Cristinel Luca

Cristinel Luca

România va contribui la reparațiile Columnei lui Traian

Joi, 15 Februarie 2024 18:40 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Premierul Marcel Ciolacu a menționat, joi, la Roma, în cadrul declaraţiilor comune cu premierul Italiei, că a decis, în calitate de prim-ministru al României, să contribuim la reparațiile realizate în prezent Columnei lui Traian, un monument care reprezintă o piatră de temelie pentru poporul român, dar şi o mărturie a relațiilor culturale dintre cele două națiuni, relatează News.ro. ”Am apreciat deschiderea doamnei preşedinte privind intensificarea cooperării economice şi ...

Ucraina negociază un acord de securitate cu România

Joi, 15 Februarie 2024 17:10 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
România a devenit unul dintre principalii parteneri ai Ucrainei și Kievul dorește să semneze un acord de colaborare în domeniul securității cu Bucureștiul, a declarat Mihailo Podoliak, consilier al președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, într-un interviu pentru TVR Moldova, informează HotNews.ro. Declarația vine după ce, în urmă cu o lună, preşedinţia ucraineană a anunţat că Ucraina a început, la Davos, negocierile cu România pentru un acord bilateral de securitate. L ...

Obligația înregistrării în Spațiul Privat Virtual

Vineri, 16 Februarie 2024 11:10 | Publicat în ECONOMIE
Administrația Județeană a Finanțelor Publice (AJFP) Galați reamintește faptul că persoanele juridice, asocierile şi alte entităţi fără personalitate juridică, persoanele fizice care desfăşoară o profesie liberală sau exercită o activitate economică în mod independent ca persoane fizice autorizate (PFA), întreprinderi individuale (II) şi întreprinderi familiale (IF) sunt obligate să transmită organului fiscal cererile, înscrisurile sau orice alte documente doar prin Spa ...

Cum poate fi cumulată pensia cu salariul

Joi, 15 Februarie 2024 21:00 | Publicat în CARIERE
Persoanele care au împlinit vârsta standard de pensionare pot cumula și după data de 1 ianuarie 2024 pensia pe care o primesc cu un salariu plătit de o instituție de stat ori de un angajator privat. Sunt necesare, însă, două documente, conform reprezentanților Casei Județene de Pensii Galați. Persoanele care se pensionează la vârsta standard, adică cele care urmează să primească pensie pentru limita de vârstă de 65 de ani, pot munci în continuare încă cinci ani, fie la o ...

România a emis primele sale obligațiuni verzi

Joi, 15 Februarie 2024 21:30 | Publicat în ECONOMIE
România a lansat, joi, prima sa emisiune de obligaţiuni verzi, o măsură care era aşteptată de mult şi vizează diversificarea bazei de investitori în contextul cererii în creştere pentru obligaţiunile verzi, anunţă Reuters. România, ţară care are deja mai multe proiecte de energie regenerabilă pregătite pentru a beneficia de finanţare de la UE, va utiliza obligaţiunile verzi pentru a finanţa proiecte în domeniul transportului ecologic, îmbunătăţirea eficienţei energeti ...

O nouă etapă de promovare a negocierilor colective în IMM-uri

Vineri, 16 Februarie 2024 13:10 | Publicat în ECONOMIE
Joi, 15 februarie, la sediul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Galați,  s-a desfășurat a doua sesiune de informare și conștientizare  în cadrul Campaniei Naționale de promovare a negocierii colective în întreprinderile mici și mijlocii. Au participat 26 de reprezentanți ai IMM-urilor gălățene din toate domeniile de activitate. „Inspectorii de muncă au prezentat modificările legislative referitoare la negocierile colective și au răspuns la întrebările adresate de ...

Macron și Zelenski vor semna un acord bilateral de securitate

Joi, 15 Februarie 2024 17:40 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Preşedinţii Emmanuel Macron şi Volodimir Zelenski vor semna, vineri, la Palatul Elysée, un acord de securitate între Franța și Ucraina, a anunţat joi preşedinţia franceză, relatează AFP, citată de Agerpres. "Acest acord urmează angajamentelor care au fost luate în format G7 pe marginea summitului NATO de la Vilnius din iulie 2023", a reamintit Palatul Elysée. Liderii NATO nu au fixat atunci un calendar pentru o aderare a Ucrainei la Alianţa Nord-Atlantică, spre marea nemulţumi ...

Sala de joacă din mall a fost redeschisă

Joi, 15 Februarie 2024 18:00 | Publicat în EVENIMENT
Operatorul sălii de joacă pentru copii din incinta Complexului Comercial Shopping City Galați a primit acceptul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) de a o redeschide, la o săptămână după ce aceasta fusese închisă temporar în urma unui control pornit de la o reclamație a unor părinți.   Reamintim că, pe 7 februarie, „Kids Club”, amplasată la etajul mallului, a fost amendată cu 8.000 de lei de comisarii Protecției Consumatorilor, care au deci ...

Armata Israelului a intrat în cel mai mare spital din sudul Fâșiei Gaza

Joi, 15 Februarie 2024 16:50 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Forțele speciale ale Israelului au intrat joi în Spitalul Nasser din orașul Khan Younis din sudul Fâșiei Gaza, unde susține că s-ar afla luptători Hamas, dar și că este posibil ca acolo să fi fost ascunse și trupurile unor ostatici israelieni decedați, conform The Times of Israel și CNN, citate de HotNews. În această săptămână, armata israeliană le-a cerut miilor de palestinieni care s-au refugiat acolo să plece din complexul în care se află spitalul. Medici şi oficiali ...

Medici care eliberează foarte multe certificate de concediu medical

Joi, 15 Februarie 2024 16:10 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a afirmat că există medici care eliberează un număr foarte mare de concedii medicale, iar verificările ar trebui îndreptate către aceştia, pentru a se vedea în ce măsură concediile respective sunt justificate. Primele patologii pentru care s-au eliberat concedii medicale sunt „afecţiunile coloanei vertebrale şi infecţiile respiratorii”, a precizat ministrul. La începutul acestei săptămâni, Senatul a eliminat impozitarea de 10% pe c ...
Pagina 275 din 988