te-am căutat cu carul mare,/ iar tu fugeai cu carul mic:
erai frumoasă şi răbdare.../ şi te-am strigat... şi te mai strig!
doamne... şi ce îndepărtare,/ ce cai pur-sânge şi ce roţi
mai mari decât la carul mare/ te ajutau să fugi de toţi!
ce mici erau roţile mele,/ mai mici decât la carul mic,
nicicând să nu te pot ajunge,/ să fiu nimic supra nimic!
şi dacă nu va fi să fie/ ce tot mă bântuie prin gând,
în carul meu pun păpădie/ şi umblu singur pe pământ!
acolo nu e loc de mine,/ de tine nu e loc aici:
tu eşti misterul lunii pline,/ eu sunt banalul lunii mici!
tu eşti şi lungă şi înaltă,/ eu nu sunt nici măcar adânc
şi umblu veşnic după tine,/ cu stele chioare la oblânc!
şi tot aşa: care pe care (?)/ şi până unde (?) până când (?)
ce căutare gratuită,/ car după car, plângând, râzând!
se poate face schimb de care,/ dar ce menire (?) ce câştig (?)
decât nimic în foarte mare,/ mai bine tot în foarte mic!
