EVENIMENT - Viaţa Liberă Galaţi
Concediu fără plată la Protecţia Consumatorului
Scris de Elena Parapiru Luni, 16 Noiembrie 2009
Comisarii de la Protecţia Consumatorului Galaţi intră, începând din această săptămână, în concediu de 4 zile, fără plată, conform legii adoptate de Guvernul României: „La salariu se va simţi o scădere cu 15,5 la sută a veniturilor, la fel ca la ceilalţi bugetari. Noi suntem 12 comisari, şi deja s-a…
Cartierul Aeroport – scuturat de beţivi, la ceas de noapte
Scris de Elena Parapiru Luni, 16 Noiembrie 2009
Agenţii Poliţiei Comunitare Galaţi au participat la sfârşitul săptămânii trecute la o razie în cadrul căreia au fost legitimate 45 persoane şi au fost verificate mai multe baruri din cartierul Aeroport. Au fost controlate în special localurile vizavi de care au fost sesizate mai multe nereguli privind accesul minorilor, vânzarea…
Să nu votăm ilegal!
Scris de Elena Parapiru Luni, 16 Noiembrie 2009
* Pe parcursul campaniei electorale, Poliţia Judeţului Galaţi derulează campania „Votul ilegal înseamnă închisoare” * Scopul demersului este de a-i informa pe cetăţeni cu privire la drepturile pe care aceştia le au, conform prevederilor legale, precum şi la riscurile la care se supun în cazul încălcării dispoziţiilor legii.Posibilitatea de a…
Gripă nouă în alte patru licee gălăţene
Scris de Gabriel Kolbay Luni, 16 Noiembrie 2009
* O îmbolnăvire printre elevii Liceului „Emil Racoviţă” şi o alta printre cei de la Grupul Şcolar Industrial de Marină * Un caz confirmat la Colegiul Tehnic „Traian Vuia” (Auto) şi unul la Colegiul Economic „Virgil Madgearu” * Încă trei cazuri de infectare cu virusul gripei noi, la „Radu Negru”…
Postul Crăciunului începe cu bal
Scris de Romanian Global News Sâmbătă, 14 Noiembrie 2009
* Mediere organizată la Torino: Din luna noiembrie va începe un serviciu experimental de intermediere culturală a Camerei de Comerţ din Torino, pentru a ajuta cetăţenii străini de limbă arabă şi română să se orienteze pe temele întreprinderilor şi să le uşureze raportul lor cu instituţiile de pe teritoriu. Serviciul…
Concediu fără plată pentru angajaţii Penitenciarului Galaţi
Scris de Teodora Miron Sâmbătă, 14 Noiembrie 2009
Angajaţii de la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Galaţi se supun cerinţelor guvernului şi intră în concediu fără plată. „În sistemul Penitenciar trebuie reduse cheltuielile cu 15,5 la sută. Astfel, la nivelul instituţiei noastre s-a decis că fiecare angajat trebuie să aibă 26 de ore neplătite pe luna noiembrie şi 26…
Octogenară omorâtă de TIR
Scris de Elena Parapiru Sâmbătă, 14 Noiembrie 2009
* Bătrânica nu a avut nici o şansă * Vineri 13 şi-a spus cuvântul. Ghinionul a lovit pe strada 1 Decembrie 1918, la Maşniţă, unde o bătrânică care a traversat neatent şi-a pierdut într-o fracţiune de secundă viaţa.Traversare prin loc nepermis„La intersecţia dintre Tecuci şi 1 Decembrie 1918, la Maşniţă,…
