În toate piețele găsești bilete cu preț pe care scrie, spre exemplu, „Cireșe/căpșuni/afine/mure N lei canțarola”.Ca un adevărat titrat în litere, care a trecut cu brio printr-un curs de lingvistică comparată, m-am întrebat întotdeauna ce dreaq or fi alea „canțarole”?!Pe vremea când eram eu copil, tata pleca la serviciu pe șantier (doar Dumnezeu știa când se mai întorcea!) cu un sufertaș cu hrană, care conținea trei feluri de mâncare. Instalația culinară era ...
Am auzit de mai multe ori, la oameni cu oarecare pretenții, folosirea celor două cuvinte doar în baza asemănării fonetice, însă cu sensuri total diferite față de cele adevărate
Îmi spunea cineva „Nu-l iau cu mine în excursii pe cumnată-meu pentru că nu mă înțeleg deloc cu mucalitu’ ăsta: nu poți scoate o vorbă de la el!”. Am căscat ochii, fiindcă nu înțelegeam ce vrea să zică. Mi-a picat fisa doar după câteva secunde, când am realizat că voia să spună că ...
Despre cum poți insufla unui copil dragostea pentru literatură sau cum să înfrumusețezi ora de matematică pentru a le ajunge la suflet elevilor, dar și despre pasiunea pentru lectură și cum este să te califici la două olimpiade școlare în același an, ne-au vorbit, în partea a II-a a podcastului "Spot-on la "Viaţa liberă" - Galațiul sub reflector", profesorul Romeo Zamfir, directorul Colegiului Naţional "Vasile Alecsandri" (CNVA), profesoara de limba română Cătălina Popa ș ...
Meşterul Dorin zidaru’, invitat la "Care pe care"
Vineri, 29 Martie 2024 22:00 | Publicat în TV MANIA
* Vânătoarea de greşeli. "Gramatica nu mușcă. Dar doare. Doare al naibii de tare când auzi tineri care fac dezacorduri și pleonasme. Cuvintele sunt extraordinar de puternice, prin ele comunicăm și ne transmitem gândurile și intențiile. Iar modul în care vorbești poate face diferența. Orice mesaj poate să fie anulat și aruncat în derizoriu de o simplă greșeală de limba română", spune Ruxandra Gheorghe-Negrea, gazda singurei emisiuni-concurs dedicate exclusiv limbii române ...
La "Chefi la cuțite"... îți stă limba română-n gât
Marți, 19 Martie 2024 22:00 | Publicat în TV MANIA
* Fad. "Știi care-i chestia?! E moale, da’ parcă-i lipsește ceva. Un zvâc așa mai..."/ "E fad!"/ "N-avea gustul pe care îl așteptam!", așa își judecau reciproc preparatele noii "Chefi la cutite", la prima ediție de luni seară. Fix la fel aș fi putut spune și eu despre prestația lor în emisiune. Fără zvâc și un pic fadă. Chit că unul dintre noii chefi, Richard Abou Zaki, este singurul român cu o stea Michelin. Impresionant, dar aproape că mi-a scos ochii cu colțurile st ...
Găgăuzii trăiesc în Republica Moldova, însă nu vorbesc limba oficială, româna. În regiunea autonomă Găgăuzia, domină limba rusă, situaţie pe care guvernul pro-european de la Chişinău doreşte să o schimbe, oferind cursuri gratuite de limba română, relatează AFP. Cei 135.000 de locuitori ai Găgăuziei, ai căror strămoşi sunt ortodocşi care au fugit din Imperiul Otoman pentru a se instala în zonă în secolul al XIX-lea, vorbesc găgăuza, o limbă turcică pe cale de ex ...
„Să ai o zi bună” - amabilitate sau ofensă?
Sâmbătă, 04 Noiembrie 2023 16:01 | Publicat în Campanii VLG
În ultimii ani, nu doar în comunicarea prin viu grai, dar mai ales în mediul virtual, pe rețelele de socializare, am observat din ce în ce mai frecvent modificarea forțată a unei banale formule de politețe, de salut: “bună ziua!” Este o expresie comună, pe care majoritatea dintre noi o folosim atunci când începem o discuție cu cineva, ori, mai ales, pentru a încheia o conversație… (!)
Din ce în ce mai rar auzi româneasca formulă de salut, așa cum ne-au învățat părin ...
40 de profesori din Bugeac au călătorit de acasă pân' acasă
Miercuri, 01 Noiembrie 2023 10:30 | Publicat în SOCIETATE
La manifestările de „Cultură și civilizație românească”, ediția a VI-a, Galați, organizate de Asociația Danubiana, a ajuns și prof. univ. dr. Varvara Buzilă, de la Universitatea de Stat - Chișinău, muzeograf la Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală, o cercetătoare care de 40 de ani lucrează pentru salvarea patrimoniului cultural imaterial din stânga Prutului.Citește și „Limba română se întoarce acasă”. Săptămâna Danubiana, Galați, pentru profesor ...
„Limba română se întoarce acasă”. Săptămâna Danubiana, Galați, pentru profesorii români din Bugeac
Joi, 26 Octombrie 2023 10:05 | Publicat în EDUCAŢIE
Deschiderea Școlii Europene "Danubiana - Cultură și civilizație românească", ediția a VI-a, a avut loc la Colegiul Național "Costache Negri", în prezența celor 40 de profesori și învățători de limba română din Bugeac - Ucraina, a unor profesori universitari din stânga Prutului - Chișinău, Cahul, sosiți la Galați la invitația Asociației "Danubiana" Galați, a doamnei Antoneta Crudu, președinta acestui ONG, care a împlinit zece ani de activitate. Proiectul este finanțat ...
40 de profesori de Limba română din Bugeac (Ucraina), la Galați
Duminică, 22 Octombrie 2023 21:30 | Publicat în EDUCAŢIE
Luni - 23 octombrie 2023, la Colegiul Național „C. Negri” - Galați, la ora 9,30, se deschide cea de-a VI-a ediție a Școlii Europene Danubiene, Cultură și civilizație românească, proiect inițiat și desfășurat de Asociația Danubiana Galați, susținut financiar de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.
Un sprijin constant în acest proiect este cel al prof. univ. Natalia Ursu, administrator al Centrului de Informare al României din cadrul Universității Umaniste d ...