Cunosc o femeie-iuşcă/ – are cam treizeci de kile
bruto, cu tot cu salariul/ minim pe economie...
şi, dacă-i dau jos daraua/ şi venitul de pe lună,
se topeşte şi dispare/ ca-ntr-o scumpă alchimie!
E-o scumpete...e o lungă/ pe divanul meu culcată,
e o naltă când stă-n capul/ oaselor, la tine-n glie,
şi ţi-admiră hărnicia/ pe tarlaua cultivată
cu ideea lui moş Creangă-n/ relatarea cea hazlie!
Ce sublimă arătare/ mi-i pupilă...şi mi-i dată
şi nurlie şi aievea/ ca să văd pe unde-(mi) merg(e)
şi pe unde mi se-nfundă/ pofta (ne)recomandată –
jubilez, chiar dacă lumea/ cleveteşte că-s muierce!
Dragă mi-i femeia-iuşcă/ – năucit, îi dau târcoale,
îi dau flori şi poezie.../ îi dau una...îi dau alta –
va s-o nemuresc în piatră,/ printre ştime (i)reale,
dar mi-i teamă că rezistă/ şi că mi se-ndoaie dalta!
