Dragostea ta din stânga sufletului meu/ este imensă,
drept pentru care am să vin să-ţi dăruiesc/ o recompensă!
Te rog frumos şi elegant, comoara mea/ cea mai frumoasă,
în seara asta, pe la zece fără cinci,/ să fii acasă!
Să fii acasă, negreşit, căci chiar atunci,/ răsare Luna
la geamul tău, pe sticla căruia am scris/ întotdeauna:
„eu niciodată n-o să ştiu şi n-o să-nvăţ,/ sub nici o formă,
că viaţa nu se desfăşoară pe de rost,/ ci se transformă
în moarte sigură, banală, zi de zi,/ fără hodină,
când se va şterge orice gând şi orice vis/ şi-orice lumină...
şi tot, tot, tot va fi nimic, nimic, nimic,/ dintr-o bucată –
un TOTDEAUNA pur şi simplu şi egal/ cu NICIODATĂ!”
Dragostea ta din stânga sufletului meu/ nu se înclină
drept pentru care am să vin să-ţi dăruiesc/ o Lună Plină!
