Articole filtrate după dată: Iulie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
Poliţiştii din Tecuci l-au reţinut pe Ionel Stratulat (36 ani), din comuna Iveşti, judeţul Galaţi, pe numele căruia, la 16 iulie 2009, Tribunalul de Primă Instanţă din Anvers - Belgia, a emis un mandat de arestare europeană, acesta fiind căutat pentru săvârşirea a 36 de infracţiuni de furt prin efracţie, spargeri de locuinţe şi spaţii comerciale. După ce magistraţii Curţii de Apel Galaţi au emis un mandat de arestare preventivă de 29 de zile pe numele lui Ionel Stratulat ...
600 de dosare soluţionate într-o zi la Registrul Comerţului
Vineri, 18 Septembrie 2009 03:00 | Publicat în EVENIMENT
Ieri, 17 septembrie, a fost prima zi în care judecătorul delegat de la Tribunalul Galaţi a mers la Registrul Comerţului. De pe 1 septembrie şi până ieri nu s-a mai soluţionat nicio cerere de către judecătorul delegat, toate primind termen fie ieri, fie pentru săptămâna viitoare. Judecătorul delegat merge la Registru de două ori pe săptămână, marţea şi joia şi are, de obicei cam 80 de solicitări de rezolvat săptămânal. „Am hotărât în Colegiul de Conducere să trim ...
În urma unei acţiuni comune a ofiţerilor Serviciului de Investigare Fraude Serviciului Poliţiei Rutiere, comisarilor din cadrul Gărzii Financiare Galaţi şi a inspectorilor din cadrul Serviciului Transporturi al Primăriei Galaţi au fost verificate 105 microbuze şi 4 operatori de transport. Acţiunea a vizat combaterea ilegalităţilor ce se comit în sectorul de transport rutier de persoane cu maxi-taxi, în municipiul Galaţi. În urma activităţilor efectuate au fost aplicate 13 sa ...
Câţiva salariaţi de la Salvosid S.A. au organizat joi un pichet în faţa Prefecturii. Adrian Damian, liderul sindical de la Salvosid, ne-a prezentat o listă cu 13 revendicări ale colegilor săi, listă care se pare că a ajuns şi pe masa prefectului. „Nu ne dorim decât condiţii umane de muncă şi respectarea drepturilor salariaţilor. Vrem să ni se plătească salariile pe luna august şi acordarea tichetelor de masă restante încă din luna iunie”, susţine liderul de la Salvosi ...
De la începutul lunii septembrie, la Direcţia de Sănătate Publică Galaţi au fost depuse dosare din partea conducerii a 18 şcoli care nu primiseră autorizaţie sanitară. Directorii acestor unităţi de învăţământ au informat Direcţia că doresc să declare, pe proprie răspundere, că în şcolile lor se poate învăţa în bune condiţii. „Directorii respectivelor unităţi de învăţământ au depus declaraţii pe propria răspundere pentru a obţine autorizaţia de funcţiona ...
* Elevii uneia dintre cele mai aglomerate instituţii de învăţământ din Galaţi - nevoiţi să-şi caute singuri un spaţiu unde să înveţe * Lucrările de reabilitare durează şapte luni de zile * Şi au început exact odată cu începerea anului şcolar * Ieri, la prânz, gimnaziştii nu ştiau exact unde se vor muta * Aproximativ 850 de copii, adică toţi elevii unei şcoli din Galaţi, nu mai pot învăţa în clădirea instituţiei lor de învăţământ şi au cerut găzduire în ...
Gigi Becali: Am încheiat colaborarea cu Cristiano Bergodi
Vineri, 18 Septembrie 2009 03:00 | Publicat în EVENIMENT
Gigi Becali, patronul Stelei, a decis să se despartă de Cristiano Bergodi, după ce acesta nu l-a lăsat să intre la vestiarul echipei. Acesta a considerat reacţia tehnicianului drept una umilitoare la adresa sa, drept pentru care l-a anunţat pe secundul Renzo Rossi că între club şi ei s-a încheiat colaborarea."I-am spus lui Renzo Rossi (n.r. - antrenorul secund) că s-a încheiat colaborarea cu Bergodi . Gestul făcut de el la cabine a fost prea umilitor. Am fost umilit, nu mai pot luc ...
Profesor de liceu, filmat în timp ce se mângâia cu mâna unei eleve
Vineri, 18 Septembrie 2009 03:00 | Publicat în EVENIMENT
Conducerea unui colegiu din localitatea hunedoreană Brad a început o anchetă internă după ce pe internet a fost postat un filmuleţ în care un profesor de matematetică este surprins în timp ce lua mâna unei eleve şi se mângâia cu ea pe picior şi pe organele sexuale.Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Hunedoara a cerut conducerii Colegiului Naţional "Avram Iancu" din Brad întrunirea comisiei de disciplină, care să ia în discuţie cazul profesorului de matematică filmat ...
Moţiune finalizată: «Guvernul PDL-PSD a hotărât: Decât muncă fără rost, mai bine puţin şi prost»
Vineri, 18 Septembrie 2009 03:00 | Publicat în EVENIMENT
Moţiunea de cenzură semnată de 121 de parlamentari PNL şi UDMR a fost depusă la secretariatele celor două Camere ale Parlamentului, a declarat, joi, deputatul liberal Eugen Nicolăescu.Nicolăescu anunţase, anterior, că parlamentarii liberali şi UDMR au finalizat textul moţiunii de cenzură intitulată "Guvernul PDL-PSD a hotărât: "Decât muncă fără rost, mai bine puţin şi prost".Liberalul a menţionat că moţiunea are ca scop "blocarea adoptării unei legi aberante şi trimite ...
PNL: Guvernul a scos de pe site Legea Educaţiei modificată, recunoaşte încălcarea Constituţiei
Vineri, 18 Septembrie 2009 03:00 | Publicat în EVENIMENT
Liberalii susţin că Guvernul a scos de pe site forma Legii Educaţiei, "modificată ulterior asumării, apreciind că, astfel, Cabinetul recunoaşte încălcarea Constituţiei"."Guvernul a scos de pe site forma Legii Educaţiei, modificată ulterior asumării, recunoscând astfel încălcarea Constituției. (...) În urma comunicatului transmis, joi, prin care atrăgeam atenţia că Guvernul a modificat deja, ilegal, Legea Educaţiei pe care şi-a asumat răspunderea în faţa Parlamentului, d ...