Din colecția „Cele mai clare poezii rămase tablou”
(!) uite, ca o lance vine, ca o lance vine spre mine,
ca o lance aruncată de Dumnezeu –
nu mă poate ocoli, n-o pot evita –
vai de oasele sufletului meu (!)
(!) se apropie, o aud zbârnâind, şi o aud zbârnâind,
însă n-o văd cum arată –
o ştiu din cărţi cu poveşti şi poezie –
vai de carnea mea minunată (!)
(!) stau liniştit ca un obuz viu
în Marele Război de Apărare a Limbii Române,
cred că merit – cu vârf şi îndesat –
ultimul cuvânt care rămâne (!)
(!) gata, văd lancea, o simt în oasele sufletului meu,
în carnea mea expirată,
dar nu mă pot supăra pe Dumnezeu,
pe lumea de Apoi, pe lumea Cealaltă (!)
