Dacă ați avut vreodată ocazia să analizați cu atenție figura unui lipovean sau, mai degrabă, a unui rus „clasic” din Rusia, Ucraina, Belarus, ați fi observat câteva trăsături absolut definitorii pentru o rasă pe care eu aș defini-o drept arianăros. Ce caută ei în populația slavă în care locuiesc acum și ale cărei tipare rasiale le-au impus?!
Ei poartă, de-a lungul istoriei, denumirile de rusi, ruși sau ruteni kieveni. Rădăcina cuvântului s-a păstrat în Rus, Belarus, Ruteni, precum și în numele finlandez și eston pentru Suedia (Ruotsi, respectiv Rootsi). Una dintre teoriile acceptate este aceea că acest termen, însemnând "bărbaţi care vâslesc", este folosit de populația slavă și finică pentru a indica varegii (vikingii), neam germanic care, pe navele specifice, a cucerit și a introdus în aria comercială proprie vaste teritorii din Europa și din Mediterana, iar unul dintre traseele lor comerciale (au fost în stare să tragă pe uscat navelor de luptă, de la o albie riverană la alta) s-a îndreptat din Marea Baltică către Marea Neagră și Bizanț.
Prima capitală a acestor navigatori/jefuitori/comercianți a fost Kiev (după alte surse istorice Novgorod), unde, prin secolul al IX-lea, i-au cucerit și supus pe slavi (măcinați de războaie inter-tribale, fratricide). De fapt, slavii ar fi cerut domnitor străin, care să-i unească și să-i ajute să-i unifice, pe principii de limbă, pe toți slavii.
De la Kiev, puterea rosi-slavă s-a răspândit în toată stepa (actual) rusească. Istoricii greci îi numeau, în secolul al IX-lea, tot Ros.
Spre deosebire de slavi, care s-au răspândit în Polonia, Cehia, Slovacia, Serbia, Croația etc., rușii blond-arieni au rămas în stepele est-europene. Câteva mii încă supraviețuiesc în comunități izolate, în Moldova de Nord și Deltă.