Cu lapte de la mama am ajuns
la poarta celor şapte ani de-acasă...
şi am bătut încet...şi m-au primit
chiar la-nceput de toamnă majestoasă,
chiar când se suie galbenu-n gutui
şi se adună poamele pe masă,
când sunt tristeţi pe suflet şi pe gând...
şi păsări rare în pădurea deasă!
Cu lapte de la mama am făcut
trei paşi încolo şi doi paşi încoace...
aşa, încet-încet, mă-ndepărtam
de-un templu-adânc, de linişte şi pace,
de făt-frumos, de zmeu şi de noroc,
de şcoală, de cireadă şi de turmă,
de-un loc şi de-un surâs patriarhal,
care şi-acum mă cheamă şi mă scurmă!
Cu lemne de la tata mi-am făcut
o punte-nspre secunda următoare...
o scară până-n vis, până la cer,
până la steaua mea cea-ntâmplătoare,
să pot ajunge (noaptea) lângă ea,
fiindcă (ziua) doarme, nu se vede,
s-o şterg de praf, de pulbere, de scrum,
poate mi-ajunge până la perete,
până la uşa care s-a deschis
mereu şi larg şi mult şi primitoare,
mereu cu mama şi cu tata-n prag:
doi sfinţi scoborâtori din cale-n...dare!
Doi călători care au fost...şi sunt
lumina mea de toamnă majestoasă...
doi sâmburi sacri, vrednici şi străbuni
la poarta celor şapte ani de-acasă!
