De patru ori mai mulţi străini pe piaţa muncii din Galaţi

De patru ori mai mulţi străini pe piaţa muncii din Galaţi
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

În condiţiile în care firmele gălăţene găsesc tot mai greu forţă de muncă, numărul de cereri pentru eliberarea avizului de angajare a unor cetăţeni străini, din ţări precum Vietnam, Turcia, Moldova sau China este tot mai mare. Potrivit datelor Serviciului pentru Imigrări Galaţi, în primul semestru al acestui an numărul cererilor de avizare a fost de patru ori mai mare decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, cu o creştere de la 22 de dosare la 78 de dosare depuse. Iar acesta pare a fi doar începutul unui val de lucrători străini, care se va regăsi inclusiv pe piaţa muncii din Galaţi.

Companiile autohtone au greutăţi tot mai mari în atragerea forţei de muncă în condiţiile în care mulţi dintre lucrătorii români preferă să-şi caute de muncă în străinătate, mai ales în ţări precum Germania, Italia, Franţa sau Spania. Creşterile salariale din sistemul public fac, de asemenea, "concurenţă neloială" ofertelor salariale din mediul privat. Aşa se face că, deşi până acum era privită mai mult drept o variantă "exotică", aducerea de lucrători din statele non-UE este o variantă tot mai des luată în calcul de companiile gălăţene.

Situaţia la nivel local

Subiectul lucrătorilor străini în judeţul Galaţi a făcut obiectul unui raport prezentat, în cadrul Comisiei de Dialog Social de pe lângă Prefectura Galaţi, de Serviciul pentru Imigrări Galaţi, structură din cadrul MAI.

"În primul semestru al anului 2018, la ghişeul structurii noastre au fost depuse 78 de cereri de eliberare a avizului de angajare în muncă. Dintre acestea, 57 au fost aprobate, iar 21 au fost respinse. Cererile au vizat preponderent cetăţeni din Vietnam, Turcia, Moldova şi China şi au fost depuse de reprezentanţi ai mai multor societăţi comerciale de pe raza judeţului Galaţi.

În primul semestru al anului 2017 au fost depuse 22 de cereri de eliberare a avizului de angajare în muncă. Dintre acestea, 15 au fost aprobate, iar şapte au fost respinse.

Faţă de cele de mai sus, se constată o creştere de aproximativ 400 la sută a cererilor de eliberare a avizelor de angajare în muncă pentru cetăţenii străini, respectiv de la 22 la 78.

În primul semestru al anului 2018, la ghişeul de lucru cu publicul al Serviciului pentru Imigrări Galaţi au fost primite un număr de 202 cereri de prelungire a dreptului de şedere temporară, dintre care unui număr de 31 de cetăţeni străini le-a fost prelungit dreptul la şedere temporară în scop de muncă.

În perioada similară a anului 2017 a fost prelungit dreptul de şedere temporară în scop de muncă unui număr de 27 de cetăţeni străini (preponderent China, India şi Republica Moldova)", se arată în raportul prezentat de subcomisarul Ciprian Şimu. Acesta a precizat că, în prezent, pentru a scurta şi eficientiza timpul de procesare a cererilor, Serviciul pentru Imigrări a pus la dispoziţia solicitanţilor şi o aplicaţie on-line, www.portaligi.mai.gov.ro.

Contre între patronate şi sindicate

Chiar dacă toată lumea admite că economia are o problemă cu forţa de muncă, subiectul angajaţilor străini este privit diferit de către sindicate şi patronate.

"Miza întregii probleme este schimbarea legii - un lucrător non-UE trebuia plătit după perioada de testare cu cel puţin salariul mediu pe economie. Ceea ce era foarte mult, nu ştiu câţi avem plătiţi în România, în mediul privat, cu salariul mediu pe economie…", a declarat Romică Gîrneaţă, liderul filialei Galaţi a Cartel Alfa, care a precizat că, până în prezent cel puţin, numărul de locuri pentru angajaţi străini a fost şi este în continuare mai mare decât al salariaţilor non-UE care vin efectiv să lucreze în România. "Cifrele nu au nicio legătură cu realitatea şi ceea ce cer patronatele la ora actuală. Miza patronatelor este ca şi aceşti angajaţi să vină pe salariul minim în România (…) Sindicatele au dat ok-ul pentru aşa ceva, dar stăm să ne întrebăm: Ei s-au învăţat să trăiască în ţara lor cu 100 euro, salariul minim. Îl aducem aici cu 300 de euro - 100 şi ceva de euro îi trimite înapoi. O să trăiască în România cu 150-200 de euro? Nu o să avem oare probleme cu aşa ceva? Adică, putem să le dăm lor - că trebuie să aibă şi cazare, şi mâncare - dar nu le dăm la ai noştri, să le mărim salariile?", a spus liderul sindical, care s-a întrebat şi cât de pregătită este comunitatea locală gălăţeană pentru a primi un aflux de lucrători străini, cei mai mulţi din ţări cu tradiţii culturale şi sociale foarte diferite de cele autohtone.

Pe de altă parte, preşedintele Patronatului IMM-urilor Galaţi, Marian Filimon, a declarat: "Nu-i nici o miză cu salariul minim aici. Şi cred că nu mor sindicatele de grija nici a vietnamezilor, nici a angajaţilor din mediul privat, ci mai mult de cea a bugetarilor... Firmele nu au forţă de muncă şi asta e problema cea mai mare pentru economia din România! Se pleacă pe capete, chiar şi atunci când sunt oferite salarii foarte mari. Pe lângă lipsa forţa de muncă, mai este şi problema calităţii forţei de muncă pentru tot ce înseamnă economie. Drept urmare, se merge pe acelaşi trend pe care merge toată Europa - dacă n-ai forţă de muncă, îţi aduci forţă de muncă de unde găseşti!".

"Front de lucru" pentru salariaţii străini

Potrivit datelor Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), din totalul locurilor de muncă vacante înregistrate la nivel naţional în primul trimestru al acestui an, 31.464 au fost declarate în mod repetat de către angajatori ca fiind neocupate. Aici ar fi "front de lucru" pentru potenţialii angajaţi străini. Până în prezent, o piedică în aducerea unor astfel de lucrători era că angajatorul trebuia să le ofere cel puţin salariul mediu brut pe economie, în condiţiile în care, la nivelul lunii aprilie, potrivit INS, acesta era de 4.512 lei (salariul mediu net, 2.713 lei - n.r.). Dat fiind deficitul de forţă de muncă, Executivul poartă discuţii cu partenerii sociali - patronatele şi sindicatele - în vederea eliminării acestui prag şi păstrarea unei condiţionalităţi doar în ceea ce priveşte salariul minim brut pe economie (1.900 lei), valabil pentru toţi angajaţii din România. De asemenea, la nivel naţional, contingentul de lucrători străini din ţări non-UE ce poate fi acceptat în România a fost majorat la 8.000 de posturi pentru lucrători permanenţi şi 2.400 de posturi pentru lucrători detaşaţi.

Angajaţi gălăţeni… din alte colţuri ale lumii

În prezent, la nivelul Galaţiului, companiile din industria navală sunt cele care apelează cel mai frecvent la angajaţi străini. În Şantierul Naval Damen se concentrează mai bine de jumătate din angajaţii străini, dar navalişti din străinătate vin şi pentru Şantierul Naval Vard din Brăila. Însă potrivit unor surse din piaţa muncii, există şi alte domenii, precum cel al serviciilor, industria uşoară sau chiar… agricultura în care s-ar putea să vedem tot mai mulţi angajaţi gălăţeni… din alte colţuri ale lumii.

Citit 5943 ori Ultima modificare Luni, 06 August 2018 00:20

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.