Uite-aşa să mă primească/ Nenea Guru: sunt Haihui, sunt Zadarnic, sunt Degeaba,/ sun vasalul Nimănui, sunt un Zero, sunt un Fante,/ sunt un Crai fără Cusur, sunt un Don Juan aiurea,/ rodul unui Nevărmur, o Sămânţă care face/ poame „am” şi poame „n-am”, un butuc de De-Viţă-Vie/ cum a fost Omar Khayyam, cum a fost şi Milarepa/ – puri şi simpli mari sub frunţi, care-au pus Dealuri pe Vale/ şi au pus Valea pe Munţi, nişte Oameni – o, ce Oameni!/ – care s-au retras ...

Nici nu-mi vine să cred ce-mi răspunde soacră-mea! N-am mai auzit şi n-am mai văzut pe nimeni, niciodată, vorbind aşa de calm şi de liniştit, mai ales când e vorba de moarte! Eu îi spun că nu merg drumurile din cauza cestei zăpezi cât copacii, o rog să mai aştepte până se face oleacă de urmă şi oleacă de pârtie, iar ea mă ascultă şi mă înţelege, dar îmi răspunde ca şi cum ar şti ce necaz înseamnă (pentru mine) să moară în toiul iernii...şi ce necaz înseamn ...

acuma ştiu că este totul!.../ atunci credeam că (nu)-i nimica!... [între aceste două puncte/ (mi)-am numărat cât mai am până ajung sau nu ajung acolo/ – adică-n celălalt aicea, să văd ce mare mi-i curajul/ ori cât mi-i de măruntă frica, să văd ce spune egoismul/ şi dacă vrea să mai rămână în cârdăşie cu minciuna/ ori spadă-n spadă cu matricea!...] printre aceste două puncte/ – ca printre scylla şi charybda, ca printre alfa şi omega/ – am vrut să fug de pă ...

Decembrie. Iarnă grea, minunată, autentică, pentru toate sufletele sărace şi bogate, pentru toate buzunarele pline şi goale. Troienele-s cât casa ta, cât casa mea, cât casa lui. Toate-s încremenite sub alb. Chiar şi ciorile-s albe de atâta ninsoare, de atâta bucurie că-i ger şi că verişorii lor, corbii, se înmulţesc în linişte şi în voie. Nu circulă nimic. Doar fumul din sobe. Doar sângele-n carotide. Drumurile-s înfundate. Şi cele care duc, şi cele care vin. Şi cele ...

Îl salut pe Nenea Guru,/ îl salut şi îl admir: el m-a pus în legătură/ cu Ainştain şi cu Şecspir, el mi-a spus cum se păşeşte/ pe cărarea Doi Pi Er, cum e si(n)gură distanţa/ de la Terra pân-la Cer, cât de tare este plasma,/ câte de mare-i cel Mărunt, cât de mic este cel Mare.../ şi cum „eu sunt cel ce sunt” şi cum „cel ce este - astăzi,/ mâine - „m-a trimis la voi” să iau Grâul din neghină/ şi Curatul din gunoi, să-l cetesc pe Maharişi,/ Dante, Brunton, ...

Deschid toate geamurile. Fumul se năpusteşte afară. Mă uit pe pereţi, pe tavan, pe jos. E ca-n galeria de huilă. E ca într-un Iad modern. Ca într-o pictură suprarealistă. Ca într-o casă de nebuni cu un singur nebun. Nu se mai aud puii de vrabie din cuiburile pitite-n firidele de aerisire. Au murit, sărmanii! Numai păsările-mame îi jelesc pe antena-satelit. Mă caţăr să-i văd. Sunt ca nişte cărbuni mărunţei, cu ochii deschişi pentru totdeauna, înainte de primul zbor. Şi ...

Moto: "poetul este un animal marin,          care trăieşte pe uscat şi vrea să zboare" (Carl Sandburg) (!) hai să facem dimineaţă/ bună până la sfârşit şi să mergem tocmai unde/ intră soarele n-amiază, că acolo se ascunde/ ce-am visat şi ce-am gândit - hai, că plânge unicornul/ şi prufneşte şi nechează (!) (!) hai să facem ziuă bună/ până-ncepe alt amurg, unde ne aşteaptă cerul/... (masa noastră cea de scris)... unde sunt atâtea semne/ ale altui demiurg - ...

Sigur că da! Adorm într-o clipită. Cică aşa adorm cei care au mătreaţă: nu realizează că nu mai sunt în stare de veghe, nu-şi dau seama ce înşelător e fiul domnului Hypnos. Cică aşa se spune despre cei care înghit Napoleon în buricul amiezii: că au mătreaţă. Să nu se prindă lumea fără pitiriazis şi să creadă că-s năpăstuiţi cei cu tărâţă pe capăt. Nu? Şi încep să visez că am terminat de mâncat bunătatea cu amidon, că sunt deja printre ne/scriitorii ...

Moto: „orbul trece prin toamnă/ ca şi cum ar vedea piaţa plină cu crizanteme./ apoi se loveşte de marginea oraşului/ şi se întoarce zâmbind:/ asta este umbra mea/ asta este umbra cuvintelor mele”: (Iolanda Cremene) (!) să vii şi să stai câteodată/ la umbra cuvintelor mele aici în această absenţă/ de loc şi de timp şi de mod să stai cum atuncea pe prispă/ frumoasă cu ochii la stele din care se-nfruptă neantul/ din care secundele rod (!) (!) şi când ai s-auzi fremă ...

Da, sigur că da... e marţi, 20 de Mai, începe Târgul de carte "Axis libri" şi trebuie să fiu prezent acolo... dacă nu la deschidere, măcar la desfăşurare şi la închidere, seara... dacă nu la deschidere şi la desfăşurare, ziua, măcar seara, la închidere... poate pică "ceva" de la cei care-şi lansează opurile şi apucăturile... mai ales că, vorba Tincăi lui Ion Creangă, "am şi eu oleacă de talent"... "talent în sus, talent în jos"... umplu casa şi masa şi văzduhul c ...