Ochii mei: doi miraţi de păianjen mirat...!
Ochii tăi: doi frumoşi de păianjen frumos...!
Hai (deseară) să-i văd şi să-i vezi, să vedem
doi de verde amar, doi de negru sfios!
Să vedem dacă nu... (dacă nu, nu e greu)...!
Să vedem dacă da... (dacă da, nu-i uşor)...!
Dacă nu, dacă da... tot ne-om da nişte plâns,
tot ne-om da nişte rod, tot ne-om da nişte dor!
Şi ne-om tot întrema, şi vom tot întrema
până când colţul sfânt va să-nsemne perfect...
am să zic, n-am să zic, ai să spui, n-ai să spui
cine-a fost predicat, cine-a fost subiect!...
Şi ne-om trece mereu, cum un vis fără timp,
şi ne-om duce în sus, şi ne-om duce în jos...
şi-om lăsa... (la citit şi la scris)... doi ochi mari:
unul verde amar şi-unul negru sfios!
