Somptuasa clădire de pe strada Domnească nr. 70, acum cu lacăt pe uşă, fusese trecută în 1951 în proprietatea statului comunist, devenind sediul Comitetului Regional U.T.M., în ´57, sediu pentru Comitetul Regional PMR „Dunărea de Jos”, apoi Muzeul de Istorie Modernă şi Contemporană, Comitetul Judeţean U.T.C., administrat cu scandaluri, după Revoluţie, de organizaţia moştenitoare - Fundaţia pentru Tineret, care a vândut clădirea, ajunsă restaurant, numit, odată cu schimbarea proprietarilor, "Sidney", "Club Total", "Casino" şi "Monarch". Clădirea este cunoscută ca fostă proprietate a celui mai important industriaş din România interbelică, controversatul Max Auschnitt. Aceasta şi multe altele sunt consemnate de cercetătorul caselor de patrimoniu Valentin Bodea, în noul său volum, "Monumente istorice şi personalităţi din oraşul Galaţi".
Monument bogat de arhitectură
Inclusă pe Lista monumentelor istorice din anul 2010, „monument de arhitectură”, foarte eleganta casă, care a trecut acum câţiva ani şi printr-un incendiu parţial, a fost construită pe la 1900 de unul dintre cei mai bogaţi gălăţeni, Dimitrie Climis, băcan, proprietar şi tranzacţionar de imobile şi mare moşier, cel care cumpărase de la generalul Alexandru Cernat şi Casa Macri din apropiere. El i-a vândut casa lui Auschnitt în 1921, care i-o vinde în ´28 negustorului grec Alexandros Kiosseoglu, care o închiriază în iunie Consulatului italian. Şapte ani de proprietate sunt suficienţi pentru ca imobilul să rămână în istorie drept „Casa Auschnitt”! Intrarea casei cu un etaj este din stradă, prin uşa din fier forjat şi are coloane înalte, cu capiteluri de inspiraţie corintică, cu ziduri cu decoraţiuni baroce. Parterul deţine trei camere largi şi culoar, alte şase camere sunt la etaj.
Filantropul care "nu refuza pe nimeni"
Supranumit „Regele de Fier”, Auschnitt „era un om galant pentru oraşul Galaţi, deşi rar se afla aici, iar galanteria se revărsa şi asupra judeţului Covurlui”, citează Bodea, din amintirile savantului Crişan Muşeţeanu. Mai legat de Galaţi decât de alte locuri, „unde, pretutindeni, a contribit şi contribuie cu largheţea sa princiară, la toate operele de binefacere existente sau eventuale”, după cum scria Teodor Iordache, în „Albumul Galaţilor” din 1935-36, citat de Bodea, Max Auschnitt se năştea la noi, pe 14 februarie 1888, la nr. 157 pe str. Mavramol. Fiul comerciantului Osiass şi al Clarei a absolvit Academia de înalte studii comerciale şi de export din Viena. Pe rând, economist, industriaş, finanţist, senator, strecurat în camarila regală, a fost conducătorul şi acţionarul principal la Uzinele Reşiţa, pe care le-a salvat de la faliment, dezvoltând o industrie metalurgică uriaşă, patron al uzinelor din Titan-Nădrag-Călan, ales vicepreşedinte al Uniunii Generale a Industriaşilor din România, al Societăţii de Telefoane Române, al Băncii Chrissoveloni, preşedinte al Asociaţiei Generale de Industrie din Banat, deţinând şi Uzinele Ferdinand, minele de fier Teliuc, care îi asigurau şi materia primă, Uzinele Goldemberg Brăila, Moara „Steaua” Galaţi, Uzinele Ciclop din Capitală, Titan I şi Titan II Galaţi, cu acţiuni la companii din Viena, Munchen sau Monaco.
Bodea a găsit anunţată în cotidianul „Vocea Galaţilor”, în iunie ´31, candidatura industraşului, după un mandat fructuos de senator al Camerei de Industrie Galaţi; era prezentat ca administrator la Reşiţa, filantrop, cu întinse relaţii externe, iar cotidianul „Acţiunea” adăuga că era om de înaltă cultură, care nu a refuzat nimic nimănui, a contribuit la construirea şi repararea de şcoli şi biserci (Direcţia Judeţeană de Cultură precizează că a acoperit biserici cu tablă, pentru reclamă la acest produs). Bodea citează descrierea lui Max Auschnitt, din Muşeţeanu: „Acest jidan roşu, mare, voinic şi gras”, care avea la Galaţi o fabrică de tablă şi cuie în port. Fusese prieten, dinainte de Primul Război Mondial, cu premierul Take Ionescu şi cu Titulescu.
Logodit cu fiica rajahului
Îl găsim (doar) logodit, în ´23, cu frumoasa englezoaică Leonora Brooke, contesă de Inchcape, fiica ultimului rajah (rege) alb al ţinutului malaezian Kuching, un ultim monarh de tipul „Statul sunt eu!”. S-a căsătorit însă cu românca Livia Pordea, după ce, născut evreu, s-a convertit catolic în ´34. Nu a scăpat însă de persecuţii, averea sa fiind jinduită: în ´39 cade în dizgraţia regelui, deşi erau parteneri de petreceri şi poker, în favoarea industraşului rival Malaxa. Condamnat la şase ani, ajunge la Văcăreşti, iar fabricile îi sunt „românizate”. În ´42, iese din puşcărie, cu pedeapsa comuntată în muncă la... fostele sale societăţi. Achitat în ´44, fuge în SUA de comunişti, care îi confiscă totul în ´48, şi moare în ´59.
Poker… industrial
Administrator al Uzinelor şi Domeniilor de Fier (UDR) din Reşiţa, cea mai mare societate pe acţiuni, cu cel mai mare capital social, cea mai mare cifră de afaceri, cei mai mulţi angajaţi - aproape 23.000 în ´48, priceputul industriaş şi-a jucat însă ascensiunea şi la masa verde... În partide de poker „aranjate”, la Palat sau la „Duduia” (Elena Lupescu, amanta regală), Auschnitt şi Malaxa se făceau că pierd milioane şi primeau comenzi uriaşe pentru firmele lor. Urmaşul industriaşului, nonagenarul Steven Auschnitt, a reuşit să recupereze o parte din proprietăţi, printre care şi palatul din Kiseleff, pe care l-a şi vândut, după zece minute de tratative, lui Gigi Becali, şi doreşte să înfiinţeze o industrie… a plasticului în Reşiţa fierului…
Armăsarul... economic al paşei
Profesorul Petre Dogaru descrie ascensiunea secretă a lui Auschnitt în cartea „Casa Regală, femeile fatale, masoneria şi dictatorii secolului XX”. Când regina Maria a vrut să-l molipsească şi pe fiul său, principele Carol, de pasiunea pentru echitaţie, cine credeţi că s-a făcut folositor, făcându-i viitorului „rege playboy” un cadou foarte scump - „un armăsar arăbesc pur-sânge”? Max Auschnitt! Armăsar cumpărat de la celebrul Aga Khan, politician pakistanez, paşă ajuns preşedinte al Ligii Naţiunilor.
Şi momentul zero: „La 7 iulie 1931, Paul Dumitrescu, secretar particular al regelui [şi şef al camarilei care şperţuia, vindea funcţii şi trafica amor pentru înalte personaje], le-a aranjat o audienţă, bineînţeles nu fără avantaje materiale [pentru el], la Palat, lui N. Malaxa şi M. Auschnitt. În cursul întrevederii, cei doi îi oferă lui Carol al II-lea o sută de milioane de lei, „ca o modestă contribuţie pentru operele de asistenţă ale Palatului”. Fără nici o reţinere suveranul a luat banii, le-a strâns mâna, apoi i-a decorat”. Partidele de poker „pierdute” au devenit o elegantă cale de mituire la nivel înalt, prin care se dobândeau în schimb comenzi de stat. Furniturile armatei aduceau bogăţii, iar oţelul era industrie de armament.
