Din colecția „Cele mai frumoase poezii rămase tablou”
(!) cu mâinile uscate văd salcâmii
cum plâng şi strâng secunde şi vrăbii de pe jos,
zici că-s vioare – nu-i aude nimeni
din susul strâmb, amarnic, indiferent, vârtos (!)
(!) vioare multe, singure, lăsate-n
vibrarea noastră – proastă şi rea – de lutieri
sfărmaţi şi ei să nu mai îndrăznească
să toarne-n gât şi-n suflet de lebede tăceri (!)
(!) vibrarea noastră-i ruginie-n toate,
câte mai sunt de-a valma în josul mocirlos,
şi lebedele cântă, vor să plece
din ist vacarm surd, lacom, cu inimă pe dos (!)
(!) cu mâinile uscate văd salcâmii
cum vin şi bat la uşă să-i dau pe toţi la foc,
şi eu îmi tai urechea – drept crâcnire –
şi-o dau la câini, din ruga damnatului van gogh (!)
