Motto: „şi vine cerşetorul de fântâni:/ daţi-mi, vă rog, şi mie, o fântână, să beau puţin şi să mă spăl pe mâni/ – vin de departe, tocmai de la stână!!! am un izvor în buzunarul stâng/ – vi-l las oricând, să nu vă fie sete – mi-i sete, însă pot să vă mai ning/ cu MIORIŢA – Opere Secrete!!! vă las un fluier ostenit de dor,/ mă duc departe, ca să dau la câni – ca un lipan mă pregătesc să mor/ – şi pleacă cerşetorul de fântâni”!!!     � ...

Într-o tăcere sepulcrală, ne întoarcem în biroul contabilei! Maria-mi toarnă încă o cafea şi încă un lichior de cireşe amare! Şi nu articulează nici o glasnică! Nici măcar nu se mai uită la mine! Nici nu mai zâmbeşte ispititor! Nu-mi mai dă nici măcar un semn că ar vrea să mă scoată din nedumerire! Femeia din portret este ea ori nu este ea? Şi oare ea să fi scris acele versuri atât de...masculine? Şi dacă mi-a vârât în suflet încă o amăgire/dezamăgire, numai ...

dacă nu mai vine toamna,/ am s-o strig şi am s-o caut în adâncul unei lacrimi/ din mâhnirea unui flaut !!! a venit întotdeauna/ şi a stat cât stă o toamnă, m-a-nvăţat cum cade frunza/ şi plecarea ce înseamnă !!! m-anvăţat cum bate vântul/ printre păsări călătoare, cum începe-ndepărtarea/ şi tăcerea ta cum doare !!! m-a-nvăţat despre vecia/ aşteptării într-o gară, unde nu mai vine trenul/ nici măcar ultima oară !!! dacă nu mai vine toamna,/ am să-mi iau crucea- ...

De ce ai lăcrămat şi de ce încă mai eşti tristă, Marie? – o întreb în timp ce ea-mi toarnă cafea şi lichior de cireşe amare. Nu-mi răspunde imediat! Cred că vrea să mă surprindă! Cred că vrea să mă ţină în şah, cum se spune! Şi cred că are ceva de ascuns! Mereu are ceva de ascuns! Dar nu mă deranjează! E chiar interesant! E frumos! Cum să nu fie ademenitoare imprevizibilitatea? Cum să nu-mi placă şi să nu râvnesc... orizontul? Mai ales că Maria, această cont ...

te-am căutat cu Carul Mare,/ dar tu fugeai cu Carul Mic – erai frumoasă şi răbdare/ – eu te strigam, şi te mai strig!!! doamne, şi ce îndepărtare,/ ce cai pursânge, şi ce roţi mai mari decât la carul mare/ te ajutau să fugi de toţi!!! ce mici erau roţile mele/ – mai mici decât la carul mic – nicicând să nu te pot ajunge,/ să fiu nimic supra nimic!!! şi, dacă nu va fi să fie/ tot ce mă bântuie prin gând, în carul meu pun păpădie/ şi umblu singur pe pământ! ...

Ce mă mai scormoneşte Maria asta! Ce mă mai provoacă! Îmi umblă destul de mult prin inimă şi prin creier, mă cotrobăieşte meticulos, dar destul de elegant! Iar această eleganţă mă determină să n-o pot refuza! Are-un fel de pedanterie plăcută, deloc sâcâitoare! Un fel de a mă împinge-n uşor-uşor în flăcări...şi apoi de striga „fii atent să nu te frigi”!...Sigur că-mi aduc aminte cele două versuri memorabile, formidabile, răscolitoare ale Maicii Teodosia Zorica ...

cuvântul a venit cu vântul/ şi s-a oprit pentru hodină în lutul meu fără suflare,/ fără ferestre, fără frică – apoi – în jurul lui, cu grijă,/ cu drag şi lacrimi şi lumină – maica mi-a dat viu, chip şi nume/ – să văd, s-aud, să ştiu ce strigă şi să pricep că-n astă viaţă/ sunt rodul ei până la moarte, că până când şi până unde/ nu-i nici aproape, nici departe   din când în când, din unde-n unde,/ din dor în dor, din frică-n frică – sunt ...

Bineînţeles, cine l-a citit pe rusul Serghei, mai mult ca sigur poate să-l priceapă şi pe O. Pitulice în toată superbia textelor pe care le-aţi văzut şi le-aţi analizat în această rubrică din gazeta de ieri! Parol, chiar o rog pe Maria să-mi acorde puţin răgaz pentru ca să-mi copiez şi eu (în Caietul pentru Acasă, nu doar pentru ziar) aceste poezii regale şi binecuvântate, aceste pe/treceri pe sub Arcul de Triumf al Deşertăciunii! Plătesc, sigur că plătesc! Toţi plă ...

naiv...am intrat în oglindă, demult/ – era lună nouă şi numai tăcere, morminte şi cruci/ şi greieri şi rouă şi-o presură-n zbor – poate ultimul zbor/ spre locuri mai calde – şi eu întrebându-mă unde or fi/ rămas celelalte!!!   am stat...şi am stat năucit şi stingher/ – era lună plină şi numai găteală de nuntă şi dor.../ şi-o tristă lumină pe deal şi pe vale şi-n suflet şi-n gând/ şi-n visuri şi-n toate acestea şi-acelea ce-au vrut loc de veci/ în s ...

Şi parcă nu-mi vine să cred cât de mulţi prieteni şi cunoscuţi şi vrăjmaşi văd pe pereţii acestui lăcaş al sentimentelor regăsite ori pierdute, al sufletelor vii, dar şi moarte, al amăgiţilor şi dezamăgiţilor sorţii, al (ne)norociţilor (ne)căsătoriţi, al haihuilor şi al serioşilor, al aventurierilor şi al curioşilor, al căutătorilor de alean şi de alint, de dulceaţă şi de amărăciune! Iată, chiar în mijlocul peretelui dinspre apus, cu faţa spre răsărit, ...