(!) ce trup de marie cioplită cu dalta!.../ sar aşchii din coapse-vestale!... ce ochi/ ridică pe sâni animale flămânde!.../ am grijă, am grijă să nu le deochi (!)
(!) o cheie de sol prin solstiţii curate/ îşi caută poarta şi drumul spre cer!/ maria cu lacrimi aşterne vrăjire/ pe muzici rotunde, mister cu mister (!)
(!) şi parcă îmi dă orizontul aproape!/ şi parcă mi-i teamă că-l pierd şi că n-am/ s-o văd pe maria scriindu-mi sonete/ şi glose şi gânduri curate pe geam (!)
(!) ce fumegă dalta şi-mi taie suflarea!/... mi-i sufletul plin cu înfrânţi legendari/ când văd cum răsuflă şi caută naltul/ această marie cu ochii amari (!)
(!) s-apropie timpul şi vrea să pornească!/... doar câteva aşchii mai sunt de tăiat!/ maria de piatră, departe de mine,/ e cea mai frumoasă de scris pe curat (!)
(!) în marmoră-şi trece amarul maria!/... ce murmur de (para)logodnă aud/ şi văd într-această eternă sculptură!/... şi cât viitor am primit în trecut (!)
