alb orbitor înmărmurit în vreme,/ albă orbire mărmurită-n timp – unul şi una gata să mă cheme/ la dansul cel din urmă, fără nimb   gata să-mi (s)pună ultima-ntrebare/ şi să mă-nveţe starea de nimic – un fel de ne/văzută contra/stare/ scumpă la cald şi ieftină la frig   şi gata să-mi arate cât de mare-i/ deşertăciunea cestui alb tăcut şi-nveşnicit cu sufletul vioarei/ în dansul ultim chiar de la-nceput   ce frumuseţe singură şi lungă/ până la capăt ...

Frumos! Formidabil!...Care va să zică, stimabila mea Maria, contabila mea mult mai mult decât misterioasă, cu asta se ocupă! Ce muzeu e-n stare să întreţină şi să contabilizeze! Un muzeu al celor care nu prea au avut şi nu au unde să-şi lase sufletul, să-şi descrie şi să-şi dăruiască/vândă veşniciei imediate, dacă nu totale, aceste formidabile păreri/epitafuri, explicaţii/madrigale, amăgiri/dezamăgiri! O nemaipomenită sumă de vieţi des/compuse în câteva rânduri ...

Şi uită-te n-urmă ş-aşteaptă şi taci:/ sunt umbrele noastre uscate şi goale, amare şi reci/ de-atâtea dezastre! Sunt zilele tale rămase pe drum,/ cu zilele mele murdare, curate, mai scurte, mai lungi,/ uşoare sau grele! Sunt nopţile mele cu suflet adânc/ şi linişte naltă cât nopţile tale, în care a fost/ să fim laolaltă! Şi uită-te n-urmă: acolo mai sunt/ icoanele noastre rămase-n fântâna din care-am băut/ globule albastre! Şi unde-am văzut ce frumoasă erai – � ...

Şi, din vorbă-n vorbă, din cafea în cafea, din aducere-aminte în aducere aminte, aflu de la Maria că taman aici, la subsolul acestei clădiri, pe vremuri mai vechi şi mai noi, a fost cel mai sigur şi cel mai discret loc de întâlnire (şi de flirt şi de aventură şi de înamorare) a mai marilor şi a mai micilor cestei urbe! Şi-mi arată, pe colţul sud-estic al peretelui dinspre răsărit, portretul celui mai renumit fante al anilor ’70, tovarăşul N. Tândală, fost director de ...

te mai aştept şi te mai strig şi te mai ştiu într-un aproape-ncă departe de pustiu, încă te văd cum vii sub măr,/ să (re)muşcăm într-adevăr şi să murim...cât încă nu e prea târziu!   cred că aşa-i cel mai frumos, cel mai curat – cum spune şarpele-nţelept şi blestemat, cum se aude din adânc:/ tu să nu plângi, eu să nu plâng, nimic n-ar fi, dacă n-ar fi nici un păcat!   tu vezi ce vis? tu vezi ce gând ispititor creşte-n grădina celor care (nu) mai mor decâ ...

Şi tare lung mi se pare holul prin care Maria mă duce-n biroul ei de contabilă la „Evaziunea Sentimentală” - SRN (Societate cu Răspundere Nelimitată!)...Aici, în acest punct al călătoriei mele prin acest labirint încărcat cu portrete de bărbaţi şi femei, numai şi numai cu portrete foarte bine realizate, simt că trebuie să-mi explic admirarea, dar şi mirarea, mai ales că nu am mai văzut şi nu am mai auzit de vro Societate care să Răspundă la modul Nelimitat pentru acţ ...

(!) orbecăieli savante-n percepţii fără noimă sfărâmă orice visuri şi orice perspectivă, înaltul se coboară, adâncul se ridică – rămâne numai lustru şi numai împotrivă (!)   (!) o suprafaţă-ngustă, anostă, deşucheată desparte lumea-n două bulucuri: marghioleală şi straşnică prosti(r)e...dar nu-i vreo câştigare – deosebirea-i mică, infinitezimală (!)   (!) şi ce mai tevatură şi năclăială-n toate – preţul de cost rânjeşte, ne dă cu tifla, zbia ...

Din şoaptă-n şoaptă, din ocheadă-n ocheadă şi din emoţie-n emoţie, eu şi Maria din ziarul de ieri ajungem pe stradela Muzicii, numărul 313, la poarta clădirii în care se adăposteşte „Evaziunea Sentimentală”, adică o Societate cu Răspundere Nelimitată, despre care v-am dat şi aţi citit deja câteva informaţii! Aici – foarte multă lume bună, ca să zic aşa, stă la rând, cuminte şi serioasă, cum se poate citi pe tăbliţa scrisă cu litere negre pe fond galben, s� ...

Motto: ”se năruie oglinda şi zeii intră-n stânci/ cresc aripile tainei şi putrezeşte cina/ ce negură se lasă de-acum tocmai atunci/ sunt iarbă până unde a ostenit lumina”                                                                                                 (Iolanda Cremene)   îţi scriu direct pe dimineaţă/ – nu mai am bani pentru hârtie – direct pe zi, direct pe se ...

Acum opt zile n-urmă, în chiar Sfânta Duminecă, la unsprezece ceasuri şi-un sfert trecute fix şi aflându-mă în mers agale şi fără nici un scop pe strada Spătarului, o întâlnesc pe Maria! Pe Maria de la Contabilitate, nu pe Maria de la Frizerie, nu pe Maria de la Gară, nu pe Maria de la Cârciumă, nu pe Maria de la Şcoală, nu pe Maria de la Circă, nu pe Maria de la Prefectură, nu pe Maria de la Moară! Însă de la Contabilitatea cui? ar putea pune oricine o întrebare legiti ...