Victorie (despre victorie)

Evaluaţi acest articol
(3 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

(!) erau femei din ce în ce mai rare
şi toate încăpeau într-un cuvânt –
poeţii sărutau statui de sare
şi universul coborâse pe pământ (!)
(!) încet abia se contura în zare
un strop de cer un strop de orizont –
poeţii sărutau statui de sare
şi le luau în raniţe pe front (!)
(!) şi-n fulgerarea gloanţelor trasoare
citeau la corbi fotografii plângând –
şi iarăşi sărutau statui de sare
şi-apoi tăceau în cer şi pe pământ (!)
(!) acum sunt multe ane-mone-lise
poeţii sunt din ce în ce mai rari –
femeile sărută manuscrise
şi nasc homeri cu ochi şi ochelari (!)

Citit 836 ori Ultima modificare Miercuri, 10 Octombrie 2018 18:51

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro