A fost un mic palat al unor gălăţeni înstăriţi de la începutul secolului XX, apoi sediu al Securităţii comuniste, apoi club sportiv, Facultate de Sport, Facultate de Arte… Cele două cutremure de după ´90 i-au pus capac şi în ultimii ani, clădirea, instabilă, a fost abandonată. Intenţia conducerii Universităţii de a demola ruina fostului edificiu avea nevoie însă de o aprobare specială. Şi nu a primit-o.
Ne-a explicat, chiar la începutul lunii ianuarie, directorul Direcţiei pentru Cultură a judeţului, dr. Cătălin Negoiţă, care a fost, în acel moment, şansa clădirii: „Clădirea de pe Domnească 102 – fostul Club CSU, cel de lângă Poliţia Rutieră, [era o] clădire care se voia a fi demolată. Dosarul a plecat la Iaşi, la Comisia Zonală [a Monumentelor Istorice] şi s-a venit cu propunerea de clasare ca monument istoric. Universitatea ne-a zis: „Domnule, n-o să avem bani să refacem clădirea!” Varianta pe care ei ar fi mers era să se dărâme clădirea şi să se refacă faţada. Clădirea a fost clasată ca monument istoric”. Dar lucrurile nu s-au rezolvat, căci clasarea întârzie să vină!
Universitatea de stat ar vrea să o reabiliteze cu finanţare europeană: „Astăzi, fostul sediu al Securităţii este în custodia Universităţii „Dunărea de Jos”, se intenţionează să se depună un proiect de restaurare şi vom colabora mult cu cei de la Institutul pentru Investigarea crimelor Comunismului”, al cărui director Radu Preda, va fi prezent la Galaţi, pentru a ne da o mână de ajutor, a declarat săptămâna trecută şi lector dr. George Enache, profesor la Facultatea de Istorie, Filozofie şi Teologie a Universităţii.
O istorie întortocheată
O lungă şi interesantă istorie a construcţiei (în etape!), dar şi a unei transmutări, a micului palat al Securităţii am aflat de la consilierul Marius Mitrof, de la Direcţia pentru Cultură a judeţului. Aflăm astfel că recensământul din 1908 arăta că lângă Catedrala ortodoxă figurau vecinii Gheorghe Mavromati la nord şi la sud, adică pe locul care ne interesează, Gherasim Cordali. „Un Dimitrie Cordali apare ca proprietar al mai multor case gălăţene la 1856, când Sfatul Orăşănesc alegea pentru găzduirea comisarilor Comisiei Europene a Dunării [înfiinţată chiar atunci] casele lui Cordali”, dar şi ale altor oameni cu stare gălăţeni.
Nu se ştie dacă între Dimitrie are o legătură de rudenie cu acel Gherasim, spune consilierul. Am mai găsit şi o plasticiană de marcă sibiancă, Veronica Costea-Cordali (n.1943, la Galaţi) artistă decoratoare (tapiserie), pictoriţă, graficiană, posibil urmaşă a fondatorului gălăţean. În 1934, mai aflăm de la consilierul Mitrof, imobilul aparţinea lui Alexandru Doiciu, dintr-o familie înstărită din Galaţi, deţinând mai multe proprietăţi în oraş, dar şi moşii în judeţ. „La 1881, Ilie Doiciu, împreună cu G. Antachi şi G. Cavallioti, toţi liberali, au creat Liga Progrsului Naţional, cu scopul de a „forma educaţiunea vieţei publice””. La 1846, în imobil erau plasaţi chiriaşi şi birouri. Naţionalizat, imobilul a devenit apoi sediul unor birouri ale administraţiei de stat şi, din 1958, sediul al Securităţii Statului.
Securitatea, vecină cu Catedrala!
Consilierul îl citează pe George Enache, fragment de interviu cu preotul Alexandru Capotă, în „Analele Universităţii Dunărea de Jos” 2012: „Securitatea era gard în gard cu catedrala […]. Am ieşit pe poarta catedralei şi am intrat imediat pe poarta Securităţii, pe care le despărţea un zid. Acolo, când am intrat, ne-a dus în fund acolo şi m-a vârât într-o cameră”… În 1965, renumerotarea imobilelor a dat numărul 102, păstrat până azi. După 1870, când noul sediu al Securităţii s-a finalizat în Ţiglina I, imobilul str. Republicii nr. 102 devine sediul Clubului Sportiv „Universitatea”. În anii ´90, aici va fi sediul Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport şi, după 2004, a găzduit Facultatea de Arte.
Istoria unei case care… a păşit spre stradă!
„Deşi pare una unitară, construcţia este alcătuită din trei corpuri de clădire edificate în perioade diferite”, lucru dovedit de stilul diferit al cornişei, iar „plastica faţadelor, doar la o privire atentă îţi dezvăluie diferenţele de abordare a ornamenticii”. Într-o fotografie de la un miting pacifist din 1917, „se distinge în plan secund un corp de clădire principal şi un alt corp în prelungirea primului, iar în fundal Catedrala”. Clădirea cu demisol şi parter mai capătă în perioada interbelică încă două corpuri, dintr-o fotografie aeriană de atunci, „se observă dorinţa de redefinire identitară a arhitecturii naţionale, neoromâneşti. Pe faţada sudică a acestui corp de clădire era o intrare monumentală de tip romanic, străjuită de colonete în stilul neoromânesc, ornamente care pot fi văzute şi astăzi. Această intrare a fost ulterior modificată ca simplu gol de fereastră”.
În anii 1936-37, e construit un nou corp, spre nord. „Era o clădire retrasă de la aliniamentul străzii”. Aducerea ei ulterioară la aliniamentul străzii este un lucru de remarcat. Acum este o ruină, spre deosebire de surata de la sud, casa negustorului de peşte Bănică Grigorescu de la nr. 100, excelent reabilitată în ultimii ani şi devenită restaurant.
„Valoroasă arhitectural”
Chiar aşa o defineşte consilierul, adăugând: „Coerenţa planimetrică şi structurală este dată prin jocul volumelor, a alternanţelor plin-gol, a materialelor folosite, astfel încât, privită în ansamblu, edificiul are aspectul unui palat. Construcţia a suferit modificări arhitectonice în perioada de după 1950, reiese din compararea cu imaginile de arhivă.” Consilierul mărturiseşte că acestea sunt motivele pentru care susţine că imobilul trebuie să rămână în picioare, găzduind un Muzeu al Comunismului, aşa cum doreşte şi Universitatea.
Birocraţia ne omoară şi casele: Clasarea ca monument întârzie
„Nu e încă monument”, precizează însă consilierul Marius Mitrof, despre clădirea de pe str. Domnească nr. 102. Şi, din păcate, introducerea clădirii pe Lista de patrimoniu întârzie îngrijorător, apropiindu-se termenul după care clădirea poate deveni o banală „casă”, numai bună de demolat! „Am tot sunat la Minister [al Culturii], la cabinetul ministrului, am sunat la Direcţia de Patrimoniu”, spune îngrijorat consilierul. Şi când te gândeşti că avem un gălăţean şef al comisiei de Cultură a Camerei Deputaţilor! Îl somăm să se autosesizeze!
Directorul Direcţiei pentru Cultură a judeţului, dr. în Istorie Cătălin Negoiţă, spunea, referitor la imobil: "Nu ştiu dacă Comisia de la Iaşi, prin decizia pe care a oferit-o, a făcut bine sau a făcut rău. A făcut bine că a lăsat o clădire monument istoric construită cândva, care e în picioare, dar nu ştim cât timp va mai fi în picioare, sau au făcut rău că n-au spus: „Bine domnule, dărâmaţi, păstraţi faţada la reconstrucţie, exact faţada iniţială, şi în spate faceţi ceea ce doriţi!” Niciodată nimeni nu va fi mulţumit, în niciuna dintre variante. Să sperăm că în cazul Palatului Securităţii care, iată, îşi găseşte finanţare, forurile „de sus” se vor mişca la timp!
CITEŞTE ŞI: Casa fondatorului Şantierului Naval, scena unei CRIME
