o văd şi-acum cum vine de la deal,/ pe cărăruia şerpuită, lungă, cum stă pe loc, aşa, din când în când,/ să-şi tragă duhul ostenit de muncă o văd şi-acum cum vine de la câmp,/ pe drumul cu-arătare colburoasă, cum duce palma streaşină la ochi,/ să vadă cât mai merge pân-acasă o văd şi-acum - prin lacrimă o văd/ - cum vine de la vale, cum şi-adună şi of şi gând şi vlagă - văd şi ştiu/ că vine mama - vestea cea mai bună o văd şi-acum - alerg în calea e ...

!!! când m-ai strigat, ne/vinovato - parcă ieri-i - eram la capătul sintactic al căderii şi aşteptam de mult, de mult ceastă strigare, ca (pe)-un îndemn demonic la continuare, ca (pe)-un triumf trufaş al visului de unde am învăţat că VEŞNICIA se ascunde şi hohoteşte senzual într-o secundă indiferentă, păcătoasă şi MĂRUNTĂ !!! !!! acuma sunt aici, în capătul din care nu mai începe o cădere următoare, unde tu stai foarte cu/minte şi-nţeleaptă şi n-ai curaj să spu ...

Dacă vrei să afli câţi bădărani se comportă (zilnic) într-o staţie de autobuz, într-o staţie de tramvai, la intrarea-ntr-o scară de bloc, pe băncile din parc, n-ai decât să numeri chiştoacele şi ambalajele azvârlite oriunde, numai în coşul de gunoaie nu! Iată-l pe unul dintre aceşti ipochimeni plătitori de taxe la ghişeele nesimţirii şi sfidători ai celor mai elementare norme de conduită! Dotat cu frizură a la punk, şi cu glugă a la rebel, şi cu cabluri în urechi ...

Conform unei Cărţi scrise de nişte ingineri/ doctori specialişti/ experţi în Istoria apariţiei/ dispariţiei a tot ce se vede şi ce nu se vede, la Început a fost Cuvântul! Care început? Primul? Al doilea? Următorul? Care sfârşit? Primul? Al doilea? Următorul? Dau ori nu dau crezare acestei explicaţii cu valoare de pericopă, nu-i nici o tresărire, nici un bănat, nici o clintire, nici o încercare de desluşire, nici un gest de „stai aşa, că nu-i aşa”, de „n-ai încotro ...

Motto:"noi suntem ca şi fluturii care dau din aripi pentru o zişi cred că este pentru totdeauna" (CARL SAGAN) te rog să vii la mine, în zigzag, în zborul meu - în rostul meu, adică - am să te-ascult cu/minte ş-am să tac înalt şi alb, pe-un fir de levănţică te rog să-(mi) taci mereu de/spre nimic şi de/spre tot să nu (mi)-aduci aminte - dacă va fi ce nu-i, am să te strig acolo, în/apoi, ca înainte eu am să stau încet ş-am să-ţi arăt cât de uşoară-i viaţa-n zbor ...

Promiteam în ziarul de ieri că am să scriu şi am să public cel mai frumos poem despre vârsta senectuţii, la rugămintea bătrânului care ar fi avut un loc pe scaun, dacă - [nu mai spun, dar consider că aţi cetit şi aţi analizat şi (n)-aţi aplaudat ce a păţit bietul moşnegel înţelept, da?]... Aşadar, îl rog frumos pe isteţul bătrân să se uite la rubrica DIVINA TRAGEDIA, iar într-asta să admire cu lacrimi încă unul dintre cele mai triste şi adevărate poeme despre ce ...

visez lovitură de stat... şi apoi/ mă culc pe tânjală - eu sunt un pasiv, un pacific, nu am/ pe nimeni vro boală, nu port nimănuia vro pică, nu ştiu/ de ură şi sfadă, nu gâdil fitilul, nu iau din context,/ las lumea să creadă că văd cum s-aude pe lung şi pe lat/ ş-aud cum se vede şi cum se lipeşte ghebosul de gard/ şi nuca-n perete se face că trece în sus şi în jos/ suita regală, că vârfu-i la bază şi baza-i la vârf/ - [ce fel de răscoală mi-i dat să visez şi ...

Ieri... bătrânul urcă încet, foarte încet, greoi, nesigur pe sine! Are cam optzeci şi cinci de ani şi baston! Are ochi albaştri! Poartă haină străveche, dar curată! Şi pălărie tot la fel de trecută prin vremuri şi prin timpuri! Şi încă o anumită candoare i se poate citi pe chipu-i brăzdat de riduri! Şi încă se vede că mai poate păstra şi mai poate folosi gesturi şi vorbe decente, încărcate cu tot respectul din lume! Urcă şi nu găseşte nici un scaun liber! Toate ...

(!) INIMA TA/ SUFLETUL MEU ROMÂNEȘTE cum păsări lungi/ cântă păsări fără plată - n-am să n-ascult/ ce mi se-ntâmplă cereşte, n-am să nu tac/ până-mi va fi NICIODATĂ (!) (!) n-am să nu tac/ până-mi va fi TOTDEAUNA fără să ştiu/ că tu mi-aduci descântare celei dureri/ despre ce poate fi-ntruna cest dor odor/ rodnic şi semn de mirare (!) (!) eu chiar /acum cerului cer în/durare pentr-un cuvânt/ (s)pus cu năduf la ţărână când am călcat/ lacrima ta pe cărare, ...

Da, coborâm sub Demisol! Mă cocoţ pe taburet şi aşez portretul madamei Maria lângă portretul meu! Sigur că da! Gata! Nu mai sunt singurul Viu printre atâţia Morţi! Am alături o Vie! Dar oare cât "viu" mai activează/rezistă în fiecare? Şi, dacă mai activează/rezistă, oare până când? Ce "fericiţi" sunt cei Morţi! Şi cât de bine le "vine" astfel de fericire! Mă uit la portretele lor "sfidătoare"... şi parcă simt invidia cum îmi ronţăie "interiorul"! Şi parcă aş ...