Aderare în vremea crizei

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Într-o Uniune Europeană în care norii datoriilor suverane au băgat zona euro în furtuna financiară, semnarea tratatului de aderare a Croaţiei la spaţiul comunitar ar trebui să (re)aducă o rază de speranţă. Speranţa că Europa merge în direcţia bună, a unităţii şi solidarităţii… Din păcate, UE nu a fost niciodată într-un pericol mai mare de a pierde tot ce s-a construit în ultima jumătate de secol şi de a se întoarce la perioadele „barbare” ale divizării şi intereselor egoiste. Criza economică a umbrit inclusiv ceremonia de la Bruxelles a semănării tratatului de aderare a Croaţiei la UE.

De faţă la semnarea documentului negociat timp de mai bine de şase ani au fost prezenţi toţi şefii de stat din UE, mai puţin preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, prins în negocierile privind găsirea unor soluţii la criza din zona euro… Desigur, dacă ar fi să privim partea luminoasă a lucrurilor, nu putem decât să ne bucurăm că în marea familie europeană a intrat un nou stat din ex-Iugoslavia, o motivaţie în plus pentru continuarea reformelor şi conciliere în frământatul spaţiu al Balcanilor de Vest.

Pe de altă parte, aderarea Croaţiei se face într-un moment în care în UE curentul eurosceptic devine din ce în ce mai puternic, iar procesul de extindere este privit de cetăţeni cu neîncredere. De altfel, după experienţa aderării României şi Bulgariei, prematură din punctul unora de vedere, inclusiv Croaţia, o ţară considerată relativ uşor de integrat în spaţiul comunitar, este supusă unor sisteme de siguranţă politice şi juridice extrem de drastice. Până în iulie 2013, când este planificată aderarea efectivă, fostul stat iugoslav va fi atent monitorizat în ceea ce priveşte domeniile justiţiei, concurenţei, combaterii corupţiei şi crimei organizate şi, dacă este cazul, va fi chiar pasibil de a fi penalizat.

Ca o ironie a sorţii, semnarea tratatului de aderare la UE este ultimul act major al actualei puteri de la Zagreb, dat fiind faptul că alegerile legislative din Croaţia, desfăşurate duminica trecută, au propulsat la conducerea ţării opoziţia de centru-stânga... Una dintre cauze este şi căderea economiei pe fondul crizei din spaţiul comunitar. Altfel spus, Europa „este mică” şi va rămâne şi pe mai departe aşa, cu sau fără noi tratate de aderare.

Citit 7362 ori Ultima modificare Vineri, 09 Decembrie 2011 17:53

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.