Ce mai frumoasă zi de ieri, cea mai frumoasă zi de azi şi, mai ales, cea mai frumoasă zi de mâine!...când ştiu şi cred că pot spune, fără frică şi fără îndurare: bună dimineaţa, toamna/doamna mea! iată, chiar în clipa asta, merg pe hârtie, merg şi desenez aluzii/iluzii despre mov, despre gri, despre tei cu vrăbii uscate şi crengi muribunde, despre tot felul de baliverne celeste şi nesfârşituri mărunte!...iată, chiar în clipa asta, văd "nec plus ultra!" pe orizont! ...

Sigur că da!... Omar Khayyam: "rămâi să mai ciocnim o cupă/ la hanul vechi de pe coclauri/ căci pentru vin şi pentru tine/ mai am în sân trei pumni de aur!"... Sigur că da! şi să vezi, apoi, cum tot nordul se apropie (tiptil) de sud! şi să-l auzi şi să-l vezi pe Bacovia cum zice definitiv "adio, pică frunza!"... şi cum galbenul cade în uitare şi în aşteptarea primăverii! şi cum universul Mare se înclină şi scârţâie plin de gratitudine şi respect la picioarele unive ...

Din când în când (exact când simt cum entuziasmul dă pe dinafară şi/sau depresiunea dă pe dinăuntru) citesc Omar Khayyam... Citesc şi mă uit pe geamuri ce fel de sublim începe să ningă, indiferent care anotimp îmi joacă şotronul şi ciuleandra în ogradă ori în odaie! da, ninge orizontal şi vertical! ninge în cruce şi pe cruce!... Scăpătaţi din ceruri, fulgii sunt mari şi frumoşi ca ochii lui, ochii băiatului Ion: două adâncimi înalte, care văd prin/în dimensiuni ...

Binecuvântate pricini mă obligă să călătoresc, zilnic şi de mai multe ori, cu autobuzele de transport în comun. Prin urmare, nu am cum să evit tâmpeniile care se nasc, se dezvoltă, dar nici nu îmbătrânesc şi nici nu mor în aceste mijloace fixe mobile prin oraşul nostru cu tei şi negustori cumpliţi (vorba poetului, pe dos)...Iată, mă aflu în autobuzul care leagă cimitirul "Sf. Lazăr" de Gara CFR. Urâtul din tablă galbenă e aglomerat. Aşadar, nu mă pot feri de tot felu ...

Şi alergarea continuă, continuă! şi îmi aduc aminte de toţi fraţii şi de toate surorile mele! de părinţi! de siguranţa din ogradă! de oamenii blânzi şi frumoşi din sat!... Cred că alergăm de jumătate de oră în jurul patului! pictorul are figură de criminal! cred că-i în stare de orice! mă rog şi-mi fac semnul crucii, în gând, să nu mă ajungă, să-mi dea Dumnezeu o idee de scăpare, să nu pună libidinosul mâna pe mine, că mă sfărâmă!... Dar trebuie să-mi pă ...

Sunt în vacanţă. Am şaptesprezece ani. Sunt la sora mea. Sora mea locuieşte în Sovata. Sovata (cred că ştie tot ne/muritorul de rând) este o staţiune balneoclimaterică renumită pentru procedurile terapeutice folosite întru depistarea şi nimicirea imposibilităţilor maternale, dar şi pentru îmblânzirea şi chiar anihilarea plictiselii conjugale... Aşadar (acestea fiind zise) hotărâm să mergem să ne suim pe aripile dansului, la un bal, mai ales că în tot de-a lungul şi de ...

Şi sigur mai ştii că (sub acel trandafir sălbatic, pomenit în ziarul de ieri, la umbra şi în paza căruia vrem să şedem şi să veşnicim prezentul) poetul Ioanid Romanescu a scris şi a strigat, a strigat şi a scris: "Trăiască poezia şi marii visători!"... Desigur, unii dementocraţi vor grongăni şi se vor fasoli şi se vor repezi să ne pârască (doar în târg şi la moară, da?) că stăm degeaba, că huzurim sub zgorghin şi că cine ştie ce păcate săvârşim şi punem l ...

Să nu te îndepărtezi prea mult, fiindcă prea repede se transformă totul în amintire. Nu-i mai bine să stăm cât mai departe de aceste aduceri aminte, cele din trecut, dar şi cele din viitor? Nu-i mai bine să veşnicim prezentul, să-i dăm tot ce avem şi să nu lăsăm nimic în ghearele timpului mincinos? Nu-i mai frumos să luăm noaptea picioarelor lungi şi să facem din ea mai multe nopţi, adică o mie şi una de nopţi ale picioarelor scurte? De ce să ajungem degrabă în ziua ...

Cum scriam în ziarul de ieri, nu ne opreşte nimeni să (nu) ascultăm, să (nu) vedem, să (nu) ocolim, să (nu) respingem, să (nu) refuzăm, să (nu) blestemăm, să (nu) îmbrăţişăm... scârţâitul banal al veşniciei!... Sigur că da!... după atâta mers şi alergare pe drumul necunoscut şi cu locuri de coborâre pe toate părţile, merităm acest mirific spectacol laolaltă!... Iată, acesta-i spectacolul Lunii văruind totul, riscându-şi şi rostogolindu-şi Sonata printre cruci ...

Pe acelaşi drum, dar nu pe aceeaşi cale, cu pas însingurat şi (în suflet şi în gând) cu foşnetul (acela) de mătase, mă întorc mereu în locul de unde am plecat, indiferent în care (cealaltă) parte ajung. Şi ochiul tău de argus mă urmăreşte până la capătul drumului fără capăt, mă urmăreşte să vadă cum osteneşte nimicul în mâinile mele, cum nimicul rămâne pururea un mister fără zăbavă, un mister cinic şi hohotitor printre colţurile neantului, un mister imbe ...