LADA DE ZESTRE/ Caloianul - ritualul funerar de invocare a ploii (FOTO/VIDEO)
Foto: Foto: Mihaela Gîdei

LADA DE ZESTRE/ Caloianul - ritualul funerar de invocare a ploii (FOTO/VIDEO)
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Omul de la sat trăieşte doar din roadele pământului, iar viaţa lui şi a familiei sale depinde de ploile pe care i le dă culturilor bunul Dumnezeu. De cele mai multe ori, mai ales în anotimpurile calde, ploaia se lasă aşteptată, iar săteanul încearcă să o aducă prin diferite obiceiuri tradiţionale vechi din moşi strămoşi, care se păstrează şi astăzi în judeţul nostru. Unul din ritualurile de invocare este funerar, ne referim la caloian care, atunci când este practicat de oameni care chiar cred în puterea acestuia, aduce negreşit ploaia.

Ritualuri ca la o înmormântare obişnuită

Caloianul este o păpuşă din lut cu chip de om, la scară mai mică, modelată cu grijă de femei, care este apoi aşezată într-un „sicriu”, înfrumuseţată cu coji de ouă rămase de la Paşti sau cu flori. Era bocit de săteni, privegheat aşa cum se procedează la oricare mort, iar apoi era înmormântat. După aceea, se dezgropa şi era dus pe o apă curgătoare.

Oamenii din Odaia Manolache se strâng în fiecare an, ori în a treia zi de Paşti, ori de Sânziene, şi practică Caloianul. „Mai întâi, se înmoaie clisa (pământ argilos îmbibat cu apă, n.r.) de cea mai bună calitate, ca lutul să fie mai clisos şi apoi se înmoaie într-o covată. Facem un omuleţ din lutul acesta şi apoi, după ce e gata, îi punem ochi, flori, exact ca la mort. Avem şi sicriu şi îi punem şi o iconiţă. Îl plângem şi apoi îl ducem la groapă. Spunem: „Căluiene, Ene, deschide portiţele, să vină ploiţele”.  După ce se plânge, luăm „mortul” cu totul, îl ducem în câmp şi îl îngropăm în lanul de grâu. După ce îl îngropăm, facem scrob şi se pune la masă toată lumea de faţă. Şi vin ploile după asta, că Dumnezeu ne aude”, ne-a spus Angeliţa Sâmburli, în vârstă de 64 de ani, din Odaia Manolache.

Angeliţa Sâmburli ne-a mai spus că, în urmă cu mulţi ani, se strângeau peste 30 de persoane, în frunte cu un preot şi cu un dascăl care „oficiau înmormântarea”.

"Lăsam sapa din mână şi ne strângeam la caloian"

„Obiceiul e de mulţi ani, din moşi strămoşi, de când erau mamele noastre mici, care l-au moştenit de la bătrâni. Chiar dacă noi ne aflam pe câmp, lăsam sapa din mână şi ne strângeam la caloian. Şi femei, şi bărbaţi, şi copii se adunau în alai şi apoi se aşezau la masă. Şi acum se mai face Caloianul, dar mai puţin. Tinerii nu prea mai sunt interesaţi. Vin tot mai puţini, nu e ca înainte. După ce venea ploaia, ne bucuram şi noi, că pământul avea nevoie de apă după seceta care-l chinuia”, ne-a explicat Aneta Mocanu, în vârstă de 67 de ani, tot din Odaia Manolache.

Un copil rătăcit

Conform tradiţiei, caloianul ar fi un copil dispărut în condiţii neştiute de nimeni, găsit apoi de mama sa, după multe căutări, prin păduri, grădini sau în fântână, înecat. Sufletul copilului este iniţiat şi îndrumat spre divinitate prin ceremonia de înmormântare – abandonarea lui pe pământ, aruncarea în apă, înhumarea, scufundarea. Bocetul pentru caloian diferă de la zonă la zonă, dar sunt este asemănător cu următorul: „Ene, Ene, Caloiene/Grâuleţul s-a uscat/S-a uscat şi s-a-ntristat/De când ploaia n-a mai dat./Ene, Ene, Caloiene,/Să te duci cu florile/Şi să vii cu ploile/Să deschizi portiţele/Să intre fetiţele./Ene, Ene, Caloiene/Să deschizi portiţele/Să curgă ploiţele/Să curgă şiroaiele/Să umple zăvoaiele”.

CITEŞTE ŞI: Marius Tăbăcaru, scriitorul în piatră

Citit 7206 ori Ultima modificare Luni, 07 Decembrie 2015 02:14

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.