(!) doamnă-mbătătoare dulce MĂTĂCIUNE, te aştept – de-o viaţă – să ajungi la poartă măcar o secundă – numai tu-(mi) poţi spune dacă este VIE sau dacă e MOARTĂ greaua mea UITARE tocmai de ATUNCEA, când eram alături ş-auzeam cum CRUCEA mă striga pe drumuri ca să nu mă PIARDĂ, să nu-mi fac din visuri ARTĂ pentru ARTĂ (!)   (!) de ce taci atâta, doamnă-mbătătoare? tu mai eşti ACOLO, în COPILĂRIE?! sunt sătul de surda straşnică UITARE – vino şi mă SMULGE ...

Trebuie să mă grăbesc fiindcă mâine vine imediat, vine foarte repede, mai ales când vine cu povara, cu emoţiile, cu ne/aşteptările întâlnirii de gradul zero. Trebuie să mă grăbesc, dar nu mă grăbesc. Nu pentru că aş avea ori nu aş avea timp destul, ci pentru că nu vreau, din cauza vitezei/pripelii, să ratez necesitatea, impactul, farmecul, frumuseţea cestei vederi promiţătoare/devastatoare. Cred că se poate întâmpla orice şi cred că motivele fetei sunt foarte serioas ...

(!) am să te smulg din timpul cel ETERN şi-am să te-(a)duc într-o VREMELNICIE, unde-ai să fii mai mult decât a fost tot ce-ai crezut c-o fi să (nu) mai fie (!)   (!) am să-ţi arăt ce face-un VALŢ nocturn când i se-ntâmplă sfânta DĂNŢUIRE a noastră şi a celor care vor în fiecare CLIPĂ o SCLIPIRE din OCHIUL celui care dă la TOATE APROPIERE prin SINGURĂTATE (!)   (!) am să te scriu pe SUFLET şi pe TRUP cu poezii despre CE-A FOST ODATĂ şi despre CE-O SĂ FIE ÎN CURÂND, ...

Cică stă pe marginea grâului şi împleteşte coroane din flori nemuritoare. Şi cică pe mine mă aşteaptă. De vreo cincisprezece ani, în fiecare zi de vară, cât durează nemuritoarele, stă pe marginea pâinii şi mă aşteaptă. Şi cică a şi întrebat-o de ce mă aşteaptă, însă ea n-a vrut să-i răspundă. Or, mai aproape de adevăr, a vrut să-i răspundă, ieri, dar cică a podidit-o un fel de plâns lung şi umplut cu suspine, cu ochi mari, şi amari, şi negri ca bobul de ...

Cât sacrificiu-ntru perfecţiune cu doi actori...atât...ce să ascundă când piesa (nu)-i pe placul tuturor – extaz şi agonie-ntr-o secundă?!   Divină şi demonică lucrare – joc de-ntremat şi destrămat la vise... aplauze...urlări...fluierături... şi uneltiri năprasnice-n culise!   Poftiţi, vă rog...poftiţi în caruselul cu tot ne/viul pus la încercare – actorii noştri sunt şi dramaturgi ai clipei cu sclipiri ne/muritoare!   Acum veniţi...acum nu se termină... numa ...

Cică domnul Parmenide constituie esenţa filozofiei domnului Platon. Şi dacă acesta-i adevărul, însemnează că domnul Unu are însuşiri de bază, ori este chiar Baza, chiar dacă alţi filozofi n-o "înghit". Şi, totuşi, de unde vine Unu? Are mamă? Are tată? Un înţelept zice şi scrie că Unu vine din Totdeauna. Şi acestui adverb nu-i trebuie părinţi. Dacă-i "tot de-a una", de ce i-ar trebui? Cum, adică, "vine"? Poate "stă"! Dacă "stă", nu cumva înseamnă că-i Sinea, Esen� ...

Misterioase şi spăimântătoare sunt ceste frumuseţi ne/hotărâte, într-un flagrant/spectacol in/util – o mască plânge şi o mască râde!   Şi-n ce decor şi stil...şi-n ce costume se desfăşoară zilnic, fără plată, se înfăşoară-n roluri, fără trac... din totdeauna...şi de niciodată!   Ce scenă...şi ce scene şi tablouri în ceastă simplă tragicomedie... ce acte...ce actori fără machiaj... toate-n triumf şi-n morgă...sine die!   Şi nici antract...şi nici îm ...

Aşa a spus: "Am să mă fac popă! Popă am să mă fac!"...Şi popă s-a făcut! Apoi, aşa a spus: "O să fac biserică! Biserică o să fac!"...Şi începe să facă biserică! Unde începe să facă biserică? Îi arată nea Ion Emil Batog unde-i bine să toarne piatra unghiulară a lăcaşului de cult. Uite-aşa îi arată: "Părinte, aici, în perimetrul cestei bătături şi pe suprafaţa locului sfinţit de mama şi de tata, aici, în acest timp şi în acest spaţiu fără cusur, consi ...

Uite-aşa să mă primească/ Nenea Guru: sunt Haihui, sunt Zadarnic, sunt Degeaba,/ sun vasalul Nimănui, sunt un Zero, sunt un Fante,/ sunt un Crai fără Cusur, sunt un Don Juan aiurea,/ rodul unui Nevărmur, o Sămânţă care face/ poame „am” şi poame „n-am”, un butuc de De-Viţă-Vie/ cum a fost Omar Khayyam, cum a fost şi Milarepa/ – puri şi simpli mari sub frunţi, care-au pus Dealuri pe Vale/ şi au pus Valea pe Munţi, nişte Oameni – o, ce Oameni!/ – care s-au retras ...

Desigur, preoţii au fost totdeauna ţinte perfecte pentru atei, pentru eretici, pentru răi, pentru ipocriţi, pentru ingraţi, pentru cei negri în cerul gurii şi cu sufletul pestriţ. Cum se zice, nu-i nici o zi lăsată de la Dumnezeu să nu aud tot felul de târtani români, ţigani şi de alte naţionalităţi înjurând Trinitatea, Maica Domnului, blestemând în stânga şi-n dreapta. Adică, mai mult zis, legându-se de preoţi în toate felurile şi chipurile posibile. Însă, de-a lu ...