Şcoala 38, împrăştiată în patru zări

Şcoala 38, împrăştiată în patru zări
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Elevii uneia dintre cele mai aglomerate instituţii de învăţământ din Galaţi - nevoiţi să-şi caute singuri un spaţiu unde să înveţe * Lucrările de reabilitare durează şapte luni de zile * Şi au început exact odată cu începerea anului şcolar * Ieri, la prânz, gimnaziştii nu ştiau exact unde se vor muta *

Aproximativ 850 de copii, adică toţi elevii unei şcoli din Galaţi, nu mai pot învăţa în clădirea instituţiei lor de învăţământ şi au cerut găzduire în altă parte.

Primăria Galaţi a câştigat un proiect cu fonduri europene pentru reabilitarea şi modernizarea Şcolii 38 „Grigore Moisil”, din cartierul Micro 13B. Culmea, lucrările au început chiar în prima săptămână de şcoală, din cauza unor întârzieri pricinuite de contestaţii la licitaţia execuţiei.

De altfel, părinţii au aflat abia luni, la festivitatea de deschidere a cursurilor, vestea proastă: că majoritatea elevilor vor merge, de fapt, la alte unităţi de învăţământ, nu la cea unde sunt înscrişi.

Şapte luni, chiriaşi

Şcoala „Grigore Moisil” este una dintre cele mai aglomerate din Galaţi, deoarece trebuie să absoarbă populaţia şcolară din Micro 13 B, 39 C şi Fileşti, ultimele două cartiere neavând şcoală proprie. Ca urmare, cei  850 de copiii învăţau în trei schimburi, ocupând permanent toate sălile de clasă şi laboratoarele.

Timp de şapte luni, cât se preconizează că durează lucrările la şarpantă, la instalaţia electrică şi sanitară, şcoala se va muta. Iniţial, elevii de gimnaziu ar fi trebuit să rămână în şcoală, la parter. Constructorul şi-ar fi făcut treaba la etajul superior, pentru că are de refăcut şarpanta.

Săptămâna aceasta, marţi, Inspectorul Şcolar Judeţean (ISJ) a decis însă să îi mute şi pe ceilalţi 400 de elevi, ca să evite orice risc. „Se decopertează, se face şantier, materialele de lucru vor fi depozitate pe terenul de sport, copii nu ar fi putut învăţa în zgomot”, spune şeful ISJ, Doru Remseriţă.

Copiii de ciclul primar s-au mutat deja, unii la Grupul Şcolar „Anghel Saligny”, alţii la Grupul Şcolar „Metalurgic”. Inspectoratul Şcolar Judeţean speră să le poată pune la dispoziţie un microbuz al şcolarilor, mai ales că unii dintre ei vin din Cartierul Fileşti, aflat la marginea oraşului.

Pentru elevii de gimnaziu, soluţia este mai greu de găsit. Şcoala Nr. 34 este destul de departe, iar oaspeţii ar învăţa în tura de după-amiază. În fosta Şcoală 30, acum clădire a Colegiului „Moţoc”, nu ar încăpea toţi copiii. Nici acum nu se ştie exact unde vor învăţa.

Soluţia directoarei Emanuela Pangrati este „Metalurgicul”, instituţie care mai poate pune la dispoziţie alte câteva săli de clasă şi laboratoare, şi pentru gimnazişti. Riscuri există, însă, şi aici.

„Vom vedea cum scoatem de sub tensiune aparatele de 380 de W, din laboratoare. De asemenea, sălile noastre de clasă au ferestre imense, nu ştim niciodată ce se poate întâmpla cu cei mici, care sunt mai neastâmpăraţi. În plus, ar trebui să avem zone separate de acces, pentru liceu şi pentru copiii de la Şcoala 38”, explica ieri, directorul de la Metalurgic. ISJ propunea, tot ieri, şi spaţii de la Grupul Şcolar „Asachi” sau „Energetic”.

„Părinţii sunt nemulţumiţi”

Elevii de gimnaziu erau ieri complet în ceaţă. „S-ar putea să mergem la Şcoala 34. Am aflat abia astăzi că ne mutăm, ne-a spus profesoara de engleză. Nu vreau să plec de la şcoala mea, pentru că e departe de casă”, ne-a spus Andrei, elev la a VI-a D.

Un singur lucru era cert: din cauza lucrărilor nu mai pot rămâne la Şcoala 38. Reprezentantul părinţilor, doamna Margareta Luminiţa Popescu, mama unei fetiţe de clasa a VI-a, susţine că familiile elevilor au acceptat din start situaţia, ca dovadă că nu şi-au retras copiii. Mai ales că vor avea o şcoală modernizată. „Elevul trebuie să înveţe, indiferent unde”, crede aceasta.

Totuşi, directoarea şcolii, Emanuela Pangrati, îngrijorată de soarta şcolii sale împrăştiate în patru zări, ne spunea, tot ieri, că „părinţii sunt nemulţumiţi şi îi înţeleg”. Poate lucrurile ar fi stat altfel dacă se pregăteau din timp soluţii de rezervă. Însă la inspectorat au fost probabil, alte priorităţi.

Proiectul „Modernizarea şi reabilitarea Şcolii nr. 38 din municipiul Galaţi” se derulează în cadrul Programului Operaţional Regional 2007 – 2013 şi are o valoare totală de peste 2,3 milioane de lei, din care 1,8 milioane nerambursabili, iar restul cofinanţare locală.

Şcoala 38 nu e singura aflată în situaţia de „chiriaş”. De exemplu, din lipsa spaţiului, 11 colective de elevi la ruta progresivă, ale Colegiului „Elena Doamna”, sunt găzduite anul acesta de Colegiul Tehnic „Traian”, după ce, în anii şcolari trecuţi, au învăţat la Grupul Şcolar „Radu Negru”.

Se pregătesc alte şcoli de mutat?

Alte două instituţii de învăţământ din Galaţi au câştigat proiecte prin POR. Colegiul de Industrie Alimentară „Elena Doamna” se va extinde, însă lucrările nu vor afecta procesul de învăţământ, după cum ne-a declarat conducerea şcolii.

Nu acelaşi lucru ni l-a putut spune directorul Grupului Şcolar „Gh. Asachi”, instituţie care intră, cel mai sigur din semestrul al doilea, în lucrări de modernizare. „Deocamdată nu ştim exact graficul, dar şcoala noastră are trei corpuri de clădire şi sperăm să rezolvăm eventuala problemă mutându-ne dintr-o clădire în alta”, am aflat de la director.

Explicaţii foto:

1 – Muncitorii firmei „Karoped”, care execută lucrările, habar nu aveau că timp de şapte luni vor perturba activitatea şcolii

2 – „Metalurgicul” îi va găzdui pe unii dintre elevi Şcolii 38

Citit 3182 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.