Care pe Care (dosarele Z)

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

sunt singur. miroase a iarnă./ şi cred că-i mai bine afară.

din centrul cu multă căldură/ s-aude un fel de gargară.

mă uit la un mort. la o nuntă./ ce lume naivă şi chioară.

miroase a moarte şi-a viaţă./ se vede un fel de gargară.

sunt reci şi răciţi senatorii./ zâmbesc pe afişe, sărmanii.

promit numai miere şi lapte/ şi vor să-i voteze golanii.

ce tare gândesc deputaţii./ îi doare-n flaşnaidăr de ţară.

tuşesc şi beau ceai gionioacăr./ şi fac, fără milă, gargară.

hai, vino şi tu... şi tuşeşte./ aud că-n curând o să treacă.

să vezi ce huzur în ogradă:/ lup, varză şi capră şi vacă.

să facem gargară, iubito:/ am soc, muşeţel, sunătoare.

miroase şi-a frig, dar şi-a foame/ în ţara lui care pe care.

Citit 5607 ori Ultima modificare Vineri, 06 Iulie 2018 17:22

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.