Proiecte de aproape 14 milioane de lei, cu fonduri prin PNRR

Proiecte de aproape 14 milioane de lei, cu fonduri prin PNRR
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Luni, 30 ianuarie, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, a semnat 780 de noi contracte de finanţare prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), componenta C10 - Fondul Local, în valoare totală de peste 1,5 miliarde de lei, pentru reabilitarea clădirilor publice şi infrastructură pentru transportul verde.

Din acest total, nouă proiecte au primit finanțare în județul Galaţi, valoarea însumată a acestora fiind de 13,91 milioane de lei. Cel mai consistent obiectiv de reabilitare aparține orașului Berești, unde vor avea loc creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei la Liceul Tehnologic ”Paul Bujor”, în valoare de 3,81 milioane de lei. Un proiect similar urmează a fi pus în practică la școala din Suhurlui, în vreme ce la Rediu, Smârdan și Umbrărești vor avea loc reabilitări moderate, ale Căminului Cultural, Grădiniței Nr. 1 din cadrul Școlii ”Sf. Parascheva”, respectiv la Corpul A al Școlii Gimnaziale din satul Condrea.

Alte lucrări de modernizare sunt prevăzute la Tudor Vladimirescu, la Grădinița din Cudalbi, dar și la Școala ”Vasile Șeicaru” din Oancea, în vreme ce la Pechea este programată reabilitarea clădirii administrative a primăriei din comună.

Citit 1500 ori Ultima modificare Marți, 31 Ianuarie 2023 12:38

1 comentariu

  • postat de Beresteni
    Marți, 31 Ianuarie 2023 13:29
    89.39.81.***
    In orasul Beresti se crapa pereti caselor cetatenilor din centru datorita tirurilor (casele sunt pe ambele parti chiar la marginea drumului) iar alesi nostri nu gasesc bani sa faca drum de centura pe langa statia CFR Beresti Tunel pana in drumul judetean DJ 242 B spre Plesa si Barlad (nu ar costa mu
    0
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.