi Cărţile (XXXVII)

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)
Fii primul care postează comentarii!

Da, iată suntem în cea mai frumoasă CUTĂ a Timpului! Suntem departe de işti producători/răspânditori de imbecilitate! Suntem pe Valea Zimbrului, unde Ion Mutelcă a fost născut şi a copilărit fabulos! Acesta-şi şterge o lacrimă şi începe!
„În urmă cu 53 de ani fără 181 de zile, adică pe 15 Iunie 1967, mă despărţeam (cu lacrimi, bineînţeles) de una dintre cele mai frumoase femei din lume, adică de o profesoară pe care o ascultasem şi admirasem un an întreg în Şcoala Generală din satul Bursucani, judeţul Galaţi! Terminasem al optulea an de Instrucţie, absolvisem triumfător, cu diplomă şi felicitări meritate, iar nu „cumpărate”, cu lauri, serbare, bucurie, cântece patriotice...şi cu mare regret că n-am să mai port cravata de pionier şi n-am s-o mai văd vreodată pe domnişoara Odeta Nicodim, profesoara despre care fac scrisoare aici şi acum! În ochii mei de balaur sârguincios la învăţătură, la cetire, la păscutul vacilor, la prăşit şi la secerat, la hălăduit prin pustietăţile fabuloase ale Copilăriei, frumoasa Odeta era Zâna zânelor, Uluitoarea uluitoarelor, Parasimpatica parasimpaticelor! Ce mai tura-vura, plângeam de ciudă că-s flăcăiandru mărunt şi fără importanţă pentru această domnişoară năucitoare, pentru această „plantă” halucinogenă, pentru această trestie...ehei! ehei!...! Mai târziu, când am venit în Galaţi pentru ca să mă fac deştept, m-am dus să văd Lacul Lebedelor, spectacolul de balet cunoscut şi de dumneavoastră, sigur că da! Ce surpriză, Dumnezeule! Balerina care juca  rolul prinţesei/lebedei Odetta semăna leit cu Odeta „mea” fermecătoare din ultimul an de Şcoală! La sfârşitul spectacolului, tremurând ca o vargă de alun, m-am dus şi am rugat-o pentru autograf! Nu m-a refuzat! Şi i-am jurat că voi scrie cel mai frumos poem pentru profesoara Odeta şi pentru lebăda Odetta! Nădăjduiesc să-l vadă amândouă, dacă n-or fi cântat cum aceste minunate şi triste păsări...pe (P)lacul Tuturor!”...„Acorduri, alb, timp stat...extaz...operă vie/ în piruete şi-n volute, uimitor,/ silabisind zădărnicii şi poezie:/ mi, re, la, sol...sol, la, re, mi...în la minor!// Şi pregătiri...ce pregătiri!...o viaţă toată,/ corăbii simple, balerine...pot să cred/ c-a fost o dată n-a fost (încă) nici o dată/ răscolitor, aşa, tăcând şi menuet!// Şi ce mai stă sfârşitul albului şi-aşteaptă/ să-nceapă cântul, să se bucure un pic!.../ corăbii lungi, fără mister, sub steauă dreaptă,/ linişti de tot...n-au nici o frică de Nimic!// (Ab)surdul trece cu o lebădă pe stradă.../ cică nu cântă, şi o dă la reparat...!/ domnul Ceaikovski plânge-n pumni, nu vrea să vadă/ triumful trist, lebedivor, (ne)vertebrat!”...(Stai să vezi”)

Citit 808 ori Ultima modificare Miercuri, 22 Ianuarie 2020 19:40

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.