am ochi trimis la orizont/ s-aducă cer pe trup de lut... (dar ştiu că am de aşteptat).../ oare ce fel de început (de la nimic) prin mâna lui/ (către nimic) mă trece iar? o fi alt fel? n-o fi alt fel?/ darul...o fi acelaşi dar? mă tem (de n-o mai fi aşa)/ că nu-s în stare a primi ofranda: miezul unei nopţi/ de amăgire-n miez de zi... ori miezul unei zile lungi/ în miez de noapte, de ucis prin somn, sub salcie, sub tei,/ sub îndurare, sub cais, lângă atât şi-atât nimic,/ şi ...

Câinele, imprevizibil şi mânat de instincte, vine cu ochii roşii spre mine. Şi vine, şi latră, şi vine, şi urlă, şi vine!...Ştiindu-mă cu frică organică faţă de "prietenul" omului, înlemnesc. Nu pot face nici un gest de apărare, nu pot articula nici un cuvânt de ajutor. Doar mă pot uita la stăpânul cretin al buldogului "inocent". Care stăpân, un găman cu glugă şi morgă de geniu digital, nu se sinchiseşte să-şi strige şarla, nu face nici un pas întru oprirea even ...

(!) domnişoara Crizantemireasă – o Flutură Albă într-această superbolă Toamnă şi-ntr-această înaltă Nuntire fără de care nu se poate afla ce face şi ce este şi cum este şi ce înseamnă Sfânta Doime, adică Valsul impecabil dintre Cineva şi Alt Cineva departe de orice îndepărtare şi de orice sinonime (!)   (!) domnişorul Crizantemire – un Fluture Negru în Careul de Nuntă şi-ntr-această Cununare gata pentru Drumul conducător unde aşteaptă Descântarea/Legănar ...

Ieri, dimineaţă, la ora când mârlanii scot câinii la defecare în decor, plec spre Altă Singurătate şi jur să nu mai scriu despre idioţi. Merg destul de încet, corect, gramatical. Dau prioritate celor care aleargă spre Nicăieri, din cauze arhicunoscute. Nici unul nu mă ocoleşte. Toţi mă împing. Vor să treacă, să ajungă, să facă, să dreagă. Chiar mă dau jos de pe trotuar şi-i las să se manifeste, să-şi exprime angoasa musculară, umorile, concluziile şi dimensiunea ...

(!) pot ieşi – într-o clipită – din secunda asta lungă... pot...fiindcă port limbajul veşnic al deşertăciunii... pot...fiindcă am nimicul care poate să-mi ajungă – unii spun că numai alţii, alţii spun că numai unii (!) (!) pot intra – fără oprire – chiar în moartea asta scurtă... pot...fiindcă-mi cer părerea toţi mărunţii şi toţi nalţii... pot...fiindcă toată viaţa mi-am ascuns-o într-o turtă – alţii spun că numai unii, unii spun că numai alţii ( ...

"Dar câinii, formidabilii noştri câini comunitari, di/stinşii noştri lătrători cu şi fără stăpân? Ca alternativă la zgomotele intenţionate, construite şi provocate şi împrăştiate de oameni, şarlele sfâşie noaptea cu urletele lor funeste. Ca la un semn şi în intervale de timp exacte, ca nişte coruri ale groazei, ca nişte coruri antice ale tragediei, jigodiile pornesc urlarea pe cele mai lugubre timbre animale. Mai mare dragul să auzi şi să vezi o potaie sfrijită şi ...

(!) erau femei din ce în ce mai rare şi toate încăpeau într-un cuvânt – poeţii sărutau statui de sare şi universul coborâse pe pământ (!) (!) încet abia se contura în zare un strop de cer un strop de orizont – poeţii sărutau statui de sare şi le luau în raniţe pe front (!) (!) şi-n fulgerarea gloanţelor trasoare citeau la corbi fotografii plângând – şi iarăşi sărutau statui de sare şi-apoi tăceau în cer şi pe pământ (!) (!) acum sunt multe ane-mone-lise ...

"Nu vă mai spun, stimabile Calomfir, despre sinistrele zgomote produse şi răspândite de colţarii scăpaţi de sub orice control. În pofida faptului că şeful Poliţiei vorbea, mai zilele trecute, despre subţierea bandelor care-şi fac veleatul şi obrăznicia pe unde vor muşchii lor, cartieriştii sunt peste tot, prin faţa magazinelor, prin jurul chioşcurilor, pe la scările blocurilor, prin ganguri, prin tot felul de locuri obscure şi mizere. Cu ce se ocupă? Se ştie foarte bine: b ...

Cu mâinile prin luturi de oale şi de casă, cu ochii dinspre zare, tocmai luându-şi sama, cu glasul din/spre cântec, senină şi frumoasă... mi-a spus întotdeauna: si vis amari, ama! Desigur, nu e vreme de „alt fel”, nu e vreme de „nu”, de „mai încolo”, de „ce”, de „nu se poate”... nu-i timp de aşteptare, nu-i timp de anateme, chiar dacă sunt şi-atâtea iubiri nevertebrate! Nu-i timp de dat afară când văd câtă răbdare aşează-ntru iubire de păsări şi d ...

"Pe lângă deja celebrul grătar şi celebra îndeletnicire cu mâncatul şi scuipatul seminţelor de răsărită, de bostan sau de crucea mă-sii, flexul a devenit simbol naţional. Nu-i cazul să vă descriu această sculă feroce, domnule Calomfir. De la pătrunderea acestui instrument criminal pe piaţă, lumea îl foloseşte într-o veselie, ca să mă exprim în tonul celor care taie cu el. Şi taie de rup pământul, rup blocurile, rup văzduhul, rup bruma de linişte rămasă de când n ...