Cel mai vechi azil de bătrâni din Galaţi a fost construit datorită donaţiilor negustorului Dimitrie Frigator * Centrul găzduieşte acum 108 vârstnici
Prea puţini sunt gălăţenii care au auzit de numele lui Dimitrie Frigator, deşi acesta este unul dintre cei mai mari filantropi pe care i-a avut oraşul nostru. Născut în 1838, în Şchei, o suburbie a Braşovului, Dimitrie Frigator a ajuns la Galaţi chemat de fraţii săi mai mari, Gheorghe şi Niculae, care îşi deschiseseră în oraşul de la Dunăre o prăvălie de braşovenie (straie de lână, încălţăminte, articole de fierărie etc.), pe strada Braşoveni. Afacerea pare să fi fost una înfloritoare, din moment ce în doar câţiva ani au mai deschis încă două prăvălii, pe aceeaşi stradă. După 1877, atunci când fratele său Niculae a decedat, iar Gheorghe se întorsese deja la Braşov, Dimitrie a rămas singurul proprietar al magazinelor.
Un exemplu de cinste negustorească
"În 1886 a mutat birourile în strada Portului, unde a început comerţul angro de coloniale şi fierărie. În 1894, a lichidat comerţul de angro şi a deschis o Casă de bancă şi comision de mărfuri, pe strada Belvedere, pe care a condus-o până la 12 noiembrie 1902, când a încetat din viaţă. La moartea sa, autorităţile judeţene, apreciind meritele celui decedat, au hotărât a i se da toate onorurile înmormântărilor oficiale, cu cernirea felinarelor pe străzi, cu elogii funebre şi cu altele", arată istoricul Valentin Bodea, în lucrarea "Monumente istorice şi personalităţi din oraşul Galaţi".
Contemporanii săi îl descriau pe Dimitrie Frigator drept un exemplu de cinste negustorească. „Citeşte în fiecare zi registrul cu poliţe să nu cumva să se uite vreo plată să păţescu ruşine“, era fraza cu care negustorul îşi încheia orice bilet sau scrisoare trimise către angajaţi sau asociaţi.
Testament pentru Galaţi
Din testamentul întocmit la 6 iulie 1902, averea totală a lui Dimitrie Frigator se ridica la 700.000 de lei aur. O parte însemnată din această sumă a fost lăsată special pentru ajutorarea săracilor din Galaţi. "Primăriei oraşului Galaţi a lăsat suma de 60.000 de lei aur, pentru construcţia unei şcoli, suma de 55.000 de lei aur, pentru construcţia unui azil de bătrâni, plus suma de 5.000 de lei aur, pentru înzestrarea localului şi suma de 3.000 de lei aur, pentru cantinele şcolare. Spitalul Elisabeta Doamna din Galaţi primea suma de 25.000 de lei aur şi o prăvălie în strada Mare, pentru a întreţine două paturi", mai arată Valentin Bodea, în cartea amintită.
Pe 3 septembrie 1905, primarul Galaţiului, Emil Vulpe, i-a delegat pe doi dintre consilierii săi şi pe inginerul Comunei să găsească un loc liber pentru construirea azilului de bătrâni. O lună şi jumătate mai târziu, cei trei au întocmit un referat, prin care au ales ca loc pentru viitorul azil un teren din Calea Bârladului, între clădirea Girard şi Râpa Văduvoiului. La 1 septembrie 1906, arhitectul Robert Monckton din Bucureşti se însărcina să elaboreze un proiect pentru azilul de bătrâni, în valoare de aproximativ 200.000-250.000 de lei. La mai puţin de doi ani de la începerea lucrărilor, la 10 iulie 1908, antreprenorii înştiinţau Primăria oraşului Galaţi de finalizarea lucrărilor la azil.
Spital de campanie, în Primul Război Mondial
În anul izbucnirii Primului Război Mondial, numărul bătrânilor cazaţi în azil ajunsese la 44, deşi capacitatea era de doar 33 de locuri, potrivit datelor găsite în arhive de Valentin Bodea. În 1916, azilul a devenit spital militar, mare parte dintre bătrâni ajungând pe la diferite gazde. În 1917, azilul se transformase în spital pentru soldaţii ruşi. De la 1 iulie 1920, azilul a trecut în administraţia Asistenţei Publice. "În 1927, azilul era situat pe Bulevardul Carol. În 1936, directoarea îşi prezenta demisia, din cauza lipsurilor majore: lipsa totală de îmbrăcăminte, lenjerie, încălţăminte, saltele şi mobilier. Numărul bătrânilor cazaţi crescuse de la 50 la 80, în timp ce bugetul se micşorase cu 50 la sută", se mai arată în volumul amintit.
În urma cutremurului din 1940, clădirea construită în stil neoromânesc a suferit mici pagube. În 1948, odată cu preluarea puterii de către comunişti, azilul este denumit Casa de Ajutor a Bătrânilor. Centrul multifuncţional de astăzi găzduieşte acum 108 persoane. În ciuda faptului că este unul dintre imobilele care amintesc de atmosfera Galaţiului de început de secol XX, clădirea de pe Domnească nr. 160 nu a fost inclusă încă în Lista monumentelor istorice. Cu toate acestea, ea face parte din rândul comorilor patrimoniului arhitectonic gălăţean.
Pentru a DESCOPERI mai multe COMORI DE PATRIMONIU, CLICK AICI
