Reputata lingvistă Mioara Avram s-a născut pe 4 februarie 1932, la Tulcea.
Ea a avut un rol esențial în analiza, normarea și popularizarea diferitelor aspecte din gramatica limbii române, mai cu seamă în domeniul ortografiei.
A urmat Colegiul „Spiru Haret”, din Tulcea, apoi Facultatea de Filologie din cadrul Universității București, devenind doctor în Filologie în 1959.
Încă din anii studenției, a lucrat la Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti” al Academiei Române, ocupându-se de sectorul de gramatică.
A fost cercetatoare principală și șefa sectorului de gramatică al Institutului de Lingvistică "Iorgu Iordan" al Academiei Române, fiind coautoare și coordonatoare a câtorva dintre cele mai importante lucrări în domeniul normării limbii române: "Gramatica limbii române", apărută în două ediții (1954 și 1963), sub egida Academiei și "Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române" (1982).
S-a remarcat, de asemenea, și prin intervențiile din presa scrisă, de la radio și televiziune, vizând vorbirea corectă.
A încetat din viață pe 12 iulie 2004, la București.
(diferite surse)