În toate piețele găsești bilete cu preț pe care scrie, spre exemplu, „Cireșe/căpșuni/afine/mure N lei canțarola”.
Ca un adevărat titrat în litere, care a trecut cu brio printr-un curs de lingvistică comparată, m-am întrebat întotdeauna ce dreaq or fi alea „canțarole”?!
Pe vremea când eram eu copil, tata pleca la serviciu pe șantier (doar Dumnezeu știa când se mai întorcea!) cu un sufertaș cu hrană, care conținea trei feluri de mâncare. Instalația culinară era alcătuită din trei vase de același diametru, așezate unul peste altul, etanșate împreună de un mâner care le cuprindea pe toate.
Mai târziu în vreme, porțiile de hrană au fost mai ușor de procurat gata gătite, sufertașele au dispărut dar, în locul lor, au apărut caserolele (DEX: „recipient din material plastic, pentru alimente”), care se găsesc din belșug prin toate magazinele alimentare.
Dar de unde până unde distanța de la caserolă la canțarolă?! Ei, na! De la marele talent al poporului român de a-și ușura pronunțarea la minimul posibil ori la cuvinte deja cunoscute, așa cum a făcut în cazul scrumieră/scurmuieră etc.
