Şi mă gândesc să te ating/ măcar o dată, pe cărare,
în văzul lumii, unde stai/ şi taci la lună şi la soare,
fiindcă eşti frumoasă-foc/ şi eşti şi tămăduitoare –
eu n-am apucături de sfânt/ şi nici de laic oarecare!
Şi poate să te şi sărut/ sfios şi fleţ, ca pe-o fecioară,
ca pe o stea cu ochii mari/ când se înalţă prima oară
şi-şi cată locul cel mai bun/ pentru fiinţă şi murire –
eu te visez şi te admir/ ca pe-o mireasă, ca un mire!
Şi poate să te şi-nsemnez/ într-o memorie antumă,
ca pe o sacră care mi-i/ augur şi vis, şi mă subsumă
numai uitându-mă la ea,/ la hainele-i curate, grele –
eu intru-n în lacrimile ei,/ ea intră-n lacrimile mele!
Şi poate să te şi culeg/ fără vreo teamă şi pe toată,
să vadă steaua cum te iau/ din firea ta nevertebrată
şi te dau sufletului meu/ ca să fiţi pururea-mpreună –
eu doar pe tine te mai am,/ vindecătoare mătrăgună!
