Cu Neculai... la Una Mică (IV)

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

Cu micile din ce în ce mai puţine, eu şi Neculai (Petrache) ne dăm cu părerea despre ciorile care tocmai zgârie seninul şi vântură văzduhul pe axa Moscova - Toflea şi Paris - Cotul Pisicii. Cra/cra(ul) miilor de puncte negre cu aripi sfredeleşte atmosfera şi bietele timpane omeneşti într-un ritm spăimântător ca număr de bucăţi pe cap de locuitor şi ca număr de decibeli pe secundă. Cioroi şi cioroaice, ca nişte straşnice turboreactoare cu pene, fac vraişte-n sărmanul nostru pastel. Se întrec în lupinguri şi tonouri căpietoare. Unele intră în vrie. Altele intră în grădini şi-n livezi după ciordeală. Altele stau şi se scarpină pe sârme şi pe garduri. Îl rog pe bibicul meu să mă lase să-mi fie milă de el... şi-i mai dau una mică pe "ierbarul" meu. N-are nimic pentru împotrivă... şi, cu ochii la o cioropină din vârful parului, începe să-mi recite (sacadat şi fără cusur) "Cioara" lui George Topârceanu, una din cele mai frumoase (şi complete) poezii despre ceste pârdalnice şi lacome negrese cu pene: "Câmpul alb, ca un cearşaf,/ până-n zări se desfăşoară.../ sus, pe-un stâlp de telegraf/ s-a oprit din zbor o cioară.// Nemişcată-n vârf de par/ ca o acvilă pe-un soclu,/ oacheşă ca un hornar/ şi macabră ca un cioclu,// neagră ca un as de pică/ sub nemărginitul cer,/ singuratică şi mică/ cât o boabă de piper,// gârbovă ca o feştilă/ într-un cap de lumânare,/ ca o mutră imobilă/ de harap cu nasul mare,// dar sinistră şi pârlită/ de la coadă până-n plisc,/ ca o pajură trăsnită/ într-un vârf de obelisc,// încruntată-n atmosferă/ ca un ou de ciocolată,/ amărâtă şi stingheră/ ca o prună afumată,// cu alura interlopă/ ca un muzicant în frac,/ cuvioasă ca un popă/ şi smolită ca un drac,// demnă, ca un om celebru,/ mistică şi fără chef/ ca un basorelief/ de pe-un monument funebru,// incomodă-n soare, ca/ un gunoi în ochi, nefastă/ ca un chibiţ ce-ţi stă-n coastă/ la un joc de bacara,// suspendată ca o notă/ pe un portativ gigant,/ slută ca o hotentotă/ părăsită de amant,// mică-n mijlocul naturii/ ca un fir de praf de puşcă,/ neagră cum e cerul gurii/ la un câine care muşcă,// cruntă ca o vânătaie/ cauzată-n match de box,/ ca un bulgăre de cocs/ care-a stat o noapte-n ploaie,/ resemnată, ca-n vitrină/ o reclamă pentru vulg/ şi uşoară ca un fulg/ de funingine-n lumină,// tristă ca un crep de doliu/ în văzduhul diafan,/ ca un punct aerian/ pe-al zăpezii alb orgoliu...!"//... Aici, la orgoliu, îl rog pe Neculai să facă o pauză mică, pentru sorbire... şi pentru că, iată, orgoliul cioroilor dă pe dinafară, abia mai încape pe strada Frunzei!... (Să vezi!)

Citit 463 ori Ultima modificare Luni, 11 Martie 2019 17:35

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.