LOCURI DE MUNCĂ/ Cum se pot angaja şomerii gălăţeni în străinătate

LOCURI DE MUNCĂ/ Cum se pot angaja şomerii gălăţeni în străinătate
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Un obiectiv al şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM Galaţi poate fi şi obţinerea unui loc de muncă în străinătate, date fiind condiţiile mai bune de lucru, salariului mai mare, nivelul de trai mai ridicat. EURES România, unul dintre principalii agenţi de informare şi recrutare a candidaţilor pentru locuri de muncă în ţările europene, în colaborare cu Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă, punea la dispoziţie, la finalul lunii octombrie, aproape 2.300 de posturi pentru care pot opta gălăţenii.

Spania şi Portugalia, lideri de ofertă

Şomerii care nu au o calificare, dar îşi doresc să lucreze în domeniul agriculturii, pot opta pentru ţările din Peninsula Iberică. Astfel, în Spania sunt disponibile 800 de posturi în agricultură pentru muncitorii necalificaţi, în timp ce în Portugalia se caută 600 de muncitori necalificaţi pentru culesul zmeurei. În afara celor două ţări menţionate, posturi pentru muncitori necalificaţi se mai găsesc doar în Germania, în domeniul prelucrării plasticului/cauciucului.

Puţine posturi pentru absolvenţii de facultate

În ceea ce îi priveşte pe şomerii cu studii superioare, aceştia se pot îndrepta către Suedia, care pare un tărâm al făgăduinţei. Una din cele mai dezvoltate ţări ale continentului din punct de vedere economic, Suedia pune la bătaie posturi pentru absolvenţi de medicină (10 locuri ca medic generalist), dar şi pentru absolvenţii de IT, fie că este vorba despre dezvoltatori software, arhitect sisteme software sau inginer testare sisteme software. De asemenea, sunt posturi disponibile şi pentru ingineri laboranţi, cercetători în bioinformatică sau genetică, microbiologi sau farmacişti.

Şi în Belgia sunt posturi pentru cei cu studii superioare, mai exact pentru absolvenţii de profil economic. Astfel, sunt disponibile două posturi de director audit servicii financiare.

Pentru şomerii gălăţeni cu studii medii mai sunt posturi disponibile în Germania, ca şofer de tir, tinichigiu, agent de securitate sau asistent manager, în Republica Cehă, ca muncitor asamblare, croitor sau lucrători în producţia lemnului, dar şi în Norvegia, ca dulgher sau instalator ventilaţii.

Persoanele interesate sunt aşteptate la sediul  AJOFM Galaţi, str. Domnească nr. 191, etaj I, cam.16, de luni până joi, între orele 8,00-16,30.

Citit 1695 ori Ultima modificare Marți, 03 Noiembrie 2015 15:31

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.