dă-mi, doamne, numai greutăţi uşoare
şi gânduri bune, ca să le pot duce
până la locul stabilit de soartă –
nimicul veşnic singur, de sub cruce!
nimicul plin cu lut pe care popa-l
cântă cu vorbe-n van şi cu tămâie,
pe care-l udă rar sau niciodată
câte-un plâns laic, scăpătat din frâie!
nimicul surdomut, cum sunt şi alte
nimicuri fără număr pe pământul
umplut până la ceruri cu iluzii –
i-am fost şi credinciosul şi înfrântul!
te rog atent şi mult, fără grăbire,
cu grijă şi încet, să nu fac dâră:
dă-mi, doamne, numai greutăţi uşoare,
dacă mai ai prin mila ta, vro ţâră!
