Prințul Frederik al X-lea, proclamat rege al Danemarcei

Duminică, 14 Ianuarie 2024 19:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Danezii s-au adunat în faţa Parlamentului de la Copenhaga, duminică dimineaţă, pentru a asista la momentul la care regina Margrethe a II-a, cel mai longeviv monarh al Danemarcei, care a abdicat din funcţie, îi încredinţează tronul prinţului moştenitor, Frederik al X-lea, transmite Reuters. Margrethe a uimit naţiunea de aproape 6 milioane de locuitori, în Ajunul Anului Nou, când şi-a anunţat decizia de a abdica, după 52 de ani de domnie, devenind primul monarh danez din ultimii ...

Oraș evacuat după erupția unui vulcan

Duminică, 14 Ianuarie 2024 17:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Un vulcan din sud-vestul Islandei a erupt duminică, reprezentând o ameninţare imediată pentru un mic oraş pescăresc din apropiere, chiar dacă aşezarea a fost evacuată anterior şi nicio persoană nu se află în pericol imediat, au anunţat autorităţile, transmite Reuters. Jeturi de materie topită, dar şi fum ţâşneau din fisurile apărute în sol pe o zonă extinsă situată foarte aproape de oraşul Grindavik, potrivit unor imagini video transmise în direct. "Nu există vieţi ...

ASF pregătește un set de măsuri privind reducerea RCA

Duminică, 14 Ianuarie 2024 17:01 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) lucrează la un set de măsuri care să aibă ca rezultat final reducerea RCA, a anunţat Alexandru Petrescu, preşedintele ASF, după discuţii cu reprezentanţii fermierilor şi transportatorilor. "Lucrăm la un document de măsuri, unele vor fi parte din norme interne, deci vor avea un termen de implementare scurt, alte măsuri ţin de schimbări de legislaţie. Lucrăm la bonus malus, vom elabora o serie de subdiviziuni şi circumstanţe care să ...
Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) salută orice "protest democratic, fără implicarea factorului politic şi fără anarhie", precizând însă că nu este organizator al manifestaţiilor din aceste zile şi nici nu a participat la întâlnirile cu guvernul, potrivit unui comunicat de presă al organizației. "Soluţia este continuarea dialogului cu autorităţile. Scopul nostru este să obţinem modificări legislative în favoarea românilor ş ...

Turiști blocați în telescaun, la Prislop

Duminică, 14 Ianuarie 2024 16:12 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Mai mulţi turişti au rămas blocaţi în telescaunul de pe pârtia olimpică Prislop, din staţiunea Borşa din Munţii Rodnei, din cauza unei defecţiuni a instalaţiei, a informat, sâmbătă seară, ISU Maramureş. "În urma întreruperii alimentării cu energie electrică, mai multe persoane au rămas blocate în telescaun (...) Persoanele au fost transportate la un refugiu încălzit din vârful pârtiei şi au fost evaluate medical", potrivit ISU Maramureș. Din fericire, o singură pers ...

Stabilitatea leului continuă și anul acesta

Duminică, 14 Ianuarie 2024 15:51 | Publicat în ECONOMIE
Chiar dacă rata anuală a inflației a scăzut în decembrie la 6,61%, față de 6,72% în luna precedentă, față de o prognoză a BNR de 7,50%, banca centrală a decis, la prima sa ședință de politică monetară din 2024, să mențină rata de referință la 7%, valoare stabilită în urmă cu fix un an. Decizia era așteptată de piață, BNR anticipând în noiembrie, în ultimul său Raport asupra inflaţiei, revenirea pe creștere a prețurilor de consum la 7,7% la sfârșitul ...
Prefectul județului Galați, Claudiu Gavril, s-a întâlnit duminică, 14 ianuarie, cu transportatorii care au protestat pe drumul de ieșire din Galați spre Tecuci Prefectul s-a informat cu privire la doleanțele protestatarilor și le-a adus la cunoștință acestora eventualele soluții la problemele ridicate. De asemenea, pentru o clarificare a tuturor aspectelor semnalate de protestatari, o delegație a acestora a fost invitată la Prefectură, pentru continuarea discuțiilor.Citește și ...

Proteste după vandalizarea icoanei cu ”Sfântul” Stalin

Duminică, 14 Ianuarie 2024 16:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Un protest de amploare a avut loc sâmbătă la Tbilisi pentru a cere o pedeapsă aspră pentru o activistă acuzată că a distrus o icoană religioasă înfăţişându-l pe Iosif Stalin, recent instalată în capitala georgiană, relatează Reuters. Se presupune că femeia a stropit marţi cu vopsea icoana, care era expusă în principala catedrală din oraş, într-un act de protest care a scos la iveală diviziunile profunde din Georgia cu privire la moştenirea lăsată de fostul dictator ...

Efectele Legii Anastasia, insuficiente

Duminică, 14 Ianuarie 2024 15:40 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
În cele şase luni de la intrarea în vigoare a Legii Anastasia a scăzut numărul infracţiunilor de conducere a autovehiculelor sub influenţa alcoolului, dar a crescut numărul contravenţiilor, a declarat senatorul Robert Cazanciuc, inițiatorul actului normativ. Cazanciuc a făcut un apel pentru conştientizarea efectelor acestei legi, astfel încât să se reducă semnificativ numărul accidentelor mortale. El a menţionat că "oamenii se urcă în continuare băuţi la volan, dar au redu ...

Permise și înregistrarea utilajelor agricole

Duminică, 14 Ianuarie 2024 15:28 | Publicat în ECONOMIE
Conducerea Ministerului Agriculturii și reprezentanți ai fermierilor au ajuns sâmbătă, 13 ianuarie, la un acord, care, printre altele, prevede: "Echivalarea categoriei permis categoria B cu TR și a celei B1 cu TR1, precum și înmatricularea utilajelor se vor realiza numai prin supunerea înregistrării acestora la primărie, fără obligativitatea CIV și respectiv a ITP, cu exonerarea aplicării dispozițiilor în materie în anul 2024, concomitent cu modificarea corespunzătoare a proie ...