Străzi închise peste noapte
Scris de Maria Măndiţă Sâmbătă, 14 Noiembrie 2009
* Autorităţile respectă tradiţia şi îi lasă pe şoferi să descopere singuri ce străzi se închid de la o zi la alta! * (În locul Primăriei) „Viaţa liberă” vă informează * Este dimineaţă, iar pe străzile oraşului traficul este infernal. Basculante şi camioane intercalate printre autoturisme fac slalom printre şanţurile…
Case de schimb Euro Finance - caracatiţă bulgărească de păcălit gălăţeni
Scris de Elena Parapiru Sâmbătă, 14 Noiembrie 2009
* Protecţia Consumatorului Galaţi face demersuri pentru încetarea practicilor incorecte ale celor cinci puncte de lucru din Galaţi aparţinând casei de schimb Euro Finance * „Afişează două valori la schimbul valutar – una pentru monede şi alta pentru bancnote” (Gina Stanciu – FOTO 2, director al Protecţiei Consumatorului Galaţi) *…
Furie şi moarte la Rediu
Scris de Gabriel Kolbay Sâmbătă, 14 Noiembrie 2009
* Un bărbat de 36 de ani şi-a pierdut viaţa * Vărul său este reţinut şi cercetat pentru lovituri cauzatoare de moarte * Durerea rudelor îndoliate s-a manifestat ciudat: au agresat un echipaj de Ambulanţă şi au vrut să îi arate şi agentului de poliţie de ce sunt ei în…
Pentru dezmoşteniţii din Spania
Scris de Romanian Global News Vineri, 13 Noiembrie 2009
Iniţiativă umanitară la Madrid: În preajma sărbătorilor de Crăciun, Ambasada României la Madrid, în parteneriat cu Asociaţia Hispano-Română AMIRES şi ONG-ul "Proyecto Esperanza" şi cu sprijinul Asociaţiei Românilor din Comunitatea Madrid lansează o iniţiativă umanitară care îşi propune să aducă puţină bucurie unor copii români aflaţi în Spania în situaţii…
„Turnul sinucigaşilor”, de Nick Hornby
Scris de Cristina S. Carp Vineri, 13 Noiembrie 2009
Britanicul Nick Hornby debutează în 1992, cu romanul „Fever Pitch” (Febra stadioanelor), continuă, trei ani mai târziu, cu „Hight Fidelity”, care este ecranizat în anul 2000, cu John Cusak, în rolul principal. Îi urmează, 1998, „About a Boy” (Totul despre băieţi), care stă, de asemenea, la baza unei producţii cinematografice…
Semaforizare de 500.000 de lei
Scris de Anca Melinte Vineri, 13 Noiembrie 2009
Viceprimarul PSD Nicuşor Ciumacenco a anunţat că, în vederea fluidizării traficului local, în prezent se execută lucrări de semaforizare în mai multe intersecţii din Galaţi. Valoarea totală a investiţiilor se ridică la aproape 500.000 de lei. Lucrările de la intersecţia dintre str. Prelungirea Brăilei şi Drumul de Centură sunt executate…
Împuşcat în picior de un coleg
Scris de Ana Beliu Vineri, 13 Noiembrie 2009
Un agent de pază al firmei WBC Security care asigură paza la Combinatul Siderurgic ArcelorMittal din Galaţi a fost împuşcat miercuri seara în picior. Deşi iniţial acesta declarase că s-a rănit singur, după care a dezvăluit că de fapt fusese împuşcat din greşeală de către un coleg de serviciu. Potrivit…
Poliţia i-a făcut dreptate copilei abuzate de… poliţişti!
Scris de Elena Parapiru Vineri, 13 Noiembrie 2009
* Toţi cei trei poliţişti implicaţi în grosolana anchetare a copilei de 16 ani au fost sancţionaţi * „Tot timpul am crezut că, dacă spun adevărul, mi se va face dreptate. Sunt fericită”, spune Anca * Sărbătorile fetiţei vor fi înecate în beznă – Anca şi mama ei, bolnavă psihic,…
Copilul înfiat de americani
Scris de Romanian Global News Joi, 12 Noiembrie 2009
* Monseniorul Vladimir Ghika, la Roma: Comunitatea română din Roma este invitată duminică, 22 noiembrie, în Bazilica San Vitale, de pe via Nazionale 194/B, să cunoască istoria Bisericii Catolice în România, ajutată de personalitatea şi de scrisorile trimise de Vladimir Ghika fratelui său, şi să participe la manifestarea intitulată „Ziua…
Receptivitate de la Electrica şi Apă Canal
Scris de Victor Cilincă Joi, 12 Noiembrie 2009
* Electrica a făcut curat la locul de muncă * Apă Canal a închis şanţul * De ce nu şi un telverde al gospodarului? * Deşi am scris şugubăţ şi cu duhul blândeţii despre urmele unei lucrări făcute pe strada Roşiori, despre resturile abandonate acolo la terminarea lucrărilor, mai exact…
Asasinat învăluit în mister
Scris de Elena Parapiru Joi, 12 Noiembrie 2009
George Buhoci, de 38 de ani, din Crăieşti, comuna Vârlezi a fost găsit mort ieri dimineaţă, în spatele casei consăteanului Iordache Frunză.„Cadavrul prezenta urme de violenţă, decesul survenind, conform rezultatelor necropsiei, în urma şocului toracic şi hemoragic, ca şi al contuziilor de pe tot corpului, urmare a lovirii cu un…
Săritură de pe podul de la Fileşti
Scris de Gabriel Kolbay Joi, 12 Noiembrie 2009
Ieri, în jurul orei 11.00, o femeie de 32 de ani a sărit în gol de pe podul de la Fileşti. Evident, a avut mult de suferit în urma căzăturii şi a fost nevoie de intervenţia imediată a medicilor. Detalii suplimentare ne-a oferit coordonatorul serviciului UPU-SMURD, dr. Angel Trifan. „La…
ISPA cu bis, dar fără aplauze
Scris de Anca Melinte Joi, 12 Noiembrie 2009
Zicala românească să nu spui hop până n-ai sărit şanţul capătă noi înţelesuri în cadrul lucrărilor ISPA. Degeaba te chinui să sari şanţul dacă data viitoare nu doar că-l găseşti unde l-ai lăsat, dar mai apar şi câteva tranşee pe lângă el! Şi dacă vi se pare că ISPA durează…
Atenţie, banii falşi atacă!
Scris de Elena Parapiru Joi, 12 Noiembrie 2009
* 100 de lei falşi în casieria „Vieţii libere” * Ingenios falsificată, bancnota de 100 de lei a fost preluată de Poliţie, pentru cercetări *„Este prima bancnotă de 100 de lei apărută în judeţul nostru” * Pentru prima dată în Galaţi, bancnota de 100 de lei a fost falsificată, exemplarul…
Ziariştii ruşi despre Republica Moldova
Scris de Romanian Global News Miercuri, 11 Noiembrie 2009
* Salvarea e întoarcerea la România: „R. Moldova este un stat eşuat, cu o naţiune în proces de dezintegrare”, afirmă cunoscutul jurnalist rus Mihail Leontev într-un interviu acordat publicaţiei electronice KM.RU. Referindu-se la problema transnistreană, Leontiev spune că Rusia e pregătită să "trădeze" Transnistria, dacă nu ar exista problema cu…
Foc deschis în casă la roşu, pe Carnabel
Scris de Elena Parapiru Miercuri, 11 Noiembrie 2009
O casă în construcţie, de pe strada Dumitru Carnabel a fost cuprinsă de flăcări marţi, în jurul orei 17,30. „Casa avea geamurile şi uşile montate, fiind terminată «la roşu»”, declară locotenentul Eugen Chiriţă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţiile de Urgenţă Galaţi.„Au ars 200 de metri pătraţi de acoperiş…
Nu vă supăraţi, de unde aveţi copaci?
Scris de Elena Parapiru Miercuri, 11 Noiembrie 2009
* 82 de metri cu cubi de lemn de foc au fost confiscaţi de la două societăţi gălăţene * Ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor împreună cu comisari ai Gărzii Financiare – Secţia Galaţi şi inspectori din cadrul Inspectoratului de Regim Silvic Galaţi, au verificat 9 societăţi comerciale şi 6…