Au început lucrările pe tronsonul 2 al bulevardului Siderurgiştilor

Au început lucrările pe tronsonul 2 al bulevardului Siderurgiştilor
Evaluaţi acest articol
(19 voturi)

S-a dat start lucrărilor de modernizare şi pe al doilea tronson al bulevardului Siderurgiştilor, anunţă Primăria Galaţi. Este vorba despre tronsonul cuprins între Piața Energiei și intrarea pe Viaduct. Intervenţiile vizează calea de rulare a tramvaiului, carosabilul şi trotuarele.

Aşa cum aţi putut afla din ziarul „Viaţa liberă”, pentru proiectul „Dezvoltarea urbană a municipiului prin modernizarea infrastructurii transportului public cu tramvaiul, Bulevardul Siderurgiștilor, tronson 2, și a străzii Ștefan cel Mare”, Primăria a atribuit un contract în valoare de 99.603.108 lei fără TVA asocierii Citadina 98 SA - Tancrad SRL - Lemacons SRL - Oldroad Construct SRL, durata de realizare fiind de 24 de luni.

Modernizarea acestor străzi face parte dintr-un proiect amplu, care presupune și modernizarea Depoului de tramvaie nr. 1 (bulevardul Siderurgiștilor nr. 45-J), finanțat prin Programul Regional Sud-Est 2021-2027", precizează Primăria.

Citit 11180 ori Ultima modificare Sâmbătă, 30 August 2025 03:33

11 comentarii

  • postat de Stelu
    Joi, 25 Septembrie 2025 21:26
    95.77.228.***
    Ce de furiosi pe aici...inutililor, daca vreti sa stati intr-un oras in care cu adevarat se sparg strazile si se refac dupa ani de zile, veniti si stati la Tulcea sa vedeti cum e.
    2
    2
  • postat de Costel
    Miercuri, 24 Septembrie 2025 13:06
    213.177.6.***
    In ceea ce priveste termenul de 2 ani precizez că nu este vorba doar de 1 km de strada, cum comentează răutăcios unii de pe aici, trebuie modernizat și depoul de tramvaie, lucrare ceva mai complexa !
    1
    3
  • postat de Sorin
    Luni, 08 Septembrie 2025 15:00
    86.124.200.***
    TERMINATI ODATA COȘBUCUL!!!
    SPARGETI ALTE SI ALTE STRAZI SI NU TERMINATI CE ATI INCEPUT!!!
    3
    21
  • postat de city m
    Marți, 02 Septembrie 2025 11:51
    89.136.185.***
    Terminati de pus asfaltul prin cartiere. Am observat ca s-a sistat astfaltarea la sc nr 12 miron costin !
    3
    24
  • postat de lucrări de mântuială
    Luni, 01 Septembrie 2025 23:49
    5.13.180.***
    Puneți dracu' o lopată de asfalt pe Domnească colț cu Universității pe banda doi și banda troleibusului. Dorelbetonel care ai lucrat acolo...îmi sare volanul din mână!!!
    4
    25
  • postat de Iulian
    Sâmbătă, 30 August 2025 09:46
    109.166.129.***
    Termen de executie de 24 de luni pentru 1 km de stradă? Ori este incompetență, ori este bătaie de joc la adresa populației.
    7
    55
  • postat de Bogdan George vlasie
    Sâmbătă, 30 August 2025 07:20
    79.115.59.***
    Rrrruuusssiiinnneeee Rrrruuusssiiinnneeee autorităților locale ptr investiții în infrastructură în rest Galațiul este bine Rrrruuusssiiinnneeee tuturor autorităților locale ptr incompetenta
    6
    34
  • postat de MM
    Joi, 28 August 2025 20:40
    86.124.202.***
    Mda, aceleași firme de casă ale administrației dar cu noi prelungiri de termene de finalizare și bineînțeles cu alte suplimentări de fonduri de la bugetul local! În rest, Dumnezeu cu mila!
    14
    60
  • postat de paloma
    Joi, 28 August 2025 14:49
    86.124.202.***
    Sa puna asfalt ca lumea ca va fi mult fier vechi de carat din fostul combinat !!!...
    16
    63
  • postat de Camelia
    Joi, 28 August 2025 14:41
    86.124.202.***
    In 2026 daca maresc impozitele cu 70% poate termina lucrile de regenerare urbana incepute in Galati (Micro 19, 20 si 21 cu termen contractat de finalizare 23 dec. 2025).
    13
    48
  • postat de magis
    Joi, 28 August 2025 14:39
    89.121.200.***
    Pucheanu isi bate joc in continuare de noi daca vrea sa faca 1 km de strada in 2 ani de zile. Altii fac zeci de km de autostrada de la zero in 2 ani!
    22
    90

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.