Au mai rămas trei zile până pe 25 mai (inclusiv), data până la care mai puteţi trimite lucrările pe adresa Concursului de eseuri „Mama - chip de icoană”, ediţia a II-a. Sunt aşteptaţi la concursul de creaţie lucrările liceenilor de la clasele a IX-a până la a XII-a din municipiile Galaţi, Tecuci, oraşele Tg. Bujor şi Bereşti şi din celelalte localităţi unde avem licee. Organizatorul principal al concursului este Trustul de Presă „Dunărea de Jos”, prin cotidianul ...
Sâmbătă, începând cu ora 10.00, la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” va avea loc o paradă canină, la care vor participa aproximativ 30 de crescători şi proprietari de câini de rasă. „Va fi o paradă cu rase de câini care merită văzute de public. La finalul acţiuni, juriul va desemna trei exemplare care vor primi câte o diplomă de popularitate,” ne-a declarat Florin Patriche, preşedintele Asociaţiei Chinologice a judeţului Galaţi şi preşe ...
Consiliul Judeţului Galaţi va numi o necunoscută, luna aceasta, la conducerea Unităţii Medico-Sociale Găneşti. Stela Modiga va fi numită în funcţia de director al instituţiei, după ce aceasta a câştigat concursul din 13 mai pentru ocuparea funcţiei vacante de director al spitalulului, la care a fost declarată admisă. „Nu ştiu, nu am auzit de dumneaei. Ştiu că a fost doamna Emilia Ştefănescu director acolo, dumneaei a ieşit la pensie, iar timp de trei luni a asigurat inte ...
Elevii din Galaţi au câştigat toate premiile I şi Marele Premiu la Concursul Interjudeţean de Matematică „Victor Vâlcovici”, desfăşurat la Brăila la sfârşitul săptămânii trecute. Marele Premiu şi premiul I la clasa a IX-a a fost câştigat de Ioana Bouroş, elevă la Colegiul „C. Negri”, la clasa profesorului Mitică Dudău. Nu este pentru prima dată când Ioana câştigă Marele Premiu la Brăila, ea obţinând aceeaşi performanţă şi anul trecut, la Concursul Interj ...
Participanţii la Concursul de eseuri - „Mama - chip de icoană”, iunie 2013, ediţia a II-a, organizat de Trustul de Presă „Dunărea de Jos”, prin cotidianul „Viaţa liberă” sunt invitaţi să trimită lucrările până pe 25 mai inclusiv. Cei dornici să câştige unul din premii sunt rugaţi să pună lucrările la adresa de email Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. document.getElementById('cloakf16a84 ...

Octavian Nicu Panţuru, campion la doar opt ani

Sâmbătă, 04 Mai 2013 12:00 | Publicat în SPORT
La doar opt ani, o mână de om din Mazepa Galaţiului a atins piscurile înalte ale performanţei sportive, cucerind medaliile de aur şi argint la „Naţionalele” de şah. Este vorba de Octavian Nicu Panţuru, care a îmbrăţişat pasiunea pentru sportul minţii încă de la vârsta de cinci ani şi jumătate. Era un „client” sârguincios al unei grădiniţe când a deprins mişcările de pe tabla cu 64 de pătrăţele. A început cu tatăl său, până când „cel mic” şi-a depă ...
Ziua Tineretului, 2 mai, a fost marcată la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi printr-un concurs de şah în aer liber, la care au participat aproximativ 50 copii (5 – 11 ani), toţi legitimaţi la cluburi de profil. Acţiunea a fost organizată de Asociaţia Judeţeană de Şah şi cluburile de şah Genius şi Diana din Galaţi. Juriul concursului a fost format din Mihai Tufă - secretarul Asociaţiei Judeţene de Şah, Mihai Păunescu – preşedintele ...
Iepuraşul a venit mai devreme pentru cititorii "Vieţii libere". Ieri, la sediul redacţiei, câştigătorii extragerii de Paşte a concursului „Viaţa liberă îţi dă un Ford cu 25 de lei” au intrat în posesia premiilor. Fie că a fost vorba despre suplimente nutritive, oferite de Primafarm şi Myosotis, de produse de patiserie sau vouchere de încălţăminte, oferite de WalkIn, premiile au reprezentat o bucurie pentru fiecare câştigător în parte. Trebuie să recunoaştem că cea m ...
Micuţii înotători de la Viva Sport Club Galaţi au participat la sfârşitul săptămânii trecute la Cupa Simfoniei, competiţie rezervată copiilor cu vârsta cuprinsă între 6 şi 10 şi care s-a desfăşurat la Piteşti. Au concurat sportivi de la 20 de cluburi din ţară, în ierarhia generală Viva Sport Club clasându-se pe locul trei, graţie rezultatelor cumulate ale celor 19 sportivi cu care s-a mers la acest concurs. „Au punctat cei clasaţi în primele opt locuri şi sunt mând ...
Cel mai bun elev de clasa a V-a la faza judeţeană a Concursului „Plus/minus poezie” este Ovidiu Vlase, de la Colegiul „S. Haret” din Tecuci. Pe locul al II-lea s-au clasat trei elevi: Oana Chivu (Şcoala Nr. 13), Monica Lupu (Pedagogic) şi Irina Toader (CNVA). Premiul al III-lea a fost obţinut de Mircea Panaite (Şcoala Nr. 29). La clasa a VI-a, cel mai bun elev este Alexandra Buruiană, de la CNVA. Premiul al II-lea i-a revenit Anei Andrei („Spiru Haret”), iar premiul al III-lea ...
Pagina 68 din 75