Poetul şi omul politic chilian Pablo Neruda (pe numele real Neftalí Ricardo Reyes Basoalto) s-a născut pe 12 iulie 1904, la Parral.
În 1917 a avut loc debutul literar prin publicarea unei scurte povestiri într-un ziar local, apoi a publicat şi prima sa poezie.
În 1920, la 16 ani, a început să publice sub pseudonimul literar Pablo Neruda. Începutul creației sale poetice este de inspirație postromantică („Cântecul sărbătorii”, „Crepuscular”), cu tematică erotică. A urmat cursurile Institutului Pedagogic la Santiago de Chile, devenind profesor de limba franceză.
În 1925 a devenit directorul revistei „Caballo“ de Bastos, iar în 1927, la doar 23 de ani, a fost numit consul onorific în Birmania.
Până în 1930, a îndeplinit funcţia de consul în: Sri Lanka, Singapore, Barcelona, Madrid.
În 1935 s-a transferat la Madrid, pentru a-și exercita funcția de consul. În perioada 1930-1940 s-a implicat direct în politica internă a Spaniei şi în susţinerea intelectualilor din această ţară. La 7 noiembrie 1937, a fondat, la Paris, Alianța Intelectualilor din Chile pentru Apărarea Culturii, fiind ales președinte.
După războiul civil din Spania, Neruda s-a întors acasă, în Chile, pentru a aplica principiile învăţate în peregrinările sale. În Chilea fost primit cu onoruri, pentru misiunea sa diplomatică dar şi pentru bogata activitate literară.
Prin „Cântecul general” (Canto general) – 1950, a devenit un cântăreț ”tragic și răzbunător” al umanității. Versurile sunt expresia revoltei împotriva nedreptăților milenare, a luptei contra tiraniei fascismului.
În 1953 a primit Premiul Internaţional Lenin „Pentru întărirea păcii între popoare”.
În 1971 i-a fost decernat Premiul Nobel pentru Literatură: „pentru opera lui, care, cu suflul unei forţe elementare, dă viaţă destinului şi visurilor unui întreg continent”.
A încetat din viață pe 23 septembrie 1973, la Santiago.
(diferite surse)
