Cetăţenii ucraineni care doresc să se angajeze pe teritoriul României nu au nevoie de aviz de angajare pentru o perioadă de maximum nouă luni într-un an calendaristic, precizează Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), într-un comunicat de presă transmis, marţi, Agerpres.
Decizia a fost luată pe baza Legii nr. 200/2020 pentru completarea OUG nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România şi a OG nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România.
Potrivit sursei citate, după dobândirea unei forme de protecţie internaţională, cetăţenii ucraineni se pot înregistra în evidenţele agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă beneficiind astfel, gratuit, de măsurile de stimulare a ocupării. Programele de formare profesională asigură iniţierea, calificarea, recalificarea, perfecţionarea şi specializarea persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă.
ANOFM menţionează că, pentru a beneficia de toate serviciile şi măsurile legale, pe parcursul celor nouă luni, cetăţenii ucraineni pot solicita acordarea statutului de refugiat.