Cristinel Luca

Cristinel Luca

Ediția 101 a Colocviilor navaliștilor gălățeni, pe nava "Rexdan"

Vineri, 13 Octombrie 2023 13:30 | Publicat în SOCIETATE
Ediția cu numărul 101 a Colocviilor Constructorilor de Nave (CCN) va avea loc luni, 16 octombrie, începând cu ora 11.00, la bordul navei "Rexdan" a Universității "Dunărea de Jos" din Galați. Participanților le vor fi prezentate nava, laboratoarele de cercetare, proiectele avute în vedere și rezultatele așteptate de la acestea. Prezentările vor fi susținute de prof. univ. dr. Leonard Domnișoru, șef lucrări dr. ing. Dan Drăgan și prof. asociat dr. Săndița Păcuraru, managerul ...

Noua formă a legii pensiilor speciale, adoptată de Senat

Miercuri, 11 Octombrie 2023 20:03 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Noua formă a legii pensiilor speciale a fost adoptată de Senat, din forma inițială eliminându-se prevederea privind recalcularea pensiilor, ca urmare a deciziei Curții Constituționale. După votul din Senat, legea merge la Camera Deputaților, care este for decizional, relatează Hotnews. Potrivit Agerpres, senatorul USR Ştefan Pălărie a declarat în dezbaterea din plen că "discutăm despre o lege extrem de importantă, care nu doar că este trecută în lista reformelor din PNRR, da ...

Iohannis nu dă detalii despre sprijinul militar acordat Ucrainei

Miercuri, 11 Octombrie 2023 18:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Președintele Klaus Iohannis a evitat să spună care este sprijinul militar acordat de România Ucrainei: "Nu este foarte bine, în timp de război, să dai prin media toate detaliile. Nu este nici logic, nici util", a spus Iohannis, citat de Mediafax. "Un sprijin militar important", a declarat președintele, întrebat ce sprijin militar va acorda România Ucrainei, afirmând că, după ce se termină războiul, cu siguranță se pot declara toate detaliile. "Atunci când e nevoie să se detali ...

Laszlo Tokes rămâne fără "Steaua României"

Miercuri, 11 Octombrie 2023 17:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca nefondată, cererea lui Laszlo Tokes de anulare a decretului semnat de preşedintele Iohannis prin care i-a fost retras Ordinul Naţional "Steaua României", decizia instanţei fiind definitivă. Pe 20 noiembrie 2013, Consiliul de Onoare al Ordinului Naţional "Steaua României" a decis retragerea distincţiei acordate lui Laszlo Tokes, după ce acesta i-a cerut premierului Ungariei, Viktor Orban, ca împreună cu guvernul pe care îl conduce ...

Reclamele la dulciuri au invadat televizoarele

Joi, 12 Octombrie 2023 08:35 | Publicat în ECONOMIE
În luna septembrie, brandul Kinder, parte a grupului Ferrero România, a dominat piața de publicitate, cu 15,9 milioane de euro investiți în campanii publicitare și 8.049 de reclame difuzate. Conform rezultatelor analizei de monitorizare a reclamelor, realizate de mediaTRUST, în perioada 1-30 septembrie 2023, Penny a ocupat locul secund, cu un buget de 14,3 milioane de euro (rate card) și 9.421 de reclame difuzate la radio, televiziune și în presa scrisă. Catena s-a clasat pe poziția ...

A tras cu arma în pisica vecinului

Luni, 16 Octombrie 2023 16:12 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Un bărbat din Capitală a sesizat duminică seară polițiștii, după ce un vecin ar fi tras cu arma în pisica lui. Polițiștii au depistat un bărbat de 64 de ani care, în timp ce se afla în curtea imobilului, ar fi observat o pisică pe masă, motiv pentru care a folosit o armă, trăgând spre animal. Cazul a fost preluat de Serviciul pentru Protecția Animalelor, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de rănire ...

O judecătoare din București nu poate justifica 6 milioane de euro

Miercuri, 11 Octombrie 2023 16:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Agenţia Naţională de Integritate (ANI) susţine că o judecătoare de la Tribunalul Bucureşti nu poate justifica o avere de aproximativ 6 milioane euro prin veniturile obţinute. ANI a transmis miercuri, într-un comunicat de presă, că a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate de 30.388.515 lei, între averea dobândită şi veniturile realizate de către Gabriela Cristina Mazilu, judecător în cadrul Tribunalului Bucureşti şi fost judecător în cadrul Judecătoriei Sector 4 ...

Încă 11.000 de români au făcut suta de mii de euro

Joi, 12 Octombrie 2023 12:30 | Publicat în ECONOMIE
Peste 11.000 de români au intrat, anul acesta, în clubul celor cu depozite bancare de peste 100.000 de euro, un salt anual record în ultimul deceniu, scrie ZF, citat de Mediafax. În același timp, valoarea sumelor economisite în acest interval de cei 68.151 de români care au ajuns la această situație financiară s-a majorat cu 11,8 miliarde de lei (circa 2,4 miliarde de euro), respectiv 19%. În ultimul deceniu, numărul conturilor care depășesc pragul de economisire de 100.000 de euro ...

Zona Liberă se împrumută de la Consiliul Local, pentru prelungirea unei linii de cale ferată

Miercuri, 11 Octombrie 2023 19:00 | Publicat în ECONOMIE
Consilierii locali gălățeni au aprobat, miercuri, în unanimitate, cofinanțarea temporară a proiectului de investiții pentru prelungirea liniei de cale ferată cu ecartament larg dintre danele fluviale 47 și 53. Este vorba despre un proiect în trei, derulat de APDM SA, compania PBN Logistics SA și Administrația Zonei Libere Galați. Cofinanțarea temporară aprobată de Consiliul Local, la solicitarea Administrației Zonei Libere, reprezintă practic un împrumut de la bugetul local, a ...

Discursul lui Zelenski în Parlamentul României a fost anulat

Marți, 10 Octombrie 2023 18:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Conducerea Parlamentului a decis marți ca ședința comună convocată inițial pentru astăzi în onoarea președintelui ucrainean Volodimir Zelenski să nu mai aibă loc, au declarat pentru G4Media surse parlamentare. De remarcat că Zelenski a susținut discursuri în fața Parlamentului în toate vizitele sale externe. Preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, Alfred Simonis, a declarat că nu cunoaşte motivul pentru care preşedintele Zelenski nu a mai venit să susţină un discu ...
Pagina 357 din 996