EVENIMENT - Viaţa Liberă Galaţi
TROLEIBUZELE 102 şi 104 nu pot circula din cauza unui CABLU RUPT
Scris de Remus Basalic Marți, 22 Iulie 2014
Un cablu al Transurb, rupt pe strada Domnească marţi, în jurul orei 14.00, chiar vizavi de staţia de la Parfumul Teilor, blochează în momentul de faţă circulaţia troleibuzelor de pe traseele 102 şi 104. Potrivit conducerii Transurb, astfel de situaţii sunt destul de frecvente, din cauza uzurii acestor cabluri. "O…
MACHENA, trimis în JUDECATĂ pentru a patra oară, după ce a dat PONTUL pentru un JAF
Scris de Teodora Miron Marți, 22 Iulie 2014
Dosarul jafului de bijuterii de la Hanu Conachi, din luna februarie, a ajuns pe masa judecătorilor de la Tribunalul Galaţi Şapte persoane, dintre care trei în stare de arest, sunt acuzate de tâlhărie calificată, respectiv, complicitate la tâlhărie calificată Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi au finalizat ancheta cu…
Nu le daţi copiilor telefoane de fiţe! Un puşti a rămas fără smartphone în buricul târgului
Scris de Mariana Constandache Marți, 22 Iulie 2014
Un gălăţean şi fiul său au trecut prin momente negre, după ce un alt puşi a poftit la mobilul scump al băiatului. Minorul, în vârstă de 13 ani, se afla în faţa porţii locuinţei situate în centrul oraşului şi a comis neglijenţa de a intra în vorbă cu un alt…
O FIRMĂ din judeţul Galaţi, la un pas de EXPLOZIE din cauza unui hoţ inconştient
Scris de Mariana Constandache Marți, 22 Iulie 2014
O societate comercială din Tecuci a fost la un pas de explozie după ce un hoţ a vrut să fure o conductă care transporta gaz metan. Nenorocirea a fost împiedicată de o persoană care a sunat disperată la 112 după ce a simţit un puternic miros de gaze dinspre U.A.T.…
Furtul de găini nu mai este la modă! Hoţii preferă animalele mari
Scris de Mariana Constandache Marți, 22 Iulie 2014
Doi bărbaţi provenind din comune diferite ale judeţului Galaţi au dat de bucluc după ce şi-au unit forţele ca să fure bovina unui localnic din Vânători. Indivizii, unul de 28 de ani, din Schela, şi un altul de 38 de ani, din Pechea, au intrat peste noapte în gospodăria omului…
Craterul de pe FALEZĂ aşteaptă concluziile specialiştilor
Scris de Teodora Miron Marți, 22 Iulie 2014
Groapa care a apărut vineri seară pe Faleza inferioară, între cele două restaurante din zona zidului de la Elice, a fost asigurată şi acoperită cu folie. Situaţia nu este însă deloc roz, motiv pentru care prefectul judeţului Galaţi, Dorin Otrocol, a convocat luni dimineaţă Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă,…
PARADA ABSOLVENŢILOR/ Viitorii INGINERI gălăţeni au luat cu asalt strada Domnească (FOTO&VIDEO)
Scris de Ioana Ivan Luni, 21 Iulie 2014
Ceremonia de absolvire desfăşurată luni la Facultatea de Inginerie (fosta Facultate de Mecanică) a început în sala „Aula Magna", unde profesorii le-au înmânat medalii foştilor studenţi şi s-a cântat imnul facultăţii. Apoi, aproximativ 120 de tineri au defilat pe strada Domnească, timp în care au fost admiraţi şi chiar aplaudaţi…
AVERTIZARE METEO/ VREME REA în toată România, marţi şi mercuri
Scris de VLG News Luni, 21 Iulie 2014
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis luni o avertizare meteorologică valabilă de marţi dimineaţă, ora 04.00, până miercuri seară, ora 23.00, interval în care vremea va fi instabilă în toată ţara. Conform ANM, din dimineaţa zilei de marţi, 22 iulie, până în seara zilei de miercuri, 23 iulie, vor fi…
BĂTAIE pe viaţă şi pe moarte la o stână. Un cioban este în STARE CRITICĂ
Scris de Mariana Constandache Luni, 21 Iulie 2014
Scene desprinse parcă din celebra baladă s-au petrecut în noaptea de sâmbătă spre duminică la o stână din comuna Suceveni, unde un oier în vârstă de 53 de ani a fost zdrobit în bătaie de mai mulţi bărbaţi. Din câte se pare, conflictul dintre cioban şi agresori, mult mai tineri…
Un COPIL a ajuns la SPITAL după ce a fost LOVIT de o MAŞINĂ pe DN 25
Scris de Mariana Constandache Luni, 21 Iulie 2014
Un băieţel în vârstă de nouă ani a ajuns la spital de urgenţă după ce a traversat neregulamentar un drum extrem de circulat. S-a întâmplat în comuna Barcea, la o oră de trafic intens, din cauză că băiatul s-a aventurat pe carosabilul Drumului Naţional 25 printr-un loc nemarcat corespunzător şi…
INTERVENŢIE contra cronometru a ELICOPTERULUI pentru victima unui ACCIDENT casnic!
Scris de Mariana Constandache Luni, 21 Iulie 2014
A fost la un pas de moarte după ce s-a accidentat la lucrările gospodăreşti! I s-a întâmplat unui localnic în vârstă de 50 de ani din Balinteşti, la la finele săptămânii trecute trebăluia prin ogradă. La un moment dat, în timp ce mânuia un flex, a scăpat aparatul pornit peste…
VIDEO/ Mii de gălăţeni au fost prezenţi la CONCERTUL lui JULIO IGLESIAS
Scris de Remus Basalic Duminică, 20 Iulie 2014
După Smokie, Michael Bolton, şi Uriah Heep, Galaţiul şi-a mai trecut duminică seară în palmares un concert de pus în ramă. Idolul latino a trei generaţii, spaniolul Julio Iglesias, a electrizat publicul venit pe stadionul Dunărea încă de la cele dintâi acorduri. Pentru acest lucru nu a avut nevoie de…
Gest extrem al unui gălăţean răpus de singurătate
Scris de Mariana Constandache Duminică, 20 Iulie 2014
Sfârşit violent pentru un localnic de numai 40 de ani din comuna Griviţa, care la finele săptămânii trecute şi-a încheiat prematur socotelile cu viaţa. Bărbatul, şofer de TIR, a fost găsit spânzurat în propria gospodărie. Din câte se pare, omul era văduv după ce soţia îi murise în urma cu…
Doar CÂTEVA ORE până la CONCERTUL lui IGLESIAS/ De unde puteţi CUMPĂRA BILETE pe ultima sută de metri
Scris de Remus Basalic Duminică, 20 Iulie 2014
Scena pe care va urca cel mai bine vândut cântăreţ latino al tuturor timpurilor a fost deja ridicată, iar organizatorii aşteaptă ca în jur de 4.000 de spectatori să fie prezenţi astă-seară pe stadionul Dunărea. Julio Iglesias a sosit în această dimineaţă la Bucureşti cu avionul personal, fiind adus mai…
PROBLEME în PIEŢELE Galaţiului. Ce au DESCOPERIT poliţiştii (VIDEO)
Scris de Liviu Ghinea Sâmbătă, 19 Iulie 2014
În urma controalelor efectuate în zona pieţelor agroalimentare din apropierea Vămii Galaţi – Rutier, împreuna cu comisari din cadrul C.J.P.C. Galaţi şi medici din cadrul DSVSA Galati, poliţiştii de investigare fraude au depistat şase persoane care desfăşurau activităţi de comerţ cu produse agroalimentare neautorizate şi fără respectarea normelor sanitar veterinare…
Poliţia Galaţi s-a apucat de împărţit DOSARE penale şi AMENZI, în cadrul acţiunii "Blocada"
Scris de Liviu Ghinea Sâmbătă, 19 Iulie 2014
În cea de-a treia zi a acţiunilor dispuse de şeful Poliţiei Române, poliţiştii gălăţeni au costatat 38 de infracţiuni şi au aplicat 365 de sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 76.000 lei."În perioada 16-19 iulie a.c., poliţişti din structurile de ordine publică, poliţie rutieră, investigaţii criminale, investigare a fraudelor, poliţie…
ACCIDENT cu cinci VICTIME la Barboşi, după ce un şofer nu a aplicat una dintre cele mai importante reguli de circulaţie
Scris de Liviu Ghinea Sâmbătă, 19 Iulie 2014
Cinci oameni au ajuns la spital în urma unui accident rutier petrecut vineri seara în Barboşi. Un şofer în vârstă de 44 de ani nu s-a asigurat în momentul în care a vrut să intre pe o arteră principală şi a lovit un alt autoturism, care circula regulamentar. În urma…
AVERTIZARE METEO/ Cod galben de INUNDAŢII la Galaţi
Scris de Liviu Ghinea Sâmbătă, 19 Iulie 2014
Mai multe râuri din judeţele Galaţi, Buzău şi Vrancea se află sâmbătă, până la ora 15.00, sub cod galben de inundaţii, potrivit unei atenţionări cod galben emise de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA). Atenţionarea vizează râurile mici din bazinele hidrografice Rm. Sărat (judeţele Buzău si Vrancea),…
VEZI cum va fi VREMEA în acest weekend
Scris de Liviu Ghinea Sâmbătă, 19 Iulie 2014
În weekend, vremea va fi mai mult ploioasă în această regiune. Astfel, în cursul zilei de sâmbătă, maximele vor ajunge până la valoarea de 29 de grade, iar cerul va fi parţial noros, cu ploi dimineaţa. În noaptea de sâmbătă spre duminică, mercurul termometrelor va ajunge până în dreptul valorii…
A doua zi de controale/ Vitezomanii şi contrabandiştii, în atenţia poliţiştilor
Scris de Teodora Miron Sâmbătă, 19 Iulie 2014
În cea de-a doua zi a acţiunilor dispuse, în perioada 16 – 19 iulie, de Şeful Poliţiei Române, pe raza judeţului Galaţi au acţionat peste 300 de poliţişti, care au fost îndrumaţi şi sprijiniţi de ofiţeri specialişti din cadrul direcţiilor centrale din Inspectoratul General al Poliţiei Române. Oamenii legii au…
FOTO/ Galați, orașul SURPĂRILOR: Un nou CRATER adânc, pe Faleza Inferioară
Scris de Teodora Miron Vineri, 18 Iulie 2014
O nouă groapă şi-a făcut apariţia pe faleză. De data aceasta este vorba despre o surpare apărută în asfaltul Falezei Inferioare, între cele două restaurante de la Elice. Conform reprezentanţilor Primăriei Galaţi, groapa are un diametru de trei metri şi o adâncime de opt-nouă metri. „Zona va fi securizată până…
AVERTIZARE METEO/ Cod galben de VIJELIE la Galaţi
Scris de VLG News Vineri, 18 Iulie 2014
Vineri la ora 16.00, Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare cod galben pentru partea de sud a judeţului Galaţi, inclusiv municipiul. Aceasta a intrat în vigoare la ora 16.15 şi este valabilă până la 17.15. În acest interval se vor semnala intensificări ale vântului ce pot lua aspect…
PROGNOZA METEO/ Cum va fi VREMEA în Galaţi sâmbătă şi duminică
Scris de VLG News Vineri, 18 Iulie 2014
Sâmbătă, vremea se va menţine în general instabilă în estul ţării, unde temporar înnorările vor fi accentuate şi pe arii relativ extinse se vor semnala averse şi descărcări electrice. La Galaţi cerul va fi variabil, fiind şanse mari de perioade scurte caracterizate de instabilitate atmosferică. Vântul va sufla slab, dar…
A "cosit" şase saci cu ţigări de contrabandă (FOTO/ VIDEO)
Scris de Teodora Miron Vineri, 18 Iulie 2014
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Folteşti l-au depistat, pe direcţia localităţii de frontieră Vlăscuţa, pe D. B., de 46 de ani, despre care existau date că se ocupă cu traficul ilicit cu ţigări de contrabandă. Bărbatul se deplasa cu o căruţă, în care se aflau mai mulţi saci, acoperiţi…