Dezvoltarea industrială din perioada comunistă, cu mase mari de oameni atrase de construcţia, apoi de funcţionarea unor mari fabrici, de felul Combinatului Siderurgic de la Galaţi, denumit iniţial "Gheorghe Gheorghiu Dej", a făcut necesară şi construcţia de locuinţe ieftine, cu multe spaţii de locuit pe suprafeţe cât mai mici de teren.
Apariţia primelor blocuri în România anilor ´30 - ´40, aşa cum s-a întâmplat în mai toată Europa Occidentală în perioada de creştere economică şi de dezvoltare industrială de după Primul Război Mondial, a adus şi primele astfel de locuinţe şi la Galaţi. Dintre cele rămase de atunci, trecem zilnic pe lângă un bloc mai mic, cu o curte mare interioară, pe strada Bălcescu nr. 21, ascuns după panouri din tablă. Practic, n-am găsit, la cercetătorii gălăţeni care se ocupă în mod obişnuit de clădirile de patrimoniu, niciun fel de date despre acesta, interesul public şi cel al specialiştilor fiind legat doar de bijuteriile arhitectonice mai vechi. Aşa cum multe dintre bătrânele case "cu stil" au fost la vremea lor "prea îndrăzneţe" ori poate chiar vulgare faţă de altele, trecerea timpului aducându-le pe toate, sub patina vremii, la un numitor comun de "artă", şi vechile blocuri merită o "încadrare" mai preţioasă. Mai ales că aveau o arhitectură occidentală, simplificată, dar cu gust.
Blocurile lui Ştefan H. Ştefan
Un dezvoltator imobiliar celebru la Galaţi a fost de pildă omul de afaceri Ştefan H. Ştefan, cel care a ridicat blocuri de locuinţe pe care le-a închiriat apoi oamenilor simpli. Primar al "comunei" Galaţi între ianuarie 1925 şi iulie 1926 (mai exact, preşedinte al Comisiei interimare, cu funcţie de primar), investitorul ridicase blocuri, cu două şi trei etaje, pe strada Colonel Joseph Boyle, azi Portului, pe strada Al. I. Cuza, chiar la începutul Vadului Cărăbuş, dar şi pe strada General Henri Berthelot, astăzi Bălcescu. Această ultimă clădire este greu de identificat după numerotaţia caselor, schimbată periodic, dar, după cum susţin mai mulţi gălăţeni vârtsnici, este vorba chiar de imobilul de la nr. 21. La recensămintele din 1948 şi 1950, apare proprietar Ştefan H. Ştefan la nr. 53, devenit apoi nr. 57. Poate că istoricii interesaţi şi de aceste aspecte vor descoperi mai multe amănunte.
Blocul de la Vadul Cărăbuş, demolat ca nesigur, adăpostise chiar şi un bordel clandestin, susţinea un gălăţean. Despre blocurile de pe strada Portului, un gălăţean care locuieşte pe str. Navelor, martor la cutremurul din 1977, ziaristul Viorel Bucur, îmi spunea cum la seism începuseră să cadă în stradă ţigle de pe acoperiş, cărămizi şi tencuială, iar autorităţile au decis evacuarea puţinilor chiriaşi ai Primăriei care mai aveau curajul să locuiască în vechile blocuri din zona actualului Restaurant „Panoramic”, care au fost ulterior demolate.
Proprietar şi al casei cu etaj de pe strada Dogăriei nr. 88, în Piaţa Moruzi, azi distrusă, Ştefan H. Ştefan s-a implicat şi în construcţia Şcolii Gimnaziale „C.A. Rosetti”, ajunsă acum anexă a Spitalului CFR Galaţi.
Ca orice primar, a avut şi detractori. Investitorul, acţionar la fabrica de curent electric a municipalităţii şi proprietar a două fabrici mici de curent, generatoare, a fost acuzat că astfel a fost motivat să propună aducerea la Galaţi a unor tramvaie la mâna a doua, cumpărate din străinătate, care să înlocuiască omnibuzele cu cai, care, evident, mergeau cu fân, nu cu electricitate. Dar gălăţenii au avut încredere în el, căci însuşi omul politic Nicolae Iorga, marele istoric, a fost învins în alegeri la Galaţi de avocatul liberal Ştefan H. Ştefan, în colegiul electoral gălăţean în care acesta candidat pentru Parlament.
Blocurile sunt sau nu "monumente"?
Cândva, primele blocuri "comuniste" - A, B şi C, construite în 1957 în campusul studenţesc de mai târziu, sau cele construite în acea vreme în centru, vor ajunge să fie privite şi ele cu nostalgie... arhitectonică.
Dar acum, măcar cele făcute prin anii ´30 se pot încadra într-o categorie superioară? Am întâlnit şi opinii că orice construcţie care nu este pe Lista monumentelor istorice poate fi demolată fără grijă (un profesor universitar chiar se bucura să vadă demolat sediul fostei Facultăţi de Sport a Universităţii „Dunărea de Jos de pe Domnească, pentru a se construi în loc un sediu necesar - nou!).
În ţările mai civilizate, introducerea unei construcţii noi într-o zonă veche scade automat şi valoarea vechilor construcţii, iar timpul este o valoare în sine! Azi se fac blocuri alături de case boiereşti şi vechi palate, în timp ce, iată, în perioada interbelică. familiei marelui pianist şi compozitor Dinu Lipatti nu i s-a permis să construiască un bloc cu 14 etaje, căci nu se încadra în zona cu imobile cu un etaj sau două, după cum menţiona, într-un documentar TVR, Liliana Teică. Rezultatul a fost o clădire nu înaltă, ci foarte frumoasă. Aşa, da!
Bloc privat, cu… privată
În alte zone din ţară, se văd altfel lucrurile. Jurnalistul Adi Bădescu scria în „Curierul de Râmnic” că la Brezoi, Vâlcea, "primele blocuri de locatari construite vreodată în România", de arhitecţi italieni, vechi de 110 ani, au fost declarate monumente istorice! La Brezoi s-a ajuns însă chiar la o situaţie comică, dar penibilă: respectându-se proiectul iniţial şi statutul de monument istoric, locatarii moderni trebuie să meargă la privată… în curte!
"La bloc"-ul... sovietic
Marele arhitect al betonului armat, Le Corbusier, a proiectat după Primul Război Mondial "unităţi pentru locuit" (Unité d'habitation). După cel de-Al Doilea Război Mondial, s-au construit multe blocuri şi în URSS, care a exportat modelul prefabricatelor din beton în tot lagărul comunist. Primele blocuri sovietice, numite “kommunalki”, aveau baia, WC-ul, bucătăriile, ba chiar şi dormitoarele, uneori, la comun!
În tot acest timp, Occidentul a construit blocuri mai comode şi urmaşii unor investitori precum Ştefan H. Ştefan ar fi construit desigur şi la noi blocuri elegante precum cele pe care le vedem în filmele cu Hercule Poirot. Dar poate că nu s-ar fi construit cartiere întregi.
Cutremurul a adus şi Galaţiului "distrugeri mari"
Blocuri sunt deci la Galaţi cu mult înainte de sistematizarea din perioada comunistă, construcţii ridicate rapid, cu ajutorul noii invenţii - betonul armat, care permitea şi realizarea unor pereţi rotunjiţi. Termenul de "bloc" vine de la "block-haus", din germană, desemnând o construcţie "dintr-o bucată".
Marele cutremur din 1940 a generat şi speculaţii despre ferocitatea investitorilor. Acele "case de raport", case sau blocuri cu chirie, care erau construite de câte un investitor care apoi le închiria unor familii (termenul a ajuns peiorativ în momentul în care unor proprietari veroşi, "speculanţi", li se reproşa că măresc prea mult chiriile sau că pun în pericol vieţile locatarilor, construind prost), erau nesigure. Multe blocuri bucureştene au cedat la cutremurul din 10 noiembrie 1940, de 7,4 grade pe scara Richter, produs noaptea, la ora 3,40, cu 1.000 de morţi, cifre aproximative, din cauza cenzurii de război.
A căzut de pildă celebrul bloc Carlton, cea mai înaltă clădire din România pe atunci, de 14 etaje, din beton armat, foarte modern! Cu doar patru locatari salvaţi din 300! "Oraşul Panciu a fost distrus în proporţie de 90 la sută. De asemenea, oraşele Focşani, Galaţi, Mărăşeşti, Tecuci şi Iaşi au suferit distrugeri mari", aflăm dintr-o documentare Agerpres, realizată de Irina Andreea Cristea. Prinţul G. M. Cantacuzino, marele arhitect care proiectase Carltonul, fusese iniţial acuzat pentru moartea cumplită (unii striviţi, alţii înecaţi în subsol, sub ruine, chiar arşi de vii!) a chiriaşilor, dar de fapt românii folosiseră pur şi simplu norme de rezistenţă copiate după cele din Germania, unde nu existau riscuri seismice.
De când avem blocuri
Pe romania.ici.ro, găsim câteva date despre "pionierii arhitecturii moderne româneşti, Marcel Iancu şi Horia Creangă", Iancu fiind "primul arhitect în istoria arhitecturii româneşti care a planificat, pornind de la mijlocul anului 1920, locuinţele cu un caracter de reînnoire evident". Despre stilul unor vile şi mici blocuri, care se potriveşte şi clădirilor gălăţene, Creangă "le demonstra o nouă logică de creaţie, care păstrează elemente decorative simplificate sau volume care aduc în prim-plan expresia plastică a suprafeţelor mari vitrate".
"Planul director de sistematizare a Bucureştiului, elaborat de Primărie în anul 1935, a stat la baza realizării majorităţii clădirilor înalte din centrul Capitalei. Acest plan a prevăzut pentru zona centrală realizarea de construcţii cu 6-7 niveluri la faţadă". Perioadă în care, desigur, se ridicau şi la Galaţi blocuri, dar nu atât de înalte.
foto 1: "Tramway" pe str. Boyle - 1912; foto 2: Vilă din 1935 de pe str. Dr. Poloni, Bucureşti (arhitect I. C. Roşu): curbe asemănătoare cu cele din foto 3, în care apare blocul cu un etaj de pe str. Bălcescu